Sari direct la conținut

Mai multi cetateni din sectorul 3 al Bucurestiului cer Primariei Capitalei sa verifice daca primaria de sector a reamenajat legal Bulevardul Unirii pentru care s-au alocat circa 10 milioane de euro

HotNews.ro
Bd. Unirii 4, Foto: Hotnews
Bd. Unirii 4, Foto: Hotnews

Cetatenii din grupul civic Cetatean Sector 3 cer consilierilor generali si primarului general, Sorin Oprescu, sa verifice daca Primaria sector 3 a respectat legea atunci cand a demarat lucrarile de amenajare a bulevardului Unirii desi Consiliul General al municipiului Bucuresti nu si-a dat acordul in acest sens. Cetatenii spun ca Primaria de sector nu avea voie sa realizeze aceste lucrari deoarece bulevardul se afla in administrarea Primariei Capitalei si nu a primariei de sector. Lucrarile de amenajare a bd-ului Unirii au inceput in 2013, iar in ultimii doi ani Consiliul local sector 3 a alocat pentru aceasta lucrare circa 10 milioane de euro.

„Va adresam o invitatie in privinta evaluarii legalitatii proiectului de amenajare a bulevardului Unirii (I.C. Bratianu – Alba Iulia, ambele sensuri) proiect demarat ilegal de Negoita Robert, edilul sectorului 3, in septembrie – octombrie 2013. Noi consideram ca baza legala a proiectelor de dezvoltare a Bucurestiului este calcata in picioare de administratia sectorului 3. Noi, Grupul Civic Cetatean Sector 3, credem ca administratia publica locala a sectorului 3, prin actiunile intreprinse de Negoita Robert, de Administratorul public Mitache Constantin si directorii executivi, a incalcat o serie de Hotarari ale Consiliului General, precum si legi importante in materie de amenajarea domeniului public. Primaria Sectorului 3 avea doar dreptul de a amenaja spatiile verzi, conform HCGMB nr. 113/1998 privind administrarea spatiilor verzi si aliniamentelor stradale aferente strazilor de pe teritoriul Primariilor de sector. Negoita Robert nu a solicitat C.G.M.B. si nu a primit, daca a solicitat, transmiterea temporara a administrarii arterei Unirii (I.C. Bratianu – Alba Iulia, ambele sensuri), asa cum s-a intamplat in cazul Strazii Eugeniu Carada si Smardan in anul 2009, conform HCGMB nr. 189/27.05.2009 si HCGMB nr. 357/03.11.2009. Va adresam acesta scrisoare cu rugamintea de a ne comunica daca apreciati ca o lucrare de o asemenea importanta poate fi executata fara a avea drept de administrare asupra arterei sau a oricarui alt tip de obiectiv aflat in administrarea Primariei Municipiului Bucuresti”, se arata in scrisoarea deschisa adresata consilierilor generali si primarului Sorin Oprescu.

Cetatenii spun ca vor face sesizari catre Curtea de Conturi, Ambasada SUA, catre comisiile de mediu si administratie publica locala din Parlamentul European.

Repreyentantii Primariei sector 3 au declarat in repetate randuri ca au executat legal lucrarile de pe bd. Unirii. Asta desi, la inceputul acestui an, dupa inceperea lucrarilor au cerut Consiliului General al Municipiului Bucuresti transferul bd. Unirii din administrarea Primariei Capitalei in administrarea Primariei sector 3. Proiectul a fost pus pe ordinea de zi, dar nu a fost aprobat.

Lucrarile de amenajare a bd-ului Unirii au inceput in 2013. In acel an, Consiliul local sector 3 a alocat pentru aceasta lucrare 1,1 milioane euro. In 2014, alesii locali au alocat inca 8,7 milioane de euro pentru acest proiect.

De aceasta suma imensa, Primaria sectorului 3 a reamenajat trotuarele de pe bulevardul Unirii, desfiintand o banda de spatiu verde si amenajand parcari. In plus, a fost pavata cu granit toata artera, s-au amenajat jardiniere, s-au pus pergole roz, mov si albe, iar in fata magazinului Unirea s-a facut chiar un zid imens de beton care potrivit autoritatilor are rol decorativ. Acum, lucrarea este aproape terminata. Proiectul a starnit numeroase proteste din partea cetatenilor, acestia reclamand distrugerea spatiului verde, betonarea copacilor si inutilitatea zidului de beton. HotNews.ro a scris aici si aici despre acest subiect.

In plus, pe langa suma uriasa pe care Primaria o plateste pentru aceasta lucrare si distrugerea spatiilor verzi, HotNews.ro a sesizat faptul ca strada nu se afla in administrarea Primariei sector 3, ci a Primariei Capitalei, deci potrivit legii institutia nu poate realiza lucrari acolo cu exceptia curateniei stradale si ingrijirea spatiilor verzi.

Chiar primarul Sorin Oprescu a declarat in mai multe randuri ca nu si-a dat acordul pentru aceste lucrari. Nici Consiliul General al Municipiului Bucuresti nu a emis nicio hotarare in acest sens asa cum s-a intamplat in trecut pentru alte strazi administrate de Primaria Capitalei, dar pe care Primaria de sector a executat lucrari. Un astfel de exemplu este strada Eugen Carada din Centrul istoric al Capitalei.

„Acolo lucrurile s-au petrecut asa: arhitectul sef al sectorului si domnul primar al sectorului 3 (n.r. Robert Negoita) m-au rugat sa le dau voie sa ridice trotuarele si sa faca panta de pamant, pentru pomii de pe margine, de pe aliniament. Am spus, da, daca vor sa faca asta si am mers personal sa ma uit pentru ca strada este in administrarea noastra. Dupa aceea, spre surprinderea noastra am constatat ca toate lucrarile executate acolo nu au nici un fel de aprobare, nici din partea sectorului. In conditiile acestea au primit amenda, o data de 50 milioane lei vechi, dupa aceea de 100 milioane lei vechi pentru pomii care au fost taiati si dupa aceea ultima amenda este de 500 de milioane lei vechi”, a declarat primarul general Sorin Oprescu in luna martie 2014, cand lucrarile de amenajare a bulevardului erau in toi.

Reprezentantii Primariei sector 3 sustineau insa altceva.

„Primaria Sectorului 3 a demarat, in 2013, un amplu proiect de modernizare a Bulevardului Unirii. Acest proiect viza punerea in valoare a bulevardului prin crearea unei bariere de flori, arbusti si pomi, modernizarea spatiilor verzi, inclusiv prin instalarea unor sisteme automate de irigare si modernizare a zonei pietonale prin refacerea pavajului cu granit antiderapant. De asemenea, proiectul a fost demarat intrucat circulatia pietonala si a autovehiculelor nu era reglementata, existand pericolul permanent, atat de accidente, cat si de ingreunare artificiala a circulatiei. Mentionam faptul ca lucrarile au fost demarate in contextul in care Primaria Municipiului Bucuresti nu avea in plan niciun astfel de proiect care sa vizeze Bulevardul Unirii. Astfel, Primaria Sectorului 3 a efectuat, in anul 2013, lucrari de sistematizare pe verticala pe b-dul Unirii, tronson Piata Alba Iulia – str. Traian. Lucrarile au fost efectuate de un operator economic specializat, pe baza unui proiect tehnic, si au constat, in principal, in reconfigurarea spatiului carosabil original al bretelelor de circulatie. In ceea ce priveste acordurile si avizele necesare executiei lucrarilor, mentionam ca, in conformitate cu prevederile art. 7 din H.C.G.M.B. nr. 254/2008 privind administrarea retelei stradale principale si a lucrarilor de arta din Municipiul Bucuresti, au fost obtinute Avizul nr. 18022/19.11.2013 al Administratiei Strazilor din cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti si Avizul Comisiei Tehnice de Circulatie a Municipiului Bucuresti. Pentru efectuarea lucrarilor, au fost emise Autorizatiile de construire nr. 777/15.11.2013 si nr. 918/24.12.2013. In consecinta, lucrarile de sistematizare pe verticala executate au avut toate avizele si acordurile necesare. In paralel, pe b-dul Unirii au fost efectuate lucrari de amenajare a spatiului verde, Primaria Sectorului 3 avand competente exclusive in acest sens”, se rata intr-un punct de vedere trimis de Primaria sector 3 la solicitarea HotNews.ro la inceputul acestui an.

FOTOGALERIE Ce lucrari a executat Primaria sector 3 pe bd. Unirii

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro