Sari direct la conținut

Măsuri împotriva Omicron: Testare săptămânală pentru angajații din infrastructuri critice / Arafat, către televiziuni: Dacă nu vreți să vedeți studiourile goale, purtați mască cât mai mult posibil și testați-vă!

HotNews.ro
Măsuri împotriva Omicron: Testare săptămânală pentru angajații din infrastructuri critice / Arafat, către televiziuni: Dacă nu vreți să vedeți studiourile goale, purtați mască cât mai mult posibil și testați-vă!

Varianta Omicron are un impact grav asupra sectorului economic, fapt care se constată în tot mai multe țări: închide activități economice prin îmbolnăvire în masă a personalului și trimiterea lor la izolare la domiciliu, a atenționat miercuri secretarul de stat Raed Arafat. O soluție propusă de CNSU este testarea săptămânală a angajaților infrastructurilor critice ale statului, dar Arafat spune că toți operatorii economici ar trebui să ia în calcul asta dacă vor să-și continue activitatea în mod normal.

  • “Una din problemele mari și asta vreau să înțeleagă și factorul economic, adică operatorii economici, deci unul dintre lucrurile grave ale acestei variante nu este numai un impact pe sistemul sanitar, ci este impact și pe sectorul economic, care deja se vede în mai multe țări, și anume: închide activități economice prin îmbolnăvire în masă a personalului și trimiterea lor la izolare la domiciliu.
  • Dacă colegii dintr-un birou nu poartă mască și unul este infectat și stau 8 ore împreună fără mască, la sfârșitul zilei sunt toți infectați și s-ar putea ca peste 2 zile să fie trimiși toți la izolare și biroul acela s-a închis.
  • Același lucru într-un restaurant, într-un magazin și acesta este motivul pentru care pentru infrastructurile critice s-a pus o recomandare, iar pentru toți operatorii economici punem recomandarea să respecte cu strictețe regulile de sănătate publică ca să poată să continue activitatea lor economică în mod corect. Altfel se vor trezi cu întreruperea activității economice, cu oamenii ajungând acasă în izolare sau chiar la spital.”, a declarat miercuri Raed Arafat în briefingul care a urmat ședinței de Guvern.

Referindu-se la propunerea făcută miercuri de CNSU, Raed Arafat a spus că prevederea permite sau dă bază administratorilor infrastructurilor critice să emită niște decizii în interiorul structurilor lor în care să impună și testare și măști FFP2 în zone aglomerate.

  • “Asta înseamnă birouri cu mai multe persoane, zone în care se discută, săli de ședințe. Una din infrastructurile critice este centrala nucleară, care nu-și permite să piardă oamenii în izolare și să rămână fără ingineri și fără personal dacă se infecteaza mai mulți deodată și dacă se izolează și la domiciliu, chiar daca nu sunt în stare gravă.
  • Am dat exemple, centrala nucleara, hidrocentrala, lucrurile unde ai nevoie de oameni cu expertiza si pe care nu-ți permiti sa-i pierzi în masă acasa să stea izolati. Fiecare entitate poate decide că asta (decizia CNSU) este baza care dă dreptul șefului acestei entități să spună: eu o să asigur teste pentru toți, dar să se testeze toți și o să asigur pentru cei care stau în birouri comune masca FFP2.”

Întrebat dacă testarea angajaților din infrastructurile critice este o obligație sau doar o recomandare, Arafat a spus:

