„Mai mulți ca niciodată”. UNICEF anunţă că un număr record de copii trăiesc în zone de conflict
Fondul Naţiunilor Unite pentru copii (UNICEF) anunță că în zonele de conflict din întreaga lume trăiesc mai mulţi copii ca niciodată şi că numărul copiilor strămutaţi din cauza conflictelor a atins un nivel record, transmit DPA și Agerpres.
Într-un raport difuzat sâmbătă, UNICEF arată că potrivit estimărilor sale aproximativ 473 de milioane de copii trăiesc în zone de conflict. Proporţia copiilor ce trăiesc în zone de conflict s-a dublat, de la aproape 10% în anii ’90 la 19% în prezent, a subliniat UNICEF.
„În orice fel am măsura, 2024 a fost unul dintre cei mai răi ani pentru copii din istoria UNICEF – atât în termeni de număr al copiilor afectaţi, cât şi ca nivel al impactului asupra vieţii lor”, a declarat directorul executiv al UNICEF, Catherine Russell, într-un comunicat.
„Un copil care creşte într-o zonă de conflict este mult mai probabil să nu urmeze cursuri şcolare, să fie malnutrit sau nevoit să-şi părăsească locuinţa. Acest lucru nu trebuie să devină noua normalitate. Nu putem permite ca o generaţie de copii să devină pagube colaterale ale războaielor necontrolate din lume”, a accentuat reprezentanta UNICEF.
Potrivit UNICEF, 47,2 milioane de copii au fost strămutaţi din cauza conflictelor şi violenţelor în anul 2023. Pentru 2024, este de aşteptat o creştere a numărului copiilor nevoiţi să fugă de conflicte, ca urmare a intensificării diverselor conflicte, printre care în Haiti, Liban, Myanmar, Sudan şi teritoriile palestiniene.