Sari direct la conținut

Mecanismul de condiționare a fondurilor europene de statul de drept: Viktor Orban amenință că va bloca bugetul UE și planul de relansare

HotNews.ro
Ursula von der Leyen, Foto: Olivier Hoslet / AFP / Profimedia Images
Ursula von der Leyen, Foto: Olivier Hoslet / AFP / Profimedia Images

Premierul ungar Viktor Orban a oficializat printr-o scrisoare amenințarea de a opune dreptul de veto la aprobarea bugetului UE și a planului european de relansare dacă este menținut proiectul de condiționare a fondurilor de respectarea statului de drept, a declarat duminică seara o sursă europeană, citată de AFP.

Media ungară Mandiner.hu scria anterior despre existența acestei scrisori transmise Germaniei, care asigură în prezent președinția Comisiei Europene, șefei Comisiei Europene Ursula von der Leyen și președintelui Consiliului (care reprezintă statele membre) Charles Michel.

„Deși Ungaria s-a angajat în favoarea cooperării, în lumina ultimelor dezvoltări nu poate furniza unanimitatea cerută pentru pachetul adoptat în iulie” privind bugetul european 2021-2027 și planul de relansare post-Covid, arată scrisoarea, potrivit site-ului citat.

Parlamentul European și Germania, care negociază în numele celor 27, au ajuns joi la un acord prin care viitorul buget integrează un mecanism inedit de condiționare a atribuirii fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept (justiție independentă, libertatea presei etc).

Acest acord provizoriu, care trebuie aprobat de state cu majoritate calificată, a stârnit imediat furie în Polonia și Ungaria, ambele în colimatorul Bruxellesului pentru reforme care afectează independența justiției.

Potrivit site-ului Mandiner.hu, Viktor Orban consideră că „mecanismul de sancționare propus se bazează pe definiții legale vagi”, care creează în special „ocazii pentru abuzuri politice” și, „dacă acest lucru rămâne așa, guvernul ungar nu are altă alegere decât să respingă celelalte elemente ale pachetului (bugetar)”.

O sursă europeană a confirmat pentru AFP că scrisoarea a fost primită de Charles Michel, Ursula von der Leyen, președinția germană a UE dar și de Portugalia, care va prelua în ianuarie președinția de la Berlin.

Viktor Orban a argumentat că „nu-și poate da acordul pentru compromisul privind condiționalitatea deoarece acesta nu corespunde pachetului agreat în iulie”, potrivit sursei citate.

La capătul unui summit maraton din iulie, șefii de stat și de guvern ai celor 27 au ajuns la un acord asupra bugetului european 2021-2027 de 1.074 miliarde euro și a unui plan asociat de relansare post-Covid de 750 miliarde euro.

Detaliile acestui cadru bugetar multianual sunt acum obiectul unor negocieri aprige în Parlamentul European și state iar orice compromis va trebui aprobat atât de eurodeputați cât și de cei 27, în unanimitate.

Budapesta poate deci bloca acest buget, care ar trebui să intre în vigoare în ianuarie.

„Această criză era previzibilă și așteptată: dacă Ungaria vrea să blocheze planul de relansare și bugetul, o poate face. Președinția germană trebuie să gestioneze problema și va trebui fără nicio îndoială să facă concesii în fața lui Orban”, estimează sursa europeană.

Acest mecanism privind statul de drept este o exigență crucială a eurodeputaților.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro