„Magnifica Humanitas”: Papa Leon intervine personal în cursa IA și lansează „un semnal de alarmă pentru întreaga civilizație”
Vaticanul va publica luni prima enciclică, o scrisoare adresată tuturor credincioşilor Bisericii, a Papei Leon al XIV-lea, un document de prim rang, așteptat cu mare interes, dedicat protejării demnității umane în fața dezvoltării fulminante a inteligenței artificiale (IA) la nivel mondial, informează AFP.
Ca semn al importanței acordate textului, intitulat „Magnifica Humanitas” („Umanitate magnifică” în limba latină), Papa va participa personal la prezentarea acestuia la ora locală 11:30, 12:30 ora României, – o premieră – alături de înalți responsabili ai Sfântului Scaun și experți în IA, printre care și cofondatorul companiei americane specializată în cercetarea și dezvoltarea inteligenței artificiale Anthropic, care l-a dezvoltat pe Claude, rivalul ChatGPT.
De la alegerea sa, în urmă cu un an, primul papă nord-american din istorie a lansat mai multe avertismente cu privire la pericolele IA, în special la utilizarea acesteia în sfera militară, denunțând, în treacăt, „ravagiile ecologice” ale „cursei nebunești” după metale rare, esențiale pentru electronica modernă.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite, IA ar putea ajunge la o valoare de până la 4.800 de miliarde de dolari până în 2033, adică o creștere de 25 de ori într-un deceniu, concentrându-și în același timp profiturile în mâinile unui număr limitat de oameni. În 2025, ONU a avertizat asupra unui „vid periculos” în materie de reglementare.
Prin dedicarea unei enciclice acestui subiect, papa transmite un mesaj puternic: adresată tuturor credincioșilor, aceasta stabilește o poziție de referință cu privire la chestiuni sociale, morale, politice sau teologice și servește, în general, ca bază pentru învățătură și dezbateri pe termen lung.
Experții au estimat că impactul „Magnifica Humanitas” ar putea fi comparabil cu cel al enciclicii Laudato Si’, manifestul Papei Francisc privind ecologia integrală, care, încă de la publicarea sa în 2015, a declanșat un val de reacții în întreaga lume.
„Este un semnal de alarmă pentru întreaga civilizație”
Vaticanul a păstrat secretul asupra acestui nou text – a cărui lungime rămâne necunoscută – dedicat „protecției persoanei umane în era IA”.
Dar îl înscrie în continuitatea învățăturii sale sociale: a fost semnat pe 15 mai, data celei de-a 135-a aniversări a Rerum Novarum (1891), enciclica lui Leon al XIII-lea care a pus bazele doctrinei sociale a Bisericii în fața revoluției industriale.
„Revoluția industrială a revoluționat piața muncii, viața oamenilor, hegemonia și raporturile de forță. La acea vreme, era necesar să se formeze indivizii în utilizarea uneltelor. La fel se întâmplă și astăzi: trebuie să formăm și să educăm”, a explicat pentru AFP Marijana Grbesa, profesoară la Universitatea din Zagreb și participantă la o conferință despre IA la Vatican.
„Astăzi, însă, educația nu este suficientă. Este un aspect pe care Papa îl subliniază și în mesajul său”, adaugă ea. „Este un semnal de alarmă pentru întreaga civilizație”, pentru a „da dovadă de raționalitate atunci când folosim aceste instrumente”.
Conducătorul Bisericii Catolice a subliniat în special necesitatea unei „alfabetizări digitale (…) pentru a înțelege cum algoritmii ne modelează percepția asupra realității” și a făcut apel la mai multă transparență în aceste sisteme care guvernează funcționarea diferitelor chatbot-uri.
În decembrie, Leon al XIV-lea a denunțat cursa către IA în domeniul militar, văzând în „delegarea către mașini a deciziilor privind viața și moartea oamenilor” o „spirală distructivă”.
Prezența cofondatorului Anthropic, semnificativă
Pentru unii experți, o altă chestiune controversată este dacă roboții pot fi considerați „ființe digitale” dotate cu drepturi.
„Constat că tot mai mulți gânditori creștini, precum și din alte confesiuni, își exprimă îngrijorarea cu privire la acest subiect”, a declarat Will Jones, expert al Future of Life Institute, un grup de cercetare în domeniul tehnologiilor transformatoare.
„Deoarece companiile specializate în IA fac din ce în ce mai dificilă distincția între artificial și uman”, a explicat el pentru AFP.
Prezența cofondatorului Anthropic este, de asemenea, semnificativă, multinaționala fiind angajată într-o luptă cu administrația Trump, care i-a impus sancțiuni după ce compania a refuzat accesul militar fără restricții, ceea ce a determinat-o pe aceasta din urmă să inițieze o acțiune în justiție.
„Magnifica Humanitas” încununează mai mulți ani de reflecție a Bisericii asupra tehnologiilor legate de IA: încă din 2020, Sfântul Scaun a lansat, împreună cu companii din domeniul digital și instituții academice, „Apelul de la Roma pentru o etică a IA”, pledând pentru o dezvoltare a tehnologiilor care să respecte demnitatea umană.
Papa Francisc a făcut numeroase declarații pe această temă, solicitând reglementarea acestor tehnologii și evitarea accentuării inegalităților de către acestea.