„M-au ignorat și persiflat / Acum trebuie să intru în ringul de luptă”. Radu Hossu, activist civic, își anunță candidatura la șefia USR / Ce nume și-au mai anunțat posibila intrare în cursă
Activistul civic Radu Hossu spune că va candida la preşedinţia Uniunii Salvaţi România, după scorul obținut de partid la alegerile europarlamentare, puse de acesta pe fondul „„epurărilor” unor oameni de toată isprava”, subliniind că USR s-a îndepărtat de cetățeni.
„La început am criticat din interior când am văzut că partidul o ia pe răgălie. Când am văzut că sunt ignorat sau persiflat, am făcut-o în public, sperând că voi trage un semnal de alarmă care-i va trezi pe cei îmbătaţi de putere. Apoi, sperând că poate greşesc eu, am încercat să fiu mai moderat. Însă rezultatele naţionale de la europarlamentare (căci despre ele vorbesc), pur şi simplu m-au convins că, pentru a reuşi o schimbare, trebuie să intru în ringul de luptă”, a scris Radu Hossu, pe Facebook, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, unul dintre motivele pentru care USR a luat cel mai mic scor din istoria sa la un rând de alegeri naţionale îl reprezintă „„epurările” unor oameni de toată isprava cum ar fi Nicu Ştefănuţă, Vlad Gheorghe, Mihai Poliţeanu şi mulţi alţii”. Un alt motiv îl reprezintă faptul că partidul „s-a îndepărtat” de cetăţeni.
„Acesta este primul lucru de schimbat la USR-ul de azi. Acest partid plin de oameni de calitate trebuie să se întoarcă spre cetăţean, nu să-l hulească pentru că nu a votat ‘cum trebuie’. Iar asta este una dintre principalele soluţii pentru ca la alegerile parlamentare şi la cele prezidenţiale să reuşim să readucem speranţa în societate că există un partid onest, deschis, ce îşi asumă criticile şi mai mult le interiorizează. Un partid care cu adevărat îi reprezintă”, menţionează el.
Dominic Fritz a anunțat deja că își asumă candidatura
În urmă cu două zile, primarul Timişoarei, Dominic Fritz,a afirmat că îşi asumă o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres al formaţiunii.
„O să îmi asum o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres. Voi propune un nou birou naţional, o nouă conducere colectivă a acestui partid, cu mine ca preşedinte, şi dacă voi primi susţinerea pentru această misiune grea, dar frumoasă, o voi accepta”, a declarat Fritz într-o conferinţă de presă.
Viziteu nu exclude candidatura la șefia USR
Primarul Municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, a declarat că ar putea candida, în cazul în care va simţi că nu există o altă candidatură pe care să o susţină.
„În ultimele 24 de ore, singura mea grijă a fost să sprijin colegii de la sectorul 1 şi sectorul 2, dar, da, dacă nu simt că există o altă variantă de candidatură pe care să o susţin, o să îmi asum şi eu o candidatură”, a spus el, pentru B1 Tv.
Elena Lasconi ia în calcul și ea o candidatură
Primarul Municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat că va lua până la finele săptămânii o decizie privind o eventuală candidatură și a spus că vrea schimbări radicale.
„O să iau o decizie până la sfârşitul săptămânii. Între timp o să mai am discuţii cu colegii mei validaţi prin vot, inclusiv cu Dominic Fritz şi cu domnul Viziteu şi cu mai mulţi colegi din ţară şi din filiale şi o să mă decid. Ideea este că vreau să mă asigur că schimbarea va fi profundă şi se va întâmpla asta, nu doar de faţadă. Adică nu schimbăm doar liderul şi restul lucrurilor rămân la fel. E nevoie de un nou Birou Naţional şi, din punctul meu de vedere, şi de un alt secretariat general. Trebuie făcută resetare completă şi trebuie să începem să strângem în jurul nostru oamenii care au aceleaşi valori şi mă refer aici şi la cei care au fost ostilizaţi şi au plecat din USR şi au candidat ca independenţi sau şi-au format propriul partid. Adică, oameni cu aceleaşi valori. Şi, de asemenea aş face apel la toţi oamenii de bună credinţă care ar vrea să schimbe cu adevărat ţara”, a precizat ea pentru Digi 24.
Reacţiile vin după ce liderul formaţiunii, Cătălin Drulă, a anunţat convocarea alegerilor pentru conducerea partidului în urma rezultatelor de la alegeri „sub aşteptări”.
Biroul Naţional al USR a stabilit ca în perioada 14-16 iunie să fie depuse candidaturile celor care îşi doresc să se înscrie în competiţia internă. Pe parcursul săptămânii viitoare va fi campanie electorală internă, iar pe 24-25 iunie va avea loc turul 1 al alegerilor, cu posibilitatea unui tur 2 pe 27-28 iunie.
Preşedintele USR este ales de fiecare membru al partidului, prin vot direct, pe o platformă online, aşa cum prevede statutul.
Cei 24 de noi membri ai noului Birou Naţional vor fi aleşi în Congresul partidului, convocat pentru 29 iunie.
Citește și: