Marea Britanie: Fostul lider laburist Jeremy Corbyn a fost suspendat din partid
Partidul Laburist din Marea Britanie l-a suspendat pe fostul său lider Jeremy Corbyn după ce o anchetă a găsit că formațiunea a fost „responsabilă de acte ilegale de hărțuire și discriminare” în perioada în care acesta s-a aflat la conducerea laburiștilor, anunță BBC.
Raportul Comisiei pentru Egalitate și Drepturile Omului din Regatul Unit (EHRC) afirmă de asemenea că biroul fostului lider laburist „a intervenit politic” în procesul de soluționare a reclamațiilor vizavi de antisemitismul din interiorul Partidului Laburist.
Jeremy Corbyn a declarat după publicarea raportului că antisemitismul din interiorul formațiunii a fost „exagerat dramatic din motive politice”.
Un purtător de cuvânt al partidului a anunțat suspendarea lui Corbyn după ce acesta nu și-a retractat afirmația.
Mai mulți actuali și foști parlamentari laburiști au salutat decizia, actualul șef al partidului, sir Keir Starmer, declarându-le reporterilor că publicarea rezultatelor investigației EHRC reprezintă „o zi a rușinii” pentru laburiști, potrivit The Guardian.
„Dacă după toată durerea, suferința și dovezile din acest raport încă există persoane care nu cred că există o problemă cu antisemitismul în Partidul Laburist, că totul este o exagerare sau un atac din partea unor facțiuni, atunci, sincer, și tu faci parte din problemă”, a declarat Starmer.
„Și de asemenea nu ai ce căuta nicăieri în preajma Partidului Laburist”, a concluzionat sir Keir Starmer.