Medici de familie din București acuză Direcția de Sănătate Publică de restanțe la plata pentru vaccinurile din 2016 și chiar 2015: "Cum să îți zică 'nu primim facturile, veniți altădată'?"
O parte dintre medicii de familie din București acuză faptul că au de recuperat bani de la Direcția de Sănătate Publică pentru vaccinuri din anul 2016 și chiar din 2015. Un medic de familie bucureștean a declarat pentru HotNews.ro că are de recuperat și acum banii pentru vaccinurile pe 5 luni din anul 2015, în timp ce alți medici spun că există restanțe din 2016 și 2017. HotNews.ro a solicitat, pe data de 4 mai, Direcției de Sănătate Publică din București să comunice dacă sunt facturi ale medicilor de familie neachitate din urmă cu 2-3 ani, câte astfel de facturi există și care este valoarea lor, însă instituția nu a oferit niciun răspuns până la data publicării acestui articol.
Sandra Alexiu, președintele Asociației medicilor de familie Bucuresti-Ilfov, acuză, de asemenea, faptul că ar exista situații în care direcțiile de sănătate publică din București și din țară ar refuza să primească facturile completate de medici.
Rodica Tănăsescu, vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei, declară că „există restanțe, majoritatea sunt de un an, sunt câteva și de doi ani”.
Reamintim că România este țara europeană cu cea mai gravă epidemie de rujeolă (54 de decese și peste 12.000 de cazuri înregistrate de la debutul epidemiei) și cu cea mai scăzută rată a vaccinării cu ROR.
Medic de familie: „Nu e o sumă foarte mare, dar e vorba de un principiu”
Dana Zoițanu este medic de familie în București. Povestește pentru HotNews.ro că are de recuperat banii pentru vaccinurile făcute timp de 5 luni în anul 2015. A depus factura la Direcția de Sănătate Publică din București, apoi alte două sesizări, ultima chiar luna trecută, în care cerea să i se comunice de ce factura nu a fost plătită. Spune că nu a primit niciun răspuns.
Dana Zoițanu mai spune că are de recuperat de la DSP și banii pentru două luni de vaccinuri din anul 2016.
Medicii primesc de la DSP pentru fiecare vaccin efectuat 10 lei, iar restanțele pentru o factură pe o lună ajung la câteva sute de lei.
„Nu e o sumă foarte mare, dar e vorba de principiu”, spune medicul Dana Zoițanu.
Ea spune că și alți colegi sunt în aceeași situație: „Așa din urmă ca mine, cu facturi din 2015, nu cred să mai fie colegi, dar mai sunt medici care au de recuperat bani din 2016, câteva facturi. Nu știu încă dacă au reușit să recupereze banii.”
Ileana Efrim, și ea medic de familie în București, a declarat pentru HotNews.ro că are de recuperat bani din decembrie 2017 și că zilele acestea a fost invitată la Direcția de Sănătate Publică pentru a depune factura: „În acest moment nu știu ce se va întâmpla, probabil că vom factura și va dura mai mult de o lună să primim banii, pentru că în general sunt întârziate plățile. Mai există însă colegi care nu au primit banii chiar și din 2016, sigur, contractele între timp probabil că au expirat.”
„Eu am colegi care au putut să facă facturile și din ianuarie și au fost plătite, am alți colegi care nu au făcut. În principiu, noi primim un mail de informare că în următoarea săptămână trebuie să facem factură pentru a primi banii pentru serviciul de vaccinare pe o perioadă de timp în urmă”, mai spune Ileana Efrim.
Sandra Alexiu: „Direcția de Sănătate Publică refuză să primească facturile pentru vaccinuri”
Președintele Asociației medicilor de familie Bucuresti-Ilfov, Sandra Alexiu, afirmă că „Avem colegi în București care nu au primit banii din 2016, pentru că la sfârșitul anului li se spunea ‘nu mai facturați, facturați la anul’. Și în 2017, când s-au dus, li s-a spus ‘nu mai avem bani, nu mai facturați. Vă spunem noi când’. Au ajuns să factureze numai după ce îi sună de la Direcția de Sănătate Publică și sunt colegi care nu și-au recuperat încă toți banii.”
Sandra Alexiu acuză, de asemenea, faptul că Direcțiile de sănătate publică refuză, în unele cazuri, să primească facturile medicilor: „Nu numai că au bani de primit din 2016, dar le refuză facturile. Când duc facturile colegii mei, cei de la Direcția de Sănătate Publică refuză facturile. Se justifică că au terminat plafonul, că nu au cum să plătească etc.”
Sandra Alexiu mai spune că „Noi i-am învățat pe colegii noștri să trimită facturile prin poștă, cu confirmare de primire. Cum să facturezi serviciile și să îți zică la Direcția de Sănătate Publică ‘nu le primim, veniți altădată’. Ce-i aia? Și nici nu ai cum să dovedești, nu e nicio dovadă scrisă că nu au primit facturile. Cei de la DSP pot sa zică că nu au adus medicii facturi.”
„Colegii mei din conducerea Societății Naționale de Medicina Familiei au discutat cu doamna ministru săptămâna trecută această problemă, era și cineva din DSP acolo. La discuția de la minister au spus că or să intervină niște modificări, că or să modifice programul național. Nu toate județele raportează lunar, nu toți medicii raportează în fiecare lună. În mod normal faci raportarea, scoți în registrul electronic de vaccinare, trimiți la DSP, cu factură cu tot și primești bani. Ei, nu toate județele fac așa. Unii cer rapoartele o dată la 3 luni, unii plătesc la 6 luni, doar de două ori pe an primesc facturi de vaccinare. Să nu vă imaginați că e numai în București, sunt multe județe unde e așa haotic, dar în halul ăsta, cum e în București, nu e nicăieri, clar. În București este stat în stat. Fiecare sector cu alte reguli”, susține Sandra Alexiu.
- Citește și: