Sari direct la conținut

MAE confirmă că jurnalistul Attila Biro a fost eliberat de poliția bulgară / Autoritățile bulgare susțin că a fost reținut pentru verificări, pentru că se afla într-o zonă monitorizată

HotNews.ro
MAE confirmă că jurnalistul Attila Biro a fost eliberat de poliția bulgară / Autoritățile bulgare susțin că a fost reținut pentru verificări, pentru că se afla într-o zonă monitorizată

Ambasada României la Sofia are în atenţie cazul jurnalistului Attila Biro reţinut în cursul nopţii de joi spre vineri pe teritoriul Republicii Bulgaria şi a efectuat, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru informaţii suplimentare, informează Ministerul Afacerilor Externe, citat de Agerpres.

De asemenea, o echipă consulară mobilă din cadrul ambasadei s-a deplasat în localitatea în care se află cetăţeanul român pentru a acorda asistenţă. În urma demersurilor întreprinse de echipa consulară mobilă, autorităţile bulgare au informat că cetăţeanul român a fost reţinut pentru verificări, întrucât acesta era într-o zonă aflată în atenţia autorităţilor din această ţară.

După efectuarea verificărilor, cetăţeanul român a fost eliberat, precizează MAE. Reprezentanţii misiunii diplomatice i-au oferit acestuia asistenţă consulară în relaţia cu autorităţile locale, inclusiv prin asigurarea traducerii, mai susține Ministerul român de Externe.

Potrivit sursei citate, Ambasada României la Sofia continuă monitorizarea situaţiei, fiind în contact cu autorităţile bulgare.

Rise Project România a publicat, în noaptea de joi spre vineri, pe pagina oficială de Facebook, informaţia că jurnalistul Attila Biro şi un coleg bulgar au fost reţinuţi de poliţie. Cei doi se aflau lângă localitatea Pernik, „unde subiecţii unei investigaţii încercau să ardă documente legate de o fraudă cu fonduri europene”, mai precizează Rise Project România.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro