Sari direct la conținut

Măsură anti-imigrație fără precedent în Hexagon: Copiii celor născuți în Mayotte nu vor mai deveni automat cetățeni francezi

HotNews.ro
Protest contra imigrației în Mayotte, teritoriu francez, Foto: Lemor David/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia
Protest contra imigrației în Mayotte, teritoriu francez, Foto: Lemor David/ABACA / Shutterstock Editorial / Profimedia

Copiii imigranților născuți în Mayotte, teritoriu francez de peste mări situat între Madagascar și continentul african, nu vor mai deveni automat cetățeni francezi, a declarat duminică ministrul de interne Gerald Darmanin, potrivit Reuters.

„Nu va mai fi posibil să devii francez dacă nu ești copilul unor părinți francezi”, a declarat Darmanin jurnaliștilor la sosirea sa pe insulă, anunțând eliminarea cetățeniei dobândite prin naștere în această zonă – o premieră în istoria recentă a Franței.

Situată în apropierea săracelor insule Comoro, în largul coastei Africii de Est, fosta colonie franceză a devenit centrul unor tulburări sociale puternice, mulți locuitori dând vina pe imigranții fără documente pentru deteriorarea condițiilor.

Mult mai săracă decât Franța continentală, Mayotte a fost zguduită de zeci de ani de violențe între bande și tulburări sociale. Situația s-a înrăutățit recent pe fondul unei penurii de apă.

Din ianuarie, locuitorii insulei au organizat greve și au ridicat baraje rutiere pentru a protesta împotriva a ceea ce ei spun că sunt condiții de trai inacceptabile, paralizând mari părți din infrastructura locală.

Ideea a fost a lui Emmanuel Macron

Reforma, despre care Darmanin a spus că a fost ideea președintelui francez Emmanuel Macron, va necesita o modificare a constituției.

Ea vine la mai puțin de trei săptămâni după ce cea mai înaltă instanță din Franța a anulat mari fragmente dintr-o nouă lege a imigrației, menită să înăsprească accesul străinilor la beneficiile sociale și să limiteze numărul de noi sosiri în țară.

Imigrația este un subiect fierbinte în Franța, unul dintre bastioanele europene ale partidelor de extremă dreapta anti-imigrație.

Cu toate acestea, Darmanin a declarat că „nu se pune problema de a face acest lucru pentru alte teritorii ale Republicii”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro