Maica Tereza, protecţia socială şi ştiinţa ocolirii adevărului
m citit cu real interes textul domnului Marius Cruceru, decan al Facultăţii de Teologie Baptistă din Oradea, referitor la cele scrise de mine şi la legea de parteneriat între stat şi culte în domeniul serviciilor sociale. Dacă ne-am mai păstrat vreo fărâmă de umor, aş spune că textul său a fost schimbat din greşeală cu cel compus de vreun elev de liceu teologic baptist care tocmai silabiseşte cum să-i convingă pe români cât de haini şi de netrebnici sunt creştinii ortodocşi…
Domnule Cruceru, vă sunt recunoscător că porniţi tocmai de la modestele mele însemnări, dar vă atrag atenţia că le folosiţi fraudulos pentru o cauză căreia, personal, nu-i aparţin. It’s not my fight, cum ar spune liderii şi fraţii dvs. din Statele Unite. Personal, sunt doar un pasionat observator al vieţii religioase din această parte de cer, preocupat profesional de antropologia vieţii religioase şi de istoria religiilor. Nu mă interesează lupta dvs. personală cu Biserica Ortodoxă Română (BOR) decât ca anecdotică.
Şi, chiar dacă sunt creştin ortodox, am dovedit în suficiente ocazii că am capacitatea şi reflexul de a discuta relaxat despre oricare cult religios din România. Ba, în anumite împrejurări administrative care ţin de biografia personală, am avut şansa să apăr inclusiv libertatea şi drepturile confraţilor dvs. baptişti. Am cunoscut personal câţiva lideri pentru care am o mare stimă.
În mod normal, textul dvs. face parte din categoria celor născute să vorbească de la sine. Raţiunea pentru care vă răspund, totuşi, este aceea că folosiţi abuziv articolul meu făcând slalom printre anumite fraze şi enunţuri care nu convin obiectivului dvs., şi, mai grav, citând inexact sau răstălmăcind pentru a lovi dur în BOR, pare-se, duşmanul dvs. principal. Este un exemplu nefericit de ştiinţă a ocolirii şi curtării (aşa cum, splendid, re-definiţi “periegeza” unui text). Şi ar mai fi un motiv, am o stimă specială pentru clasicişti, de unde şi constatarea mea şi a prietenilor mei mai învăţaţi ca mine: este şi aceasta, iată, o “tehnică” retorică postmodernă, dacă tot aţi ales să vă faceţi temele (libere sau impuse) în public. Căci, zice latinul, docendo discimus, învăţând pe alţii, învăţăm şi noi…
Aşadar, domnule Cruceru, sper din toată inima că nu-i veţi învăţa pe studenţi să scoată din context, aşa cum aţi procedat dvs., căci este un slalom riscant care nu face onoare nimănui. Iată doar câteva exemple:
(1) Prima fraudă majoră este că începeţi diatriba de apărare a celor care se împotrivesc legii parteneriatului stat – culte ignorând faptul că subsemnatul scrie negru pe alb: principial legea nu este deloc rea, dar adaug imediat necesitatea unor “amendamente”. Iar primul dintre acestea este următoarea frază pe care o lăsaţi deoparte cu o suspectă amnezie: “statul este obligat cu acest prilej să creeze acele instrumente legale prin care finanţările să fie distribuite în mod echitabil, faţă de orice ONG, fie laic, fie confesional”. În mod normal, ar trebui să mă opresc aici, fraza de mai sus desfiinţează, practic, întregul dvs. efort demonstrativ…
(2) Nu voi intra în contabilizarea silogismelor pe care le produceţi, fiind prea multe. Da, atacurile lansate către BOR de pe versantul stângist şi ultra-stângist, ba chiar activist ateu sunt de cele mai multe ori nefrecventabile, urechiste, defazate, produse de semidocţi într-ale istoriei creştinismului (indiferent de confesiune) ori în filosofia religiei. Aceasta nu le lipseşte de legitimitate – cum susţineţi, retoric, insinuând că şi eu aş crede asta –, ci pur şi simplu le umple de ridicol. Fiindcă planează pe lângă subiect. În general, dacă NU te apropii cu instrumente adecvate de o anumită problematică, rişti să te îndepărtezi din ce în ce. Sau să pluteşti în gol la aceeaşi distanţă măsurată în prejudecăţile care te locuiesc. Eşti precum o rachetă ale cărei date constitutive sunt defecte sau al cărei pilot se sminteşte, astfel încât, pe măsură ce-şi închipuie că se apropie de o planetă, în realitate stagnează ori se îndepărtează. Nu cred că trebuie să vă explic tocmai dumneavoastră etimologia cuvântului “păcat”, care înseamnă “a rata ţinta”…
(3) Cinste dvs. dacă luaţi în calcul inclusiv criticile la adresa Bisericii Baptiste provenite din partea unor ONG-uri care trăiesc din promovarea laicităţii agresive. Sunt observatori mai atenţi decât mine care spun că nu ar fi prima oară când vă aliaţi (conjuctural, desigur) cu apostolii ultrasecularismului. Este un fenomen pe care nu-l bănuiam. Dar, dacă reprezintă baptiştii din România sau de aiurea (mă voi interesa), merită luat în calcul. Ar fi un exemplu mirobolant legat de fenomenologia vieţii religioase din România.
NB (1): Înţelesul pe care-l conferiţi cuvântului “smerenie” în acest context, trăgând spuza pe turta “pocăinţei” este, fără doar şi poate, o reuşită volută şi atragere a atenţiei spre valorile baptiste şi neoprotestante (vă felicit!). Aceasta mă determină să-mi amintesc cu melancolie de unul din marii sfinţi ai secolului XX, Sf. Siluan Athonitul, care vorbea despre “smerenia lui Hristos”. Chiar dacă baptiştii recunosc doar accidental republica monahală din Muntele Athos şi pe uriaşii săi rugători, veţi fi, poate, de acord cu mine: “smerenia lui Hristos”, acesta este orizontul smereniei spre care merită să ţintim cu toţii, indiferent de confesiune.
(4) Singurul exemplu concret pe care-l dau în textul meu este cel legat de activitatea Maicii Siluana. Pot aduce numeroase altele, dar nu voi insista acum şi aici. O să vă reamintesc: ortodocşii “practicanţi” au o tendinţă, poate inadecvată, de cultivare a smereniei. Căci există destul de mulţi care urmăresc cu fervoare îndemnul evanghelic: “Când faci milostenie, nu trâmbiţa înaintea ta cum fac făţarnicii prin sinagogi şi pe uliţe, ca să fie slăviţi de oameni. Tu însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentru ca milostenia ta să fie într-ascuns; şi Tatăl tău, care vede întru ascuns, îţi va răsplăti la arătare.” (Matei 6, 2-4). Sunt gesturi şi activităţi care nu pot fi cântărite vulgar, dar mă întreb cu sinceră curiozitate: există oare un singur nume de personalitate a cultului Creştin Baptist din România care să fi făcut măcar atât cât a realizat Maica Siluana în doar câţiva ani?
(5) Cu alte cuvinte, ceea ce am susţinut în articolul meu este că, în buna tradiţie a Sf. Vasile cel Mare (sec. IV), un nume care rareori se studiază în mediul neoprotestant, răsăritul ortodox a avut serioase activităţi de caritate. Sărăcia şi lipsa civilizaţiei, cauzele (geo)politice şi istorice obiective şi subiective, au adus însă multiple piedici. Fără îndoială, catolicii şi (neo)protestanţii au un serios avans. Exemplu: acolo unde posibilităţile au permis aceasta, lucrurile au evoluat spectaculos. Fiind bucovinean, vă aduc drept exemplu acţiunile de caritate ale “Fondului Religionar” care aparţinea cândvaMitropoliei Bucovinei. Dar mă grăbesc să precizez că am pledat de mai multe ori împotriva alocării pădurilor Bucovinei către actuala Arhiepiscopie a Sucevei.
(6) Stimate domn, personal, am vorbit & scris îndelung despre clericii şi ierarhii din BOR care au fost colaboratori ai Securităţii. Dar am avut de asemeni cuvinte de laudă la adresa nenumăraţilor creştini (majoritatea ortodocşi) care au pătimit în închisorile comuniste. Lejeritatea cu care scrieţi despre securiştii din BOR mă obligă, pentru compensare, să fac un lucru pe care până acum nu l-am făcut din eleganţă şi pudoare, tocmai fiindcă aparţin ortodoxiei. Anume, să-mi îndrept cu toată curiozitatea atenţia către securiştii şi informatorii existenţi, din abundenţă, în toate celelalte culte. Sunteţi pregătit să înceapă o discuţie publică chiar cu baptiştii?? Apoi, de ce un neoprotestant, fost informator al Securităţii, ar fi mai onorabil decât unul creştin ortodox – în condiţiile în care amândoi fac astăzi acte de caritate, căci asta insinuaţi când vorbiţi de ÎPS Pimen (sper că zâmbim, amândoi, amar)?…
NB (2): Vă rog să recitiţi textul scris de mine: “Acele organizaţii care profită în acest moment făcând un joc de hărţuire anticlerical, chiar antieclezial (anti-Biserică), trebuie să accepte că BOR este o instituţie foarte puternică în România istoriei recente şi că, mai cu seamă în ultimii ani, a desfăşurat, efectiv, o activitate socială fără precedent”. Iată de ce găsesc concluzia dvs. drept excesivă: «Mi se pare o tristă confuzie să identifici discutarea unor chestiuni de principiu şi de teologie (în cazul baptiştilor o colaborare de acest fel cu statul are implicaţii teologice) cu un, citez, “un joc de hărţuire anticlerical, chiar antieclezial (anti-Biserică)”». Explicaţia este simplă pentru cel care nu scoate fraza din context: nu m-am referit în cele de mai sus decât la promotorii laicităţii agresive şi la adepţii religiei numite ateism. Dacă dvs. simţiţi nevoia să atacaţi laolaltă cu aceştia clerul şi Biserica Ortodoxă, vă priveşte personal.
Citeste tot textul si comenteaza pe Contributors.ro