Marile bănci internaționale se închid și își evacuează birourile aflate în țările din Golf
Citibank a anunțat joi că își va închide majoritatea sucursalelor și centrelor financiare din Emiratele Arabe Unite până la 14 martie ca măsură de precauție în contextul în care băncile din regiune și-au trimis angajații acasă din cauza îngrijorărilor privind escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Măsurile adoptate de grupul financiar american reprezintă cel mai recent semn al creșterii îngrijorării în rândul băncilor, după ce Iranul a amenințat explicit interesele bancare din Golf legate de SUA și Israel.
Sucursala Citi din „Mall of the Emirates”, din centrul Dubaiului, este exceptată de la închidere, a precizat banca pe site-ul său, adăugând că intenționează să redeschidă toate sucursalele afectate pe 16 martie.
Citi a trecut la un model de lucru la distanță pentru toți angajații săi din Emiratele Arabe Unite și continuă să deservească clienții fără întrerupere, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al băncii.
Războiul dintre SUA și Israel, pe de o parte, și Iran, pe de altă parte, a provocat până acum aproximativ 2.000 de morți și a aruncat piețele globale de energie și transportul în haos, pe măsură ce conflictul s-a extins în întregul Orient Mijlociu, inclusiv prin atacuri iraniene împotriva Israelului, a bazelor americane și a statelor din Golf.
HSBC și-a închis toate sucursalele din Qatar
În această săptămână, Citi le-a cerut angajaților să evacueze birourile din „Dubai International Financial Centre” și din cartierul „Oud Metha” din Dubai și să lucreze de acasă până la noi instrucțiuni.
„Decizia de a evacua trei dintre clădirile noastre și de a închide sucursalele din Emiratele Arabe Unite a fost luată ca răspuns la informațiile pe care le-am primit și este în concordanță cu angajamentul nostru de a prioritiza siguranța colegilor noștri”, a declarat purtătorul de cuvânt.
HSBC, o altă mare bancă globală, a închis toate sucursalele din Qatar până la noi instrucțiuni, potrivit unui anunț adresat clienților, pentru a asigura siguranța angajaților și a clienților.
Războiul a afectat grav imaginea Dubaiului drept cel mai sigur centru economic din regiune, stârnind temeri privind retrageri de capital, concedieri și relocarea firmelor în alte locații.
Citi a precizat pe site-ul său că inclusiv serviciul său de „phone banking” din Emiratele Arabe Unite funcționează în prezent la capacitate limitată și că procesarea cecurilor va înregistra întârzieri.
Amenințarea Iranului pentru băncile internaționale
Anunțul de joi al Citi a venit la o zi după ce armata iraniană a declarat că intenționează acum să atace „centre economice și bănci” din Golf, după un atac israeliano-american asupra unei sucursale bancare din Teheran.
„Inamicul ne-a dat mână liberă pentru a viza centre economice și bănci” aparținând Statelor Unite și Israelului din regiune, a declarat sediul central al Khatam al-Anbiya, afiliat Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice, potrivit unui comunicat difuzat la televiziunea națională a Iranului.
Conform presei locale, un atac aerian israeliano-american a ucis angajați ai unei bănci din capitală care lucrau „în mod excepțional” pentru a pregăti salariile lunare.
„O sucursală a celei mai vechi bănci din țara mea a fost bombardată în timp ce era plină de angajați”, a declarat miercuri ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, adăugând într-un mesaj pe care l-a publicat pe rețeaua „X” că forțele armate „vor răzbuna această crimă”.