  • “Nu este o obligație, dar vor putea să preia această recomandare și cred că vor trebui să se gândească la aceste demersuri nu numai ei, ci orice operator economic care este interesat ca activitatea lor să le meargă mai departe.
  • Agentii economici trebuie să înțeleagă că trebuie să le aplice, și nu numai, aici vorbim și de instituții publice și private, dacă nu decalăm (n.a programul de lucru), dacă nu reducem distanța între noi când lucrăm în birou măcar pentru următoarele 1 lună, 6 săptămâni, cât va ține acest val, riscăm să avem foarte mulți bolnavi, foarte mulți la domiciliu și să nu putem să executăm activitatea. Nu neapărat la spital dar se poate să fie mulți care stau acasă și nu pot să vină.
  • Și vă dau exemple unele țări, care se confruntă deja cu situația asta, dacă am informația corectă, în Canada s-a luat o decizie ca medicii pozitivi să meargă la lucru pentru că mulți s-au îmbolnăvit și stau acasă și sunt cu forme ușoare. Și s-a luat decizia în unele zone să vină la lucru pentru că nu mai are cine să lucreze.
  • Și atunci cea mai bună soluție este protecția. Protecția înseamnă: testăm la locul de muncă unde se dorește acest lucru și se oferă de către agentul economic sau cel care răspunde de infrastructura critică și acolo unde avem locuri comune purtăm mască FFP2 și o purtăm obligatoriu în locurile respective. Când mergem la mâncare nu mergem să mâncăm toți la un loc la o masă – deci astea sunt reguli de sănătate publică care vor trebui să fie aplicate de cei care vor să-și păstreze activitatea funcțională și să nu ajungă cu toți angajații acasă.”, a spus acesta.

Pentru că jurnaliștii au insistat să precizeze dacă testarea va fi obligatorie sau nu în instituțiile cu infrastructuri critice, Arafat a răspuns:

  • “La acest moment pentru angajați nu există certificatul care să oblige, dar pentru unele instituții cu insfratructuri critice și v-am dat exemple, este posibil ca administrația să ia decizia ca angajații să se testeze o dată pe săptămână și să-i ofere și testul. Asta protejează activitatea lor.”

Întrebat dacă există o listă clară cu angajații care să fie testați sau să poarte măști FFP2 în instituțiile cu infrastructuri critice, Arafat a spus:

  • “Nu, când ne referim la infrastructura critică, legea definește clar ce înseamnă infrastructură critică și servicii esențiale și fiecare știe cum să facă în instituția lui. În final este interesul instituției să se protejeze.
  • Și aici vă dau exemple pe cei din mass-media. Stați în studiouri, stați mulți acolo. Dacă nu vreți să vedeți studiourile goale eu zic să purtați mască cât mai mult posibil și să vă testați chiar. Dar asta depinde de decizia pe care o ia televiziunea respectivă.”, a spus Raed Arafat.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a spus că mai multe detalii despre ce inseamna infrastructură critică există în anexa 1 la Ordonanța de urgență 98/2010.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a propus, în hotărârea adoptată miercuri, testarea tuturor angajaților din „instituțiile care gestionează infrastructura critică”. Nu este precizat nici despre ce instituții anume este vorba, nici câți angajați ar fi vizați și nici pe banii cui ar urma să fie făcute testele COVID. Conform Grupului de comunicare strategică, un exemplu de infrastructură critică este centrala de la Cernavodă.

  • „Se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activităţii autorităţilor/operatorilor economici deţinători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaţilor, desfăşurarea activităţii în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măşti cu un grad mai ridicat de protecţie (FFP2) în zonele aglomerate” – prevede decizia CNSU privind prelungirea stării de alertă în România.

Răspunzând unor întrebări ale jurnaliștilor, reprezentanții Grupului de comunicare strategică au spus că testarea săptămânală a angajaților va fi obligatorie doar în instituțiile care gestionează infrastructura critică, nefiind vorba despre școli, administrație publică, poliție sau IGSU, și că măsura îi vizează doar pe angajații care gestionează infrastructura critică, nu toți angajații respectivelor autorități sau companii.

  • „Orice entitate economică funcţională, care oferă produse, bunuri şi servicii de utilitate publică, vitale pentru întreaga societate şi a cărei distrugere, degradare ori aducere în stare de nefuncţionare produce un impact major în plan economico -social, la nivel micro și macro regional. Cu titlu de exemplu, Centrala de la Cernavodă este infrastructura critică”, au răspuns reprezentanții GCS, întrebați care sunt instituțiile ce gestionează infrastructura critică.

Consultă aici lista domeniilor considerate critice

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro