Sari direct la conținut

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews.ro
Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE
Marcel Ciolacu și George SImion. Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut întâlniri cu agenți ruși de spionaj”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a făcut aceste declarații la începutul ședinței de joi a Guvernului, fiind întrebat de jurnaliști de ce nu face publice argumentele Ucrainei și Republicii Moldova pentru interdicția impusă liderului AUR de a intra în aceste țări.

„Statul român nu are astfel de informații pentru că ar fi trebuit să aplice legea dacă este spion”

„Nu am voie să vă spun aceste motive. Sunt informații date de un alt stat. Am început demersurile să ne dea voie statul respectiv. Ce vă pot spune este ce nu este: nu este agent rus și nu a avut întâlniri cu agenți ruși de spionaj”, a declarat Ciolacu.

Premierul a spus că nu a primit direct aceste informații, ci prin intermediul Serviciului de Informații Externe, iar răspuns scris a fost primit doar din partea Ucrainei.

„Republica Moldova nu a transmis ceva scris. Au specificat că au prelungit interdicția”, a spus premierul.

Ciolacu a mai spus că i-a cerut directorului SIE să întrebe pe cale diplomatică serviciul omolog de informații din Ucraina dacă este posibil să fie publicat documentul privind interdicția lui George Simion de a intra în Ucraina.

„Nu e spion. Dacă știe seful Comisiei SRI, care e de control, nu e de spionaj, despre un coleg de-al lui parlamentar candidat la președinție că e spion, să ne pună la dispoziție. Eu nu am și din câte m-am informat nici statul român nu are astfel de informații pentru că ar fi trebuit să aplice legea dacă este spion”, a spus Ciolacu.

Premierul a declarat și miercuri că nu are informații conform cărora liderul AUR s-a întâlnit cu reprezentanți ai serviciilor secrete din alte state, el spunând că aceste date reies din documentele Ucrainei și Republicii Moldova, care i-au impus lui Simion interdicția de a intra în aceste țări: „Nu am primit detaliat că George Simion a avut întâlniri cu vreun spion rus. Ceea ce se întâmplă de fapt îl favorizează pe domnul Simion să meargă în turul II. S-a escaladat o acuză. Din informațiile pe care le am eu, această acuză nu se confirmă și va aduce un avantaj domnului Simion prin această escaladare și această acuză adusă de o echipă de campanie a PNL”.

Cu o zi în urmă, candidatul PNL la prezidențiale, Nicolae Ciucă, i-a cerut lui Marcel Ciolacu să publice „de urgență” documentele care motivează interdicția liderului AUR, George Simion, de a intra în Republica Moldova și Ucraina: „Comunicați public și imediat conținutul documentelor care motivează interzicerea lui George Simion în Ucraina și Republica Moldova. Românii trebuie să știe cu cine se întâlnesc la urne. Dacă le refuzați accesul la informațiile pe care le dețineți, vă faceți complice al „operațiunii speciale” Simion în Turul 2”.

Aceeași solicitare a fost făcută și de candidata USR la alegerile prezidențiale, Elena Lasconi.

Joi, ea a cerut și Parchetului General să se autosesizeze şi să lămurească dacă Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, preşedintele Klaus Iohannis sau Mircea Geoană au avut sau au informaţii „care arată cât de periculos este preşedintele AUR, George Simion, şi le-au ascuns”. Elena Lasconi i-a cerut şi şefului SIE să clarifice dacă Simion s-a întâlnit cu agenţi ai serviciului secret rusesc.

„Astăzi asistăm la o şaradă făcută în jurul lui George Simion de către coaliţia PSD-PNL şi sateliţii ei. Disperarea este prea mare. Această caracatiţă care de 35 de ani acoperă trădători, care preferă să permită trădătorilor intrarea în Parlamentul României şi eventual chiar la guvernare pentru a-i şantaja ulterior. Prin lipsa unor măsuri luate de toţi aceşti lideri, cu toţii au devenit complici, participanţi penali la acţiunile unui posibil trădător de ţară, a portavocii lui Putin în România, pe care îl doreau în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Toţi voiau să utilizeze informaţiile pe care le deţineau împotriva lui prin prisma funcţiilor ocupate”, a declarat Elena Lasconi.

Șeful Comisiei de control al SRI: „Sunt acuzații și dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri ai GRU”

Scandalul a pornit după ce preşedintele comisiei parlamentare pentru controlul SRI, senatorul PNL Ioan Chirteş, a declarat, marți, la Antena 3, despre interdicţia intrării liderului AUR, George Simion, în Ucraina şi Republica Moldova, că „acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare că George Simion a avut întâlniri cu ofițeri GRU” şi că a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri electorale, conform News.ro.

Preşedintele comisiei pentru controlul SRI a fost întrebat la Parlament despre interdicţia preşedintelui AUR, George Simion, de a intra pe teritoriul Ucrainei şi Republicii Moldova.

„Acolo sunt acuzaţii şi dovezi clare, în care unul din candidaţi, George Simion, s-a întâlnit, a avut întâlniri cu ofiteri ai GRU şi inclusiv a încercat să deturneze manifestaţii paşnice, marşuri de susţinere electorale (…) Încă la noi nu ştim dacă George Simion a încercat să deturneze”, a spus Chirteș.

De asemenea, candidatul Partidului National Conservator Roman (PNCR) la alegerile prezidenţiale, europarlamentarul Cristian Terheş, a susținut, luni că există înregistrări ale serviciilor ucrainiene, de la o serie de întâlniri pe care George Simion le-a avut mai ales în zona Cernăuţi, cu persoane care aparţineau diverselor servicii de informaţii ruseşti.

George Simion a susținut că are un răspuns de la SRI din 2022 legat de interdicția în cele două țări în care susține că nu a făcut acțiuni care să „contravină securității naționale”.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro