Sari direct la conținut

MApN reacționează la un video viral: „O nouă știre falsă” / Un convoi de vehicule militare americane NU se deplasează din România spre Ucraina

HotNews.ro
Fake News cu un convoi militar american ce s-ar fi deplasat din românia spre Ucraina, Foto: MApN
Fake News cu un convoi militar american ce s-ar fi deplasat din românia spre Ucraina, Foto: MApN

„Reapar știri false cu privire la forțele aliate staționate în România”, reacționează MApN după ce un video s-a viralizat pe diferite rețele sociale. În imagini se „acreditează ideea că un convoi de vehicule militare americane s-ar deplasa din România către Ucraina”.

„În filmarea pe care se bazează această dezinformare apar, într-adevăr, vehicule militare ale Armatei SUA. Acestea fac parte dintre cele dislocate de Regimentul 2 Cavalerie al SUA în Baza Mihail Kogalniceanu, la începutul acestui an”, susține MApN.

Cu toate acestea, ministerul atrage atenția că blindatele americane se deplasau doar pentru instrucție în poligonul de la Babadag.

„Miercuri, 27 aprilie, vehiculele americane, însoțite, conform procedurilor naționale, de autospeciale ale Poliției Militare a Armatei României, s-au deplasat către Poligonul Babadag în vederea executării unor ședințe de tragere planificate anterior cu militari români și aliați”, notează MApN.

Astfel de imagini vor mai apărea: Coloanele militare ale aliaților vor putea fi observate în mod frecvent pe timpul deplasărilor

„Activitățile de instruire desfășurate de militarii țărilor aliate dislocați în țara noastră, în cadrul măsurilor de întărire a securității flancului estic al NATO au caracter curent, de aceea, astfel de coloane de tehnică militară, nu doar aparținând SUA, ci și Belgiei, Franței, Italiei, Marii Britanii sau Portugaliei vor putea fi observate în mod frecvent pe timpul deplasărilor dintre bazele de staționare și facilitățile de instruire în comun”, atrage atenția Armata româniei.

„Reiterăm recomandarea de a verifica știrile apărute în spațiul virtual ce prezintă un vădit caracter alarmist prin instrumentele puse la dispoziție de către MApN în ceea ce privește informarea publicului atât pe site-ul oficial al instituției (în secțiunile „Comunicate de presă” și pe platforma „InfoRadar, dedicată combaterii dezinformării, https://inforadar.mapn.ro/„), cât și pe canalele oficiale din Social media”, notează MApN.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro