Skip to content

Măsurile anunțate de Guvernul Meloni după ce mii de școli din Italia au primit amenințări false cu bombă

Guvernul italian va introduce noi măsuri pentru gestionarea alertelor de securitate, inclusiv a e-mailurilor cu amenințări în masă, conform cărora clădirile nu vor fi, în general, evacuate decât dacă există dovezi concrete de pericol, potrivit Reuters.

Anunțul vine în condițiile în care, miercuri, școli din toată Italia au fost evacuate după ce aproximativ 6.300 dintre ele au primit amenințări cu bombă.

Acestea au fost doar cele mai recente dintr-o serie de alerte false și atacuri cibernetice care au vizat recent școli, supermarketuri, bănci de sânge, sisteme de trafic aerian și posturi de televiziune din întreaga Europă.

Multe școli s-au închis imediat după primirea avertismentelor, provocând perturbări pe scară largă, pe măsură ce părinții s-au grăbit să-și ia copiii, iar îngrijorarea s-a răspândit pe rețelele sociale. Joi au fost semnalate și alte alerte, iar unele școli au fost din nou închise.

„Clădirile nu ar trebui evacuate fără elemente concrete”

Poliția din Roma a declarat că au fost primite sesizări privind amenințări de la mai multe școli, deși la o scară mai mică decât miercuri, și că „nu exista nimic care să le susțină”.

Prim-ministrul Giorgia Meloni i-a convocat pe liderii opoziției la biroul său pentru discuții privind modul de abordare a unor incidente similare.

„Clădirile nu ar trebui evacuate în absența unor elemente concrete, dincolo de simpla primire a unui e-mail în masă care ar sugera existența unui pericol real”, a transmis biroul prim-ministrului.

Unii oficiali europeni bănuiesc că Rusia ar putea sta în spatele unei campanii de perturbare a vieții cotidiene în țările europene care susțin Ucraina după invazia de la Moscova.

Oficialii italieni au afirmat până în prezent că nu există dovezi în acest sens. Rusia neagă implicarea și acuză Occidentul de o campanie de denigrare.

Renzi: Situația putea fi gestionată cu un antivirus bun

După întâlnirea de două ore, liderii opoziției de centrul și de stânga au declarat că este de datoria guvernului să vină cu propuneri pentru a face față unor astfel de amenințări.

Ei au criticat-o pe Meloni pentru ceea ce au descris ca fiind investiții insuficiente în securitatea cibernetică.

„Cum au fost cheltuiți banii până acum? Alerta de ieri ar fi putut fi gestionată cu ajutorul unui program antivirus bun”, a declarat fostul prim-ministru Matteo Renzi, liderul partidului de centru Italia Viva.

În Irlanda școlile au fost avertizate dinainte

Italia nu a fost singura țară vizată de această campanie, dar reacția sa inițială a provocat mai multe perturbări.

Autoritățile din Scoția, Irlanda de Nord și Republica Irlanda au declarat că multe școli au primit e-mailuri amenințătoare similare din străinătate, dar le-au clasificat drept farse și au permis continuarea cursurilor.

„L-am întrebat pe prim-ministru de ce, în Irlanda, autoritățile au avertizat școlile în prealabil și le-au spus să rămână deschise, deoarece e-mailurile nu erau considerate o amenințare”, a declarat Nicola Fratoianni, din Alianța Verde-Stânga.

Partidele de opoziție au acuzat-o pe Meloni că acordă prioritate cheltuielilor pentru echipamente militare, neglijând ceea ce ele consideră a fi amenințări cibernetice mai urgente.

„Avem nevoie de o coordonare mai strânsă între organismele responsabile de securitatea cibernetică și am propus redirecționarea unei părți din resursele disponibile către apărarea cibernetică”, a declarat Elly Schlein, lidera principalului partid de opoziție, Partidul Democrat.