Sari direct la conținut

„M-am trezit într-o lume a demonilor": Povestea unui bărbat care are o boală rară, ce schimonosește fețele celor din jur

HotNews.ro
Măști cu fețe de demoni, Foto: Michael Turner | Dreamstime.com
Măști cu fețe de demoni, Foto: Michael Turner | Dreamstime.com

Într-o dimineaţă din 2020, Victor Sharrah s-a trezit cu o privelişte şocantă: colegul său de apartament avea urechi ascuţite, ochi gigantici şi o gură largă, până la marginile feţei. Apoi a intrat în cameră prietena lui şi faţa ei era la fel, a povestit Sharrah la CNN, potrivit News.ro.

Încercând să-şi păstreze calmul, bărbatul de 59 de ani a ieşit să îşi plimbe câinele, dar a observat că feţele trecătorilor erau de asemenea deformate. „Primul meu gând a fost că m-am trezit într-o lume a demonilor”, a declarat el pentru AFP, prin telefon, de la domiciliul său din Tennessee (SUA).

Fiecare dintre feţele cândva familiare avea acum o grimasă grotescă, ochi alungiţi şi riduri adânci. Atunci când se întorceau într-o parte, le apăreau brusc urechi ascuţite, asemănătoare cu cele ale lui Spock, prim-ofiţerul vulcanian de pe USS Enterprise din Star Trek, a povestit el.

„Am început să intru în panică” şi să mă gândesc că „urma să fiu internat într-un salon de psihiatrie”, îşi reaminteşte Sharrah, care este de profesie bucătar.

PMO: Boala care te face să vezi „demoni” și „elfi”

Însă nu-şi „pierduse complet minţile”. Un studiu a făcut lumină asupra acestei tulburări vizuale, extrem de rare, cunoscută sub numele de prosopometamorfopsie (PMO), care distorsionează chipurile fără a împiedica, totuşi, recunoaşterea lor.

Şi în timp ce Victor Sharrah vede chipuri cu aspect demonic, alţii percep trăsături elfice, a explicat pentru AFP Antonio Mello, cercetător specializat în PMO. Unii văd o jumătate de faţă sub cealaltă, alţii văd chipuri violete sau verzi sau feţe în continuă mişcare.

Uneori, boala se manifestă doar câteva zile. Însă deşi au trecut mai mult de trei ani, Victor Sharrah încă suferă de ea. Însă spre deosebire de alţi pacienţi, el încă vede feţele normale atunci când sunt bidimensionale, pe ecran sau pe hârtie.

Această caracteristică unică i-a permis lui Antonio Mello şi altor cercetători de la Darthmouth College (SUA) să creeze primele imagini, aproape la fel de realiste ca fotografiile, reprezentând percepţia chipurilor de către persoanele cu PMO, au explicat ei într-un studiu publicat vineri în revista medicală The Lancet.

Pentru a crea aceste imagini, cercetătorii i-au cerut lui Victor Sharrah să compare fotografiile feţelor lui Antonio Mello şi ale unei alte persoane pe un ecran de calculator cu distorsiunile pe care le putea vedea pe feţele lor reale. O astfel de comparaţie fusese dificilă anterior, deoarece atunci când alte persoane cu aceeaşi tulburare priveau orice imagine a unei feţe, vedeau distorsiuni.

A trăi cu prosopometamorfopsie este „mult mai traumatizant decât transmit aceste imagini”, spune Victor Sharrah. „În realitate, faţa se mişcă şi vorbeşte”, adaugă el.

Cercetătorii nu știu cauza bolii, doar că „ceva s-a întâmplat în creier”

Cauza exactă a acestei tulburări rămâne necunoscută. Jason Barton, neurolog la Universitatea din British Columbia, care nu a fost implicat în acest nou studiu, a declarat pentru AFP că este vorba despre „un simptom” cu cauze multiple. În majoritatea cazurilor studiate de acest cercetător, „ceva s-a întâmplat în creier în corelaţie cu această experienţă anormală”.

Într-adevăr, Victor Sharrah are o leziune cerebrală, rezultatul unei răni suferite în timp ce lucra ca şofer de camion, în 2007. Dar, potrivit lui Antonio Mello, aceasta nu are legătură cu tulburarea sa, deoarece imaginile RMN au localizat leziunea în hipocampus, o parte a creierului „care nu este asociată cu reţeaua de procesare a imaginilor”.

Până în prezent, 75 de cazuri de prosopometamorfopsie au fost raportate în literatura ştiinţifică. Cu toate acestea, laboratorul cercetătorilor a fost contactat de peste 70 de pacienţi în ultimii trei ani.

Simptomele terifiante ale tulburării fac ca aceasta să fie adesea diagnosticată greşit ca schizofrenie sau psihoză, potrivit lui Antonio Mello. Victor Sharrah a descoperit PMO abia după ce şi-a povestit experienţa într-un grup de sprijin virtual pentru bolnavii bipolari. A fost o mare uşurare: „însemna că nu eram psihotic”.

Bărbatul de 59 de ani, a cărui vedere este impecabilă, obişnuieşte acum să poarte ochelari cu tentă verde, care reduc amploarea distorsiunilor faciale. Roşul le intensifică, a adăugat el.

În plus faţă de culoare, şi percepţia adâncimii pare să joace un rol. Deşi Victor Sharrah nu vede distorsiunile pe ecranele plate, acestea au început să apară atunci când cercetătorii i-au dat un echipament de realitate virtuală, potrivit lui Antonio Mello.

Pacienții riscă să fie diagnosticați cu afecțiuni psihice de care nu suferă

Americanul s-a adaptat la lumea sa ciudată în trei ani, dar uneori, într-un loc precum un supermarket, mulţimea de demoni pare încă „copleşitoare”.

Pentru că aceşti pacienţi ştiu că vederea lor este distorsionată, mulţi se întreabă dacă ar trebui să îşi dezvăluie percepţiile altora, cu riscul de a părea nebuni.

Antonio Mello a povestit despre un bărbat care, timp de ani de zile, nu i-a recunoscut soţiei sale că faţa sa părea distorsionată. Victor Sharrah a ales să îşi împărtăşească experienţa pentru ca şi alţii să evite spitalizarea pentru afecţiuni psihice inexistente în realitate, dar şi trauma pe care a trăit-o el.

Cu atât de puţine cunoştinţe disponibile, multe persoane cu PMO pot fi diagnosticate cu schizofrenie sau alte afecţiuni halucinatorii similare şi pot fi puse pe medicamente antipsihotice sau pot fi chiar instituţionalizate în clinici de psihiatrie.

Ştiinţa ştie acum că oamenii pot dezvolta PMO după o leziune cerebrală, o tumoare sau o infecţie, sau după crize, cum ar fi în cazul epilepsiei, spune Mello.

Sharrah a suferit de PTSD

Diagnosticat cu tulburare bipolară în adolescenţă, Sharrah s-a luptat cu afecţiuni psihice care s-au intensificat ca tulburare de stres post-traumatic (PTSD) după o perioadă petrecută în Corpul Puşcaşilor Marini ai SUA.

„Eram în Beirut pe 23 octombrie 1983, când ne-au bombardat cazarma. Şi de fiecare dată când ceva nu merge bine în viaţa mea, cea mai mare bătălie a mea este cu psihoza suicidară – este primul loc în care se întoarce creierul meu”, a povestit el.

Pentru a face faţă situaţiei, Sharrah face parte de mult timp dintr-un grup de sprijin anti-sinucidere de pe Facebook. Din ce în ce mai temător de ceea ce i se întâmpla după ce au început distorsiunile, el şi-a postat simptomele online.

„Simt că mă închid. Ca şi cum aş muri pe dinăuntru. Fiecare faţă pe care o văd şi care nu este pe un ecran pare malefică, răsucită şi dementă. Adică arată literalmente ca ceva dintr-un film cu John Carpenter”, a scris el în ianuarie 2020.

În Casper, Wyoming, Catherine Morris era voluntar pentru acelaşi grup de sprijin pentru cei cu tendințe de suicid. După ce a lucrat în şcoli cu persoane cu deficienţe de vedere timp de peste 30 de ani, ea era familiarizată cu modul în care oamenii vedeau uneori distorsiuni vizuale bazate pe modul în care creierul lor percepea diferite culori şi intensităţi ale luminii.

„I-am văzut postarea apărută şi m-am gândit ce să fac? Pot să-i întind o mână şi poate îl pot ajuta, dar nu vreau să-i dau speranţe false”, a povestit Morris. „I-am spus că trebuie să-mi promită un singur lucru – cât timp lucrăm împreună, nu are voie să-şi facă rău”, a spus ea.

Soluția ochelarilor cu lentile verzi

Morris ştia din pregătirea sa că astfel de distorsiuni pot fi declanşate de o anumită zonă a creierului numită girusul fusiform, care este responsabilă de percepţia feţelor, recunoaşterea obiectelor şi citire. Lumina distorsionează, aşa că soluţia, s-a gândit ea, ar putea fi găsirea unei anumite culori sau intensităţi a luminii care ar putea reduce simptomele lui.

„Am cumpărat unul dintre becurile multicolore cu o aplicaţie pe care Catherine a putut să o controleze din Wyoming”, a povestit Sharrah. „Apoi am intrat într-un apel video şi am făcut o mulţime de teste proprii”, a relatat el.

L-a pus să se uite într-o oglindă în timp ce ea manipula culorile luminii. „Când am ajuns la culoarea greşită a luminii, lumina roşie care intensifica distorsiunile, am văzut cum se întâmpla. A început să aibă un atac de panică în toată regula. S-a retras din ecran şi expresia de pe faţa lui era destul de îngrozită”, a povestit Morris.

„I-am spus să închidă ochii şi să îşi amintească faptul că nu era real, creierul lui îl păcălea”, a mai spus ea. „Apoi am mutat lumina pe verde şi l-am rugat să deschidă ochii. A făcut-o şi distorsiunea a dispărut. Şi a stat acolo şi a plâns ca un copil”, a relatat Morris.

Emoţionată de succesul lor, Morris a comandat o pereche de ochelari coloraţi cu nuanţa potrivită de verde. Ştiind că Sharrah urma să o vadă în curând pe fiica sa de care se înstrăinase i să-şi întâlnească nepoţii pentru prima dată, i-a trimis cu livrare urgentă. „Şi au ajuns în dimineaţa în care şi-a întâlnit nepoatele”, a spus ea. „A apucat să le întâlnească pentru prima dată, iar ele arătau normal”.

Foto articol: © Michael Turner | Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro