Sari direct la conținut

Marea Britanie reintroduce rezultatul negativ al unui test COVID făcut cu cel mult 48 de ore înainte ca regulă de intrare în țară

HotNews.ro
Vaccinare Marea Britanie, Foto: Dominic Lipinski / AFP / Profimedia
Vaccinare Marea Britanie, Foto: Dominic Lipinski / AFP / Profimedia

De pe 7 decembrie, toate persoanele care călătoresc în Marea Britanie, inclusiv cele vaccinate, trebuie să prezinte rezultatul negativ pentru COVID al unui test RT-PCR sau rapid antigen, făcut cu cel mult 48 de ore înainte de sosire, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, începând cu data de 7 decembrie, ora 4,00 GMT (6,00, ora României), toate persoanele, inclusiv cele vaccinate cu schemă completă, care intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul britanic certificatul care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de sosire, precizează MAE într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Sunt exceptaţi de la obligativitatea prezentării certificatului care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 copiii în vârstă de până la 11 ani inclusiv.

Începând de marţi, intrarea în Regatul Unit va fi permisă cu respectarea următoarelor condiţii:

  • completarea, în prealabil (cu maximum 48 de ore înainte de sosire), a Formularului de Localizare (Passenger Locator Form), disponibil la: https://www.gov.uk/provide-journey-contact-details-before-travel-uk;
  • prezentarea, la intrarea pe teritoriul britanic, a unui certificat care atestă rezultatul negativ al unui test COVID-19 (tip PCR sau rapid antigen), efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de călătorie.

Suplimentar:

  • pentru persoanele vaccinate: efectuarea unui test tip PCR în ziua a doua de la sosire şi autoizolarea la domiciliu până la primirea rezultatului testului. În cazul în care testul va fi pozitiv, persoana respectivă va trebui să continue autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile. În cazul unui rezultat negativ, se încheie perioada de izolare. În categoria persoanelor vaccinate sunt incluse persoanele cărora le-a fost administrată schema completă de vaccinare (două doze – pentru vaccinurile care prevăd administrarea a două doze – sau o singură doză pentru cele care prevăd administrarea unei singure doze – de exemplu Johnson/Janssen) şi în cazul cărora au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze. Pentru persoanele cărora le-a fost administrată doza a treia (boosterul) nu sunt reglementări speciale. Tipul de vaccin administrat trebuie să fie din lista celor recunoscute în Regatul Unit: Oxford/AstraZeneca, Pfizer BioNTech, Moderna, Johnson/Janssen, Sinovac-CoronaVac; Sinopharm Beijing; Covaxin.
  • pentru persoanele nevaccinate: rezervarea şi achitarea, anterior sosirii, a efectuării a două teste COVID-19 tip PCR (pentru ziua a doua, ziua a opta de la sosire) şi autoizolarea pentru o perioadă de 10 zile la adresa de domiciliu/adresa declarată la sosire.
Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro