Sari direct la conținut

Marek Gebski, Director Smoke Free Products Philip Morris România: „Inovația este în ADN-ul strategiei noastre de business”

Marek Gebski, Director Smoke Free Products Philip Morris România: „Inovația este în ADN-ul strategiei noastre de business”
Marek Gebski Foto: Philip Morris România

Anul 2024 a fost unul foarte activ pentru Philip Morris România, iar 2025 pare să urmeze același ritm. Care sunt planurile dumneavoastră pentru restul anului?

În 2024, IQOS a sărbătorit 10 ani de inovație globală, o aniversare pe care am marcat-o prin lansări de produse de ultimă generație, inițiative internaționale precum IQOS TOGETHER X și extinderea portofoliului cu noi produse care nu ard tutunul, în conformitate cu nevoile și așteptările consumatorilor.

În 2025 continuăm să accelerăm tranziția către un viitor fără fum. Astfel ne concentrăm pe patru direcții strategice esențiale: consolidarea unor branduri puternice și relevante, crearea unei experiențe coerente și atractive pe toate canalele, offline și digitale, extinderea portofoliului nostru pentru a răspunde nevoilor consumatorilor și integrarea sustenabilității în tot ceea ce facem. 

În paralel, susținem în continuare industriile creative locale prin parteneriate cu unele dintre cele mai importante evenimente culturale din România. Astfel, brandul IQOS a fost prezentla Romanian Design Week, unde a susținut inovația în design și arhitectură, oferind publicului adult experiențe multisenzoriale și spații de interacțiune creativă. Un moment special al ediției din 2025 a fost colaborarea cu brandul italian Seletti, cunoscut pentru estetica sa nonconformistă și obiectele de design cu personalitate. Această colaborare este una globală și a fost prezentată în premieră la Milano Design Week. Un alt proiect foarte important al acestui an este colaborarea dintre IQOS și doi dintre cei mai originali artiști români – Irina Rimes și Roman Tolici. Proiectul propune o reinterpretare a expresiei artistice contemporane, printr-un dialog între muzică și pictură, susținut de tehnologie și inovație. De asemenea, continuăm parteneriatul cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), un reper cultural care promovează diversitatea, creativitatea și dialogul artistic. Susținem și în acest an festivalul Jazz in the Park din Cluj-Napoca, un eveniment care celebrează muzica, comunitatea și arta în aer liber, precum și Flight Festival din Timișoara, un eveniment multidisciplinar care îmbină muzica, tehnologia și artele vizuale. Prin aceste colaborări, IQOS își reafirmă angajamentul față de comunitățile creative din România și contribuie activ la dezvoltarea unui peisaj cultural vibrant și incluziv.

Care sunt factorii principali care au stat la baza creșterii produselor fără fum în România în ultimii ani? Ne puteți împărtăși câteva strategii specifice care s-au dovedit deosebit de eficiente în creșterea gradului de adoptare a acestor produse?

Creșterea semnificativă a categoriei produselor fără fum în România în ultimii ani se datorează unui cumul de factori strategici și culturali. În primul rând, este vorba despre deschiderea consumatorilor români către inovație și tehnologie. România este una dintre piețele din Europa Centrală și de Est cu cea mai rapidă rată de adopție a noilor tehnologii, iar acest lucru s-a reflectat și în tranziția către alternative inovatoare fără fum, precum IQOS.

Un alt factor esențial este comunicarea transparentă și bazată pe știință. Le oferim în mod constant consumatorilor noștri adulțiinformații și date științifice clare despre profilul de risc redus alproduselor noastre în comparație cu continuarea fumatului. Această abordare a fost susținută de o strategie de marketing responsabil, adaptată reglementărilor locale și sensibilităților culturale.

Nu în ultimul rând, am adaptat constant strategia noastră locală pe baza feedbackului consumatorilor și a tendințelor pieței. Combinând cele mai bune practici globale cu o înțelegere profundă a specificului românesc, am reușit să creăm un ecosistem favorabil pentru adoptarea produselor fără fum. Iar rezultatele se văd: tot mai mulți adulți aleg să facă această schimbare, ceea ce ne apropie de obiectivul nostru final – un viitor fără fum.

Ce rol joacă inovația în strategia dumneavoastră multicategorie?

