Mathias Cormann (OCDE), mesaj pentru românii care ezită să se vaccineze: Faceți-o pentru voi, pentru sănătatea voastră, pentru familia voastră, pentru comunitate
Ce le-aș spune cetățenilor români, celor care ezită (să se vaccineze n.r.), faceți-o pentru voi, pentru sănătatea voastră, pentru oportunitățile pe care o să le aveți în viitor, pentru familia voastră, pentru comunitate, pentru țara voastră, a declarat Mathias Cormann, secretarul general OCDE, într-o conferință de presă la Palatul Victoria.
“Vaccinați-vă, luați booster-ul. Este bun pentru sănătate, pentru oportunitatea economică viitoare”, a spus el.
Prioritatea imediată în ceea ce privește economia și sănătatea publică trebuie să fie creșterea masivă a ratei de vaccinare, care se situează la circa 40% și este printre cele mai scăzute din Europa, se arată într-un studiu OCDE.
„Provocările vor continua în toate țările. Prioritatea imediată este îmbunătățirea eficienței campaniei de vaccinare. Ulterior, creșterea productivității prin reducerea barierelor concurențiale, ameliorarea cadrului de reglementare și optimizarea dimensiunii și calității forței de muncă vor fi elemente esențiale ale creșterii nivelului de trai, iar acestea vor facilita convergența veniturilor către nivelurile din țările OCDE”, a afirmat Mathias Cormann.