Sari direct la conținut

Lupte sângeroase pentru putere în Sudan. Washingtonul şi Londra fac apel la „încetarea imediată” a violenţelor şi reluarea negocierilor

HotNews.ro
Aeroportul Internaţional Khartoum invaluit in fum din cauza luptelor, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Aeroportul Internaţional Khartoum invaluit in fum din cauza luptelor, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Şefii diplomaţiilor americană şi britanică, aflaţi la un summit G7 în Japonia, au lansat luni un apel la „încetarea imediată” a violenţelor în Sudan, unde luptele între paramilitari şi armata regulată s-au soldat până acum acum cu peste 100 de morţi și peste 1.000 de răniți.

„Există o puternică îngrijorare pe tema luptelor, a violenţei din Sudan, a ameninţării pe care aceasta o reprezintă pentru civili, pentru naţiunea sudaneză şi, potenţial, chiar pentru regiune”, a declarat secretarul de stat american Antony Blinken, după o întâlnire cu ministrul de externe britanic James Cleverly, relatează luni agențiile France-Presse și Agerpres.

Cel puţin 100 de civili au fost ucişi în Sudan, unde tiruri şi explozii zguduiau fără întrerupere capitala Khartoum luni dimineaţă, în a treia zi de lupte între armata generalului Abdel Fattah al-Burhan şi puternica forţă paramilitară a generalului Mohamed Hamdane Daglo.

„Le cerem să dea prioritate păcii, să pună capăt luptelor şi să reia negocierile”, a spus Blinken.

„Toţi partenerii noştri sunt ferm convinşi de necesitatea încetării imediate a focului şi reluării discuţiilor”, a adăugat secretarul de stat.

Aceste discuţii „erau foarte promiţătoare, punând Sudanul pe calea unei tranziţii complete spre un guvern condus de civili”, a spus Blinken de la Karuizawa, în Japonia, unde are loc de duminică o reuniune a şefilor diplomaţiilor din statele G7.

„Sudanezii vor ca militarii să reintre în cazărmi. Ei vor democraţie. Ei vor un guvern condus de civili. Sudanul trebuie să regăsească această cale”, a subliniat Blinken.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro