Sari direct la conținut

Măsurile de sprijin pentru fermieri anunțate de ministrul Agriculturii după 3 ore de negocieri / Liderul uneia dintre asociații anunță că protestele ar putea fi suspendate

HotNews.ro
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Foto: Agerpres
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Foto: Agerpres

Reprezentantul fermierilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) Marius Micu a anunţat luni seară că „probabil că va fi decisă suspendarea oricărei iniţiative de proteste”, deoarece a fost găsit un acord privind solicitările fermierilor. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus, în aceeași conferință de presă, că „aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă”, iar procesul-verbal pe care l-a încheiat cu reprezentanţii fermierilor va fi asumat şi respectat de el.

Și „Sindicatul Fermierilor Patrioți”, în contextul discuțiilor pe care le-au avut cu reprezentanții Guvernului, le recomandă fermierilor să oprească protestele.

  • „În contextul acestor discuții și soluționări, în eventualitatea în care membri ai sindicatului aleg să protesteze în mod public, le sugerăm cu respect să înceteze orice formă de protest și să se alăture demersului nostru comun de comunicare cu Ministerul Agriculturii.
  • Împreună, ne propunem să monitorizăm și să urmărim cu strictețe termenele stabilite pentru implementarea măsurilor convenite, în conformitate cu protocolul asumat în cadrul întâlnirii”, se arată într-un comunicat de presă al Sindicatului transmis luni seara.

Într-o conferinţă de presă susținută la Ministerul Agriculturii după trei ore de negocieri, reprezentantul fermierilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) Marius Micu a spus că vor avealoc consultări, pentru că „mare parte” dintre solicitări au fost agreate de ministru.

  • „Probabil că vom decide să suspendăm orice iniţiativă de a efectua proteste până la ajungerea unui termen. La momentul în care se vor îndeplini sau nu se vor îndeplini, vom lua din nou decizia ce vom face în actul de reprezentare.
  • Am agreat împreună cu domnul ministru să constituim grupuri de lucru, ca împreună, în cadrul acestor grupuri de lucru, să urmărim termenele pe care vi le-am prezentat pentru soluţionarea celor 13 propuneri menţionate”, a spus Micu, citat de News.ro.

Printre solicitări se numără acordarea în regim de urgenţă a plăţilor APIA, compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectaţi de importurile din Ucraina, acordarea de credite cu dobândă subvenţionată, plata unui sprijin de 100 de euro per ha pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2022 pe cadrul Ucraina şi actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei la motorina achiziţionată şi utilizată în agricultură.

Totodată, permisul de conducere categoria B este echivalat şi va fi recunoscut pentru categoria tractor (TR). Este introdus şi Creditul Fermierului, un credit cu capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvern, având termen până la finalul lunii februarie.

Marius Micu a adăugat că a fost încheiat un proces-verbal cu ministrul Agriculturii cu privire la aceste solicitări.

„Aştept ca toţi fermierii să meargă acasă”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus, în aceeași conferință de presă, că „aşteaptă ca toţi fermierii să meargă acasă”:

  • „Aştept ca toţi fermierii să meargă acasă, la familie, la părinţi şi să aibă încredere totală în formele asociative care sunt lângă mine aici la această conferinţă şi îi asigur că procesul verbal pe care l-am încheiat astăzi cu colegii din formele asociative este asumat de ministrul Agriculturii şi 100% toate cele transpuse în acest proces verbal vor fi rezolvate.
  • (…) Asociaţiile au dat curs dialogului pe care l-am avut astăzi în cadrul bugetului pe care l-am avut pe anul 2024 pentru Ministerul Agriculturii. Aşa cum v-am spus şi mai devreme, agricultura are 2% din PIB al României. Sunt foarte multe forme de sprijin pe care asociaţiile le ştiau. Majoritatea fermierilor din ţară au fost informaţi de sumele pe care le avem prevăzute în buget

El a spus că, până la 30 mai, va fi acordat un sprijin de 100 de euro pe hectar pentru toate culturile plantate în toamna anului 2022”.

Barbu a vorbit şi despre sprijin în domeniul zootehnie, cât şi despre două proiecte importante care vin în sprijinul fermierilor, şi anume „creditul fermierilor care se dă pe cadrul Ucraina, unde vor beneficia de capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvernul României” şi „un al doilea credit, creditul agricol cu 2% plus ROBOR care este pentru capital de lucru”:

  • „Vom da un sprijin în zootehnie. 100 de euro/ UVM vaca de carne, 100 de euro porc, 100 de euro în sectorul UVM avicol.
  • Vom subvenţiona integral în anul 2024 şi actul este emis până în anul 2026 toată acciza care este utilizată în agricultură. Sunt forme de sprijin pe care Ministerul Agriculturii şi Guvernul României le au în bugetul pe anul 2024 pentru a încerca în această perioadă destul de grea pentru fermierii români să scoatem toate societăţile fermierilor din dificultate.
  • Pentru acest lucru am venit în sprijinul fermierilor români cu două proiecte foarte importante. Pe de o parte creditul fermierilor care se dă pe cadrul Ucraina, unde vor beneficia de capital de lucru cu 1,95% dobândă, ROBOR suportat de către Ministerul Agriculturii şi Guvernul României. Doi, un al doilea credit, creditul agricol cu 2% plus ROBOR care este pentru capital de lucru”.

Protestele transportatorilor și fermierilor au continuat luni, pentru a șasea zi consecutivă, după ce negocierile din week-end au eșuat. Circulaţia a fost restricţionată pe prima bandă, pe ambele sensuri, în localitatea Afumaţi din judeţul Ilfov, soșeaua fiind ocupată de autocamioane. De asemenea, mii de camioane și tractoare au fost scoase în stradă și au paralizat intrările în marile orașe din țară. După noi negocieri la guvern, premierul Ciolacu a cerut luni urgentarea elaborării actelor normative care să rezolve problemele semnalate de fermieri și transportatori.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro