Sari direct la conținut

Manifest pro-UE: zeci de organizații civice și personalități publice, semnal de alarmă „în fața tentațiilor populiste și a riscului real de izolare a României”

HotNews.ro
Steagurile țărilor UE în fața sediului Parlamentului European de la Strasbourg, Foto: Jean-Francois Badias / AP / Profimedia
Steagurile țărilor UE în fața sediului Parlamentului European de la Strasbourg, Foto: Jean-Francois Badias / AP / Profimedia

36 de organizații ale societății civile și 41 de lideri de opinie, activiști, experți și profesioniști din diverse domenii, au semnat un „Manifest pentru Europa”, prin care subliniază angajamentul față de valorile europene și necesitatea mobilizării pentru un viitor democratic al României. Totodată, o manifestație împotriva extremismului și pentru democrație și Uniunea Europeană, „EuRoManifest”, va fi organizată în 15 martie, de la ora 17:00, în Piața Victoriei din București.

Documentul avertizează asupra pericolelor populismului și izolării țării, reafirmând că apartenența la UE garantează libertatea, progresul economic și securitatea. Printre cei 41 de lideri de opinie, activiști și politicieni se numără scriitorul Radu Vancu, europarlamentarul Nicu Ștefănuță, fostul Ministru de Externe Teodor Baconschi, criticul de film Irina-Margareta Nistor, muziciana Maria Răducanu și fondatoarele Asociației Dăruiește Viața, Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu. 

„S-a murit în războaie și în revoluții pentru ca România să devină europeană. Pentru ca noi să ne putem bucura de avantajul de a fi simultan români și europeni. La rândul nostru, trebuie să facem tot ce ne stă în puteri astfel încât copiii și nepoții și strănepoții noștri să poată fi, la rândul lor, simultan români și europeni. Să se poată bucura, ca și noi, de tot ce înseamnă Uniunea Europeană: democrație, stat de drept, drepturile omului, drepturile minorităților, libertate de expresie, liberă circulație.

Trăim o clipă istorică teribilă, în care putem pierde această Europă care ne-a fost destin. Dintr-o prezență firească, Europa poate deveni pentru noi o amintire. Pe care le-o vom putea povesti copiilor și nepoților noștri – dar ne va fi imposibil să le explicăm de ce n-am făcut-o posibilă și pentru ei. De ce n-am făcut în 2025 tot ce ne stătea în puteri, și chiar mai mult decât atât, pentru ca și ei să se poată bucura de România europeană. Care să fie și pentru ei o prezență reală – nu o amintire tot mai îndepărtată.

Trebuie să ținem România în destinul ei european. Pentru noi – și pentru copiii noștri – și pentru copiii copiilor noștri. România pe care le-o lăsăm trebuie să fie cel puțin la fel de bună ca România pe care am primit-o. Nu o dictatură, nu o autocrație, nu un regim iliberal. Ci o democrație: imperfectă, dar perfectibilă; inegală, dar învățând să-și distribuie tot mai echitabil prosperitatea; traumatizată de trecuturi totalitare, dar iubind tocmai de aceea cu atât mai mult libertatea”, se arată în document. 

„Copiii noștri sunt Europa. N-avem dreptul să uităm asta. Și nu vom uita. Și vom învinge. Europa e unicul destin acceptabil pentru România”, mai transmit semnatarii manifestului. 

Manifestație pro-UE în Capitală 

De asemenea, o manifestație împotriva extremismului și pentru democrație și Uniunea Europeană, „EuRoManifest”, va fi organizată în 15 martie, de la ora 17:00, în Piața Victoriei din București, cât și în alte orașe din țară și în diaspora europeană.

Organizatorii sunt ONG-urile „Corupția Ucide”, comunitatea „Rezistența”, ONG-ul „Euromanifest” și comunitatea „Declic”. 

Manifestația este organizată legal, având autorizație din partea Primăriei Capitalei, conform site-ului romaniaeuropeana.ro, care promovează de asemenea evenimentul. Participanții sunt încurajați să aducă cu ei la protest steaguri ale României și UE, apă, gustări și să se îmbrace adecvat, în funcție de vreme.

„Acesta nu este un protest, ci o manifestare pașnică de solidaritate pentru valorile europene”, mai precizează organizatorii.


INTERVIURILE HotNews.ro