Sari direct la conținut

FOTO / VIDEO Peste 20.000 de oameni la Marşul Bucharest Pride, în centrul Capitalei. Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade

HotNews.ro
FOTO / VIDEO Peste 20.000 de oameni la Marşul Bucharest Pride, în centrul Capitalei. Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade
Bucharest PRIDE 2024FOTO: Inquam Photos / George Călin

Câteva zeci de mii de oameni au participat, sâmbătă seară, la Marşul Bucharest Pride 2024, în centrul Capitalei, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. Tot sâmbătă, în centrul Capitalei a avut loc „Marşul Normalităţii” organizat de asociaţia Noua Dreaptă.

Jandarmeria a anunțat că bărbatul care a participat la o contramanifestație și care a refuzat legitimarea a fost amendat cu 2.000 de lei. Astfel, a primit o amendă de 1.000 de lei pentru participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate și o altă amendă pentru încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

FOTO: Inquam Photos / George Călin

Marşul Bucharest Pride s-a încheiat.

Jandarmeria București a transmis că în timpul desfășurării marșului Bucharest PRIDE un grup de 10 persoane s-a poziționat pe traseul manifestației, pentru a-și exprima nemulțumirea față de desfășurarea acesteia, iar jandarmii le-au cerut de mai multe ori să înceteze contramanifestația.

„Anticipând riscul unor altercații sau violențe și ținând cont că grupul în cauză nu a cooperat cu forțele de ordine, jandarmii au procedat la legitimarea acestora, context în care un bărbat a refuzat legitimarea, fiind astfel condus la autospeciala Jandarmeriei și ulterior la sediul secției de poliție pentru luarea măsurile legale împotriva acestuia. Reiterăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 26, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 60/1991 (republicată) privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare, organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 de lei la 5.000 de lei”, spune Jandarmeria.

Primii participanți au ajuns în parcul Izvor, unde se va încheia marșul.

Ei au fost întâmpinați cu acest mesaj:

La Bucharest Pride sunt, la această oră, peste 20.000 de persoane.

La manifestație participă aproximativ 10.000 de oameni.

Participanții la Bucharest Pride merg în marș pe Calea Victoriei.

La această oră, la manifestație sunt câteva mii de oameni. Printre participanții la Bucharest Pride se află și un grup Pro-Palestina.

Manifestanții au plecat în marș pe următorul traseu: intersecţie Piaţa Victoriei cu Calea Victoriei – Calea Victoriei – Pod Naţiunile Unite – Bd. Naţiunile Unite – traversare Bd. Libertăţii – alveola Parc Izvor – Parc Izvor (orele 17.00 – 19.00). Finalul marului Bucharest Pride are loc în Parcul Izvor, între orele 19.00 şi 22.00.

Participanții la Bucharest Pride au început să se strângă așteptați pe Calea Victoriei, la intersecţie cu Strada Gheorghe Manu şi pe trotuarele adiacente Căii Victoriei.

Organizatorii așteaptă peste 25.000 de oameni „pentru a celebra diversitatea şi pentru a revendica drepturile comunităţii LGBTQIA+”.

„Bucharest Pride abordează nevoia urgentă de recunoaştere legală şi protecţie a tuturor familiilor LGBTQIA+ şi nevoia unei proceduri de recunoaştere juridică a genului pentru persoanele transgender şi va transmite un mesaj din partea societăţii: We are ready. Suntem pregătiţi pentru o Românie în care persoanele LGBTQIA+ şi familiile lor sunt văzute, recunoscute şi protejate. Adoptarea unor legi care să răspundă acestor nevoi reale nu mai suportă amânare”, este descrierea evenimentului creat pe Facebook.

Organizatorii îndeamnă participanţii la Bucharest Pride să semnaleze „orice comportament abuziv sau violent atât din punct de vedere fizic, cât şi verbal”.

„PRIDE-ul trebuie să fie un spaţiu sigur şi incluziv pentru toţi participanţii. În acest sens, nu sunt tolerate sub nicio formă mesaje rasiste, sexiste, xenofobe, islamofobe, antisemite, fatfobe, ableiste, homofobe, transfobe sau orice alt tip de discursuri instigatoare la ură. Ne bucurăm împreună de diversitate. Marşul reuneşte o comunitate diversă şi un număr semnificativ de susţinători ai comunităţii LGBTQIA+. La Bucharest PRIDE respectăm libertatea de exprimare şi opiniile tuturor participanţilor, încurajăm ca mesajele afişate să respecte toate identităţile persoanelor prezente, inclusiv intersecţionalitatea acestor identităţi şi toate minorităţile care ni se alătură”, mai arată sursa citată.

25 de ambasade şi Reprezentanţa Comisiei Europene în România susţin Bucharest Pride 2024

Un număr de 25 de membri ai misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale din Bucureşti îşi exprimă public sprijinul pentru Bucharest Pride 2024. „Acest eveniment celebrează diversitatea, vizibilitatea, rezilienţa şi demnitatea comunităţii LGBTIQ+ din România”, arată un mesaj publicat pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Lista susţinătorilor este următoarea:

  • Ambasada Australiei, Atena
  • Ambasada Austriei
  • Ambasada Belgiei în România
  • Ambasada Marii Britanii la Bucureşti
  • Ambasada Canadei în România, Bulgaria şi Republica Moldova
  • Ambasada Republicii Cehe la Bucureşti
  • Ambasada Republicii Chile în România
  • Ambasada Ciprului
  • Ambasada Danemarcei în România
  • Ambasada Republicii Finlanda în România
  • Ambasada Republicii Franceze în România
  • Ambasada Germaniei în România
  • Ambasada Greciei la Bucureşti
  • Ambasada Irlandei
  • Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în România
  • Ambasada Mexicului în România
  • Ambasada Noii Zeelande în Belgia, Bulgaria, Luxemburg, Moldova şi România
  • Ambasada Regală a Norvegiei la Bucureşti
  • Ambasada Portugaliei la Bucureşti
  • Ambasada Spaniei în România
  • Ambasada Suediei la Bucureşti
  • Ambasada Republicii Slovenia în România
  • Ambasada Statelor Unite ale Americii în România
  • Reprezentanţa Comisiei Europene în România

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro