Sari direct la conținut

Marea Britanie interzice accesul navelor rusești în porturile britanice

HotNews.ro
Liz Truss, Foto: Rob Pinney / AFP / Profimedia
Liz Truss, Foto: Rob Pinney / AFP / Profimedia

Regatul Unit a introdus marți noi sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv interzicerea accesului navelor cu conexiuni rusești în porturile britanice, a anunțat guvernul, citat de CNN.

„Interzicerea navelor rusești în porturile din Regatul Unit și noile sancțiuni economice împotriva instituțiilor financiare ruse cheie, inclusiv a băncii sale centrale, în strânsă coordonare cu aliații noștri, vor degrada economia Rusiei și vor ajuta să ne asigurăm că Putin va pierde”, a declarat ministrul britanic de externe Liz Truss.

Măsurile economice suplimentare, „inclusiv împotriva Băncii Centrale Ruse și a fondului suveran al statului, înseamnă, de asemenea, că majoritatea sistemului financiar al Rusiei” este acum acoperită de sancțiunile Marii Britanii, se arată în comunicat.

Începând de marți, „instruiesc toate porturile din Regatul Unit să respingă orice navă care este sub pavilion, înregistrată, deținută sau operată de Rusia”, a declarat secretarul britanic pentru transport, Grant Shapps.

„Prin interzicerea navelor rusești din porturile noastre, izolăm și mai mult Rusia și îi zdrobim capacitățile economice, înfometând mașina de război a lui Putin”, a adăugat Shapps.

Marea Britanie a declarat marți că în ultimele 48 de ore, „un număr tot mai mare de lovituri aeriene și de artilerie ruse au fost efectuate împotriva zonelor urbane dens populate din Ucraina”

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro