Sari direct la conținut

Marea Britanie impune companiilor de petrol şi gaze o taxă excepţională, pentru a atenua impactul creşterii facturilor pentru energie asupra populaţiei

HotNews.ro
Ministrul britanic Rishi Sunak, Foto: Tolga Alkmen / PA Images / Profimedia
Ministrul britanic Rishi Sunak, Foto: Tolga Alkmen / PA Images / Profimedia

Ministrul de Finanţe al Marii Britanii, Rishi Sunak, a impus o taxă excepţională pentru companiile de petrol şi gaze, în timp ce guvernul se străduieşte să atenueze criza costului vieţii din ţară, care se agravează, transmite CNBC, citat de news.ro

Măsurile vin la o zi după o investigaţie profund jenantă asupra petrecerilor care au avut loc în Downing Street în perioada carantinei pentru Covid-19 şi pe fondul presiunii susţinute asupra guvernului conservator de guvernământ pentru a face mai mult pentru populaţie, în timp ce preţurile produselor, de la alimente la combustibil înregistrează preţuri record.

”Sectorul petrolului şi gazelor naturale realizează profituri extraordinare nu ca rezultat al modificărilor recente ale asumării de riscuri sau al inovaţiei sau al eficienţei, ci ca rezultat al creşterii preţurilor mărfurilor la nivel mondial, determinate parţial de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Şi, din acest motiv, sunt înţelegător cu argumentul de a impozita aceste profituri în mod echitabil”, a declarat joi Sunak parlamentarilor din Camera Comunelor.

Afirmaţiile sau au provocat batjocuri din partea parlamentarilor opoziţiei.

Sunak a spus că guvernul impune ”o taxă temporară pentru profiturile energetice” cu o aşa-numită ”alocaţie pentru investiţii”, pentru a stimula firmele de petrol şi gaze să-şi reinvestească profiturile.

Noua taxă va fi percepută asupra profiturilor companiilor de petrol şi gaze la o rată de 25%, înainte de a fi eliminată treptat, când preţurile mărfurilor vor reveni la niveluri mai normale.

Decizia de a impune o taxă excepţională companiilor energetice marchează încă o întorsătură pentru guvernul primului ministru Boris Johnson. Sunak a respins anterior taxa unică, spunând că, deşi sună ”atrăgător în aparenţă”, în cele din urmă va descuraja investiţiile.

Parlamentarii opoziţiei au cerut în repetate rânduri guvernului să impună o taxă unică companiilor mari din domeniul energiei, spunând că această măsură ar contribui la finanţarea unui pachet naţional de sprijin pentru gospodării.

Giganţii britanici de petrol şi gaze BP şi Shell au raportat profituri trimestriale semnificative la începutul acestei luni, deoarece au beneficiat de creşterea preţurilor mărfurilor în timpul atacului Rusiei în Ucraina.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro