Măsurile anunțate de Florența în fața turismului excesiv
În timp ce se pregăteşte să găzduiască miniştrii turismului din grupul G7 al celor mai avansate economii ale lumii, administrația oraşului italian Florenţa introduce măsuri care includ interzicerea cutiilor de chei utilizate de proprietarii de locuinţe închiriate pe termen scurt şi a difuzoarelor pentru ghizi, pe fondul plângerilor conform cărora creşterea numărului de vizitatori a devenit nesustenabilă, potrivit CNN.
Cu artă şi arhitectură renascentistă uimitoare, Florenţa este de mult timp populară printre vizitatori. Dar, la fel ca multe alte locuri din Italia, a înregistrat o creştere majoră a numărului de turişti în ultimii ani, ceea ce a dus la o reacţie din partea locuitorilor care şi-au pierdut locuinţele.
Săptămâna aceasta, în timp ce oraşul se pregăteşte să găzduiască miniştrii turismului din grupul G7 al celor mai avansate economii ale lumii, autorităţile au aprobat un plan în 10 puncte pentru abordarea problemei, prezentat de primarul Sarah Funaro.
În vizor sunt cutiile de chei – cutii de blocare protejate prin parole, utilizate de proprietarii de locuinţe închiriate pe termen scurt pentru a facilita accesul oaspeţilor – care vor fi restricţionate în centrul oraşului, inclus în lista UNESCO, cunoscut pentru capodoperele lui Botticelli, Michelangelo, Giotto şi Brunelleschi. În ultima vreme, aceste cutii au fost ţinta vandalizărilor, scrie CNN, conform News.ro..
Vor fi impuse limite pentru „vehiculele atipice”, cum ar fi cărucioarele de golf, care au devenit din ce în ce mai populare pentru ghizi, care duc vizitatorii prin oraş în zone în care traficul auto este restricţionat. Decizia interzice, de asemenea, utilizarea de amplificatoare şi difuzoare pentru ghizi.
„Oraşul nu mai e în măsură să susţină activități turistice masive fără a-şi slăbi valoarea patrimonială“
Conform administrației locale, peste 7,8 milioane de persoane au vizitat Florenţa în primele nouă luni ale anului 2024.
Măsurile sunt menite să facă din capitala toscană un „oraş viu şi unic” atât pentru vizitatori, cât şi pentru rezidenţi, a transmis Consiliul Local al oraşului.
Administrația locală spune că restricţiile sunt determinate de un aflux de turism care a devenit nesustenabil pentru locuitorii care stau permanent acolo.
„Oraşul nu mai este în măsură să susţină, fără a-şi slăbi valoarea patrimonială şi fără a-şi vedea compromisă viabilitatea generală, o prezenţă atât de masivă de activităţi şi mijloace destinate exclusiv turismului, concentrate în doar cinci kilometri pătraţi”, a afirmat Consiliul municipal.
În Florenţa au avut loc recent numeroase incidente în care au fost implicați turişti. Vara aceasta, o turistă a fost filmată mimând un act sexual pe statuia lui Bacchus. În ianuarie, şeful muzeului Galleria dell’Accademia a numit oraşul o „prostituată” care a cedat în faţa turismului excesiv. „Odată ce un oraş devine o prostituată, este dificil pentru el să redevină virgin”, a declarat Cecilie Hollberg.
Florenţa este cea mai recentă dintre destinaţiile care pun în aplicare restricţii privind turismul de masă. Săptămâna trecută, situl arheologic Pompei a anunţat că va limita numărul de vizitatori zilnici la 20.000 şi va impune bilete personalizate.
Veneţia a anunţat, de asemenea, că va percepe din nou o taxă de intrare în 2025, în timpul vârfurilor turistice aglomerate, iar la Roma, Fântâna Trevi va restricţiona accesul vizitatorilor după finalizarea lucrărilor de renovare în decembrie, a declarat primarul Romei pentru CNN.