Sari direct la conținut

Mama celor doi copii gemeni din Ploiești care au murit după ce au căzut de la etajul 10 în timp ce ea era într-un live pe Facebook, urmărită penal pentru ucidere din culpă

HotNews.ro
Bulevardul Republicii din Ploiesti, Foto: Google Street View
Bulevardul Republicii din Ploiesti, Foto: Google Street View

Mama celor doi gemeni de 2 ani și 2 luni care au murit după ce au căzut de la etajul 10, pe fereastra apartamentului din Ploiești în care locuiau, este urmărită penal pentru infracţiunea de ucidere din culpă. Femeia i-a lăsat nesupravegheaţi pe copii și ar fi fost într-un live pe Facebook în momentul când gemenii s-au urcat pe un corp de mobilier şi au căzut pe fereastră.

„La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat că la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora”, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti într-un comunicat dat publicităţii miercuri, potrivit News.ro.

Există date conform cărora în timp ce copiii cădeau de la etaj, mama lor se afla în altă cameră şi era live, pe Facebook, împreună cu fiul său cel mare, în vârstă de cinci ani. Ea asculta manele şi fuma.

De altfel, pe înregistrarea care a rămas pe reţeaua socială se aude sirena unei ambulanţe, iar transmisia se întrerupe brusc, atunci când cineva bate insistent la uşa femeii. ”Vezi cine buşeşte în halul ăla?”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro