„Aveam creierul blocat. Nu mai știam cum se scrie”. Lupta cu burnout în România, țara care a respins recunoașterea fenomenului prin lege

După ani petrecuți în corporații cu o cultură a muncii toxică, în care șefii își umileau subalternii, o tânără povestește, într-un text publicat de Snoop.ro, cum a ajuns în burnout și depresie severă, cu atacuri de panică. Senatul a respins recent proiectul privind recunoașterea burnout-ului și protecția angajaților.

La început a fost doar oboseală. Neatenție, nopți agitate, senzația că mailurile nu mai au cap și coadă. Apoi, nimic. „Îmi aduc aminte momentul exact: m-am trezit într-o dimineață, dar de fapt nici nu dormisem. M-am așezat la laptop să răspund la un mail, însă aveam creierul blocat. Nu mai știam cum se scrie. Până ajungeam la final de propoziție, uitam ce scrisesem la început”. 

Adela avea 31 de ani și o carieră solidă în marketing. În parametri corporatiști, ducea o viață „de succes”. Dar, dincolo de KPI-uri și prezentări în PowerPoint, corpul și mintea ei se erodau precipitat.

„Burnout” e un cuvânt de care auzim tot mai des în ultimii ani, dar rămâne, ca și depresia, greu de înțeles pentru persoanele care nu au trecut prin asta. Nu e doar oboseală. Când se acutizează, burnout-ul poate fi un colaps invizibil care îți dă întreaga existență peste cap. Tot ce ai învățat despre tine se clatină. 

Sănătatea ei mintală a început să sufere ca urmare a bullying-ului și amenințărilor unui manager de corporație care își manipula și umilea angajații. 

Adela a început să somatizeze. Îi era rău fizic, greață, avea mai multe manifestări fiziologice pe care astăzi le recunoaște ca fiind semne ale anxietății, dar atunci nu înțelegea de unde vin. Apoi au apărut și atacurile de panică. 

Nu mai reușea să iasă din casă decât însoțită. „Era o teamă foarte puternică de o autoritate agresivă, de care în momentul ăla nu știam unde să fug, cum să fug”.

Ce este burnout-ul

Burnout-ul este, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, un sindrom care rezultă din stresul cronic la locul de muncă care nu a fost gestionat cu succes. Nu este considerat o afecțiune medicală, ci un fenomen ocupațional. 

Chiar dacă nu este o boală în sine, sindromul burnout provoacă o mulţime de afecțiuni medicale printre care depresia și bolile cardiovasculare, tulburările gastrointestinale, dar și sindromul de depersonalizare și riscul de suicid. 

Estimările spun că, în țările dezvoltate, costurile anuale ale stresului la locul de muncă și bumout-ului depășesc 300 miliarde de dolari. Doar o treime din români sunt fericiți la locul de muncă, arată un studiu publicat în primăvara acestui an de Reveal Marketing Research. Ceilalți nu se simt împliniți profesional din cauza unor factori precum nivelul de remunerație, stresul sau natura activității desfășurate.

În plus, 66% dintre români declară că au remarcat colegi afectați de sindromul burnout la locul de muncă.

Burnout-ul, nereglementat în România 

Luni, 24 martie 2026, o nouă lege inițiată de ministrul economiei, Irineu Darău (USR), privind prevenirea epuizării profesionale (burnout) a fost respinsă de Senat. Proiectul de lege propunea recunoașterea epuizării profesionale în legislație și măsuri concrete pentru angajați, inclusiv zile libere și protecție la locul de muncă. 

Doar USR și senatoarea Victoria Stoiciu (PSD) au votat pentru, cei de la AUR, PACE și neafiliații au votat împotrivă. PNL, PSD și UDMR și cinci senatori PACE și AUR s-au abținut.

„Sunt convins că este nevoie, fără întârziere, de definire și de prevenție. Orice angajat ajuns în burnout nu înseamnă doar o dramă personală, ci totodată un om incapacitat pe termen lung atât pentru companie, cât și pentru economie și societate”, susținea ministrul Economiei, potrivit Agerpres.

Proiectul merge mai departe la Camera Deputaților, care va da votul final.

Colapsul invizibil

Pentru Adela, burnout-ul a însemnat ani de psihoterapie, schimbat locuri de muncă, medicație, concedii medicale. La final de 2020, pe fondul supraîncărcării și a unui mediu de lucru agresiv,  a intrat într-un episod depresiv major. 

„După două săptămâni, slăbisem 10 kg. Trăiam cu o banană și o cană de apă pe zi. Nu mai era despre carieră. Era despre supraviețuire. Era un efort de voință să mă dau jos din pat”

Când și-a dat seama că principalul factor pentru suferința sa era munca, rușinii i s-a alăturat vina. Vina că nu avusese un stil de viață mai sănătos. Că nu lua suficiente pauze. Că își comanda mereu mâncare ca să economisească timp. Că nu se mișca suficient. Că nu a avut destulă grijă de ea.

 „Tendința e să credem că un om a făcut burnout sau depresie pentru că era o persoană slabă, dar studiile arată că întotdeauna cauzele sunt organizaționale” – Dragoș Iliescu, psiholog.

Pentru Adela, una din soluțiile care au funcționat a venit de la un centru de stat: Sanatoriul de Nevroze din Predeal, un centru de recuperare care pune accentul pe implicarea pacientului în activități, timpul petrecut în natură, terapia individuală și de grup.  În săptămânile petrecute aici, a căpătat claritatea de care avea nevoie ca să-și dea seama că nu mai poate continua în ritmul în care abia supraviețuise până atunci. Avea nevoie să plece din corporație.

Citește întregul articol pe Snoop.ro