Inovația este în ADN-ul strategiei noastre de business. Într-o industrie aflată într-o transformare profundă, capacitatea de a inova constant – atât în ceea ce privește produsele, cât și experiența consumatorului – este esențială pentru a răspunde nevoilor celor care altfel ar continua să fumeze. Oferim o gamă variată de alternative fără fum, fundamentate științific, care includ dispozitive de încălzire a tutunului, pliculețe cu nicotină pentru uz oral și alte soluții inovatoare aflate în dezvoltare.

Abordarea de tip multicategorie ne permite să adresăm preferințele diverse ale consumatorilor adulți, într-un mod personalizat și responsabil. În același timp, inovația nu se limitează la produs – ea se reflectă și în modul în care comunicăm, în canalele pe care le dezvoltăm, în serviciile post-vânzare și în experiențele pe care le oferim în magazinele noastre.

Continuăm să inovăm pentru că dorim să ne asigurăm că un număr tot mai mare de fumători abandonează țigările, astfel  încât, într-un viitor nu foarte îndepărtat, țigările chiar să devină exponate de muzeu. Pentru cei care nu știu, compania noastră s-a angajat să construiască un viitor fără fum de țigară, deoarece țigările sunt cea mai nocivă formă de consum de nicotină. În ultimii 17 ani, am investit peste 14 miliarde de dolari în dezvoltarea și comercializarea acestor produse fără fum, care reprezintă astăzi aproximativ 42% din veniturile noastre totale la nivel global.

Cu ce provocări v-ați confruntat în promovarea produselor fără fum și cum le-ați depășit?

România se confruntă cu obstacole semnificative în tranziția către alternative fără fum, în ciuda progreselor tehnologice și științifice din industrie. Percepțiile culturale adânc înrădăcinate, dezinformarea și lipsa educației privind riscurile reale ale fumatului mențin țigările ca normă socială acceptată. Mulți fumători adulți continuă să fumeze, deși sunt conștienți de nocivitatea produselor, iar stigmatizarea fumatului rămâne scăzută.

Provocarea este cu atât mai mare în România, unde jumătate din populație trăiește în mediul rural, iar distribuția acestor produse este dificilă în afara marilor centre urbane. O altă provocare o reprezintă și adaptarea mesajelor noastre la specificul pieței românești.

Pentru a depăși aceste bariere, este esențială o abordare integrată: campanii de educare și conștientizare, alături de un cadru de reglementare, care să țină pasul cu inovația de produs și să permită accesul echitabil la alternative fundamentate științific. Doar astfel putem accelera tranziția către un viitor fără fum.

Ce inițiative ați implementat pentru a îmbunătăți experiența clienților care utilizează produse fără fum?

Punem consumatorul în centrul a tot ceea ce facem, ghidați de angajamentul de a transforma fiecare interacțiune într-o experiență memorabilă, care să sprijine tranziția către un viitor fără fum. Astfel, în ultimii ani, am investit în dezvoltarea unei rețele extinse de centre de asistență și consultanță pentru utilizatorii IQOS, atât fizic, cât și digital, prin care oferim suport personalizat, rapid și eficient. Am lansat platforme online intuitive, care permit înregistrarea produselor, accesul la garanții extinse, tutoriale video și servicii de înlocuire rapidă. 

De asemenea, ne-am extins programele de loialitate, am lansat noi beneficii speciale pentru utilizatorii adulți fideli, precum oferte personalizate, acces la evenimente unice și testarea în premieră a noilor dispozitive. IQOS Club este mai mult decât un program de loialitate – este o comunitate ai cărei membri suntmereu la curent cu noutățile, au ocazia să participe la experiențe create special pentru ei și beneficiază de interacțiunipersonalizate în locațiile partenere și magazinele IQOS.

În plus, integrăm experiența de brand în inițiativele culturale relevante, precum Romanian Design Week, Jazz in the Park și TIFF, unde creăm spații de interacțiune și dialog cu publicul, într-un cadru relaxat și creativ. Aceste colaborări ne permit să ne consolidăm relația cu comunitatea și să înțelegem mai bine nevoile și preferințele utilizatorilor adulți de produse fără fum.

Articol susținut de Philip Morris România

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro