Sari direct la conținut

Macron: Pacea este posibilă atunci când ucrainenii decid / Pacea nu trebuie să fie „capturată de puterea rusă”

HotNews.ro
Preşedintele francez Emmanuel Macron, Foto: Jacques Witt/Pool / Bestimage / Profimedia
Preşedintele francez Emmanuel Macron, Foto: Jacques Witt/Pool / Bestimage / Profimedia

„Pacea este posibilă” în Ucraina atunci când ucrainenii „o vor decide”, a declarat duminică Emmanuel Macron în deschiderea unui summit pentru pace la Roma, potrivit AFP.

„La un moment dat, în funcție de cum vor evolua lucrurile și când poporul ucrainean și liderii săi vor fi decis, în termenii pe care i-au decis, pacea se va construi cu celălalt, care este inamicul de astăzi, în jurul unei mese”, a declarat președintele francez într-un discurs la deschiderea summitului organizat de comunitatea catolică italiană Sant’Egidio.

„O pace este posibilă, cea pe care ei (ucrainenii) o vor decide atunci când vor decide”, a insistat el.

Deși susține Ucraina din punct de vedere diplomatic și militar, șeful statului francez și-a asumat de la începutul conflictului ucrainean, în februarie, să continue să discute cu omologul său rus Vladimir Putin, spre deosebire de alți lideri occidentali și în special de președintele american Joe Biden.

El a pledat din nou vineri, la Bruxelles, pentru ca Kievul și Moscova să revină la masa negocierilor atunci când acest lucru va fi „acceptabil„ pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski – dar și „cât mai curând posibil”.

Această poziție a fost uneori criticată, iar Emmanuel Macron s-a folosit de discursul său de duminică pentru a o justifica în fața sutelor de lideri politici și religioși din întreaga lume reuniți pentru forumul de trei zile.

„A vorbi de pace și a face apel la pace astăzi poate fi insuportabil pentru cei care luptă pentru libertatea lor și le dă sentimentul că sunt cumva trădați”, a recunoscut președintele francez.

Dar el a insistat că este necesar să avem „curajul” de a „dori pacea”, chiar dacă a imagina pacea în timp de război este „cel mai de neconceput dintre lucruri”.

Cu toate acestea, el a considerat că pacea nu trebuie să fie „capturată de puterea rusă”, nici „consacrarea legii celui mai puternic”, „nici încetarea focului, care ar consacra o stare de fapt”.

–––––-

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro