Medicii veterinari clinicieni sunt nemulțumiți de opinia Consiliului Concurenței și semnează petiția inițiată de Colegiu

Joi 25 august 2021: ”Consiliul Concurenței pune în dezbatere publică studiul privind impactul prevederilor legale care obligă întreprinderile din domeniul contabilității și cel al serviciilor medicale să fie deținute și/sau administrate de profesioniști în domeniu.” (vezi aici) (vezi și ”Consiliul Concurenței – Direcția de analiză și monitorizare a mediului concurențial – studiu.”)

Comentarii incipiente

Trăim vremuri pline de contradicții în plan etic. Din start în studiu se arată faptul că o entitate clinică veterinară poate fi deținută de o persoană din afara profesiei.

Dividem elemente indivizibile și căutăm să stabilim conexiuni logice în teme care practic nu conțin minime raționări corecte. Se atribuie acestei deviații titlul de ”chestiune de principiu” dezvoltându-se apoi elementele conflictului.

Medicina veterinară aparține medicilor veterinari la fel precum de exemplu arhitectura aparține arhitecților. Nu acceptăm alte interpretări și nu dorim să abdicăm din zonele solemne ce descriu nobila noastră profesiune.

Considerăm greșită abordarea ce include domenii diferite în același studiu, alăturările prin exemple aducând erodări ce impun analistului dezvoltări inutile. Din momentul inițial rugăm Consiliul Concurenței să refacă studiul abordând separat domeniile analizate.

Despre ”Restricții”

Substantivul este în mod greșit utilizat în textul studiului. Dacă Baroul stabilește normele de conviețuire în profesia avocatului, oare de ce Colegiul Medicilor Veterinari nu-și poate structura propriul set de reguli utile desfășurării mecanismelor profesionale?

Așadar ”restricțiile” servesc alcătuirii scării de valori într-o profesie liberală și nicidecum nu urmăresc influențarea ”pieței”. Noi nu le numim restricții, ci norme de organizare specifice, care sunt atent stabilite în corpul profesional. Niciuna dintre aceste obligații nu viciază jocul în piață, în contextul în care sigurul profesionist care are dreptul moral de a activa, este absolventul Facultății de Medicină Veterinară. S-a permis asocierea într-o oarecare măsură cu o persoană din afara profesiei, însă pragul care necesită prezența unui medic veterinar în respectiva companie nu se poate trece.

”Bariere la intrarea în piață”

Societățile profesionale medical veterinare nu pot exista fără reguli de organizare. Accesul în medicina veterinară se derulează prin parcurgerea unor ani de studii universitare. Deși profesia de medic veterinar este liberală, în fapt medicul nu servește clientela, ci mai mult, acesta activează respectând valorile profesiei în primul rând. Din acest motiv, care nu este unul aici prozaic expus, nu admitem ca medicina veterinară să fie condusă de oameni care nu au urmat studii universitare în acest domeniu.

”Piața” este astăzi liberă. Ne referim la pet shop-uri, unde domeniul vânzărilor online măsoară cifre de afaceri impresionate, apoi domeniul saloanelor de înfrumusețare, unde de asemenea se înregistrează cifre considerabile, apoi domeniul dresajului, cel al caniselor și feliselor – unde cifrele de afaceri ating anual cote ample, continuăm cu industria accesoriilor pentru animale de companie, companiile de transport și pensiuni, fabricile de mâncare pentru animale de companie, firme ce comercializează animale exotice și nu în ultimul rând domeniul hipic și cel al creșterii animalelor destinate consumului uman.

Nu este de ajuns? Nu ajunge omului de afaceri tot acest vast domeniu care face parte din ceea ce Consiliul Concurenței numește ”PIAȚĂ”? Își doresc afaceriștii să intre și în sigurul loc autentic – cel al clinicianului veterinar? Poate că asta visează. Să-și completeze afacerile și cu un cabinet sau o clinică veterinară, sau de ce nu cu o rețea rurală de cabinete veterinare, transformând clinicianul veterinar într-un angajat disponibil, care să-i aducă veniturile la noi cote, cerute de lăcomie și dorințe de îmbogățire.

”Interesul general”?

Așa cum am argumentat în capitolul precedent, ”PIAȚA” a fost lăsată integral ”interesului general”, medicul veterinar păstrându-și numai cabinetul și farmacia. Oamenii de afaceri nu pot pătrunde în aceste regiuni care aparțin strict domeniului medical veterinar. În această piață locul ocupat de clinicianul veterinar nu poate fi revendicat de nici o persoană care nu deține studii universitare de medicină veterinară. Acesta este principiul care trebuie urmărit de către Consiliul Concurenței. De la acest nivel se încep evaluările și se decide etica în domeniul concurenței.

Invităm Consiliul Concurenței să accepte principiul de mai sus și să urmărească respectarea regimului concurențial strict în zona ce alcătuiește domeniul profesiei liberale constituită din medici veterinari practicieni, ce dețin atestatul de liberă practică eliberat de către CMVR – Colegiul Medicilor Veterinari din România.

În ultimii ani domeniul clinic veterinar s-a dezvoltat foarte mult, astăzi putându-se compara cu cel existent în statele avansate. În această perioadă de tranziție nimeni nu și-a permis să realizeze imixtiuni în zonele de organizare ale profesiei medicului veterinar. Tradiția vine din perioada interbelică, de la anul 1921, an în care se alcătuia Facultatea de Medicină Veterinară în cadrul Universității din București. Se împlinesc anul acesta 100 de ani. Căutând argumentații și în trecutul dinaintea dictaturilor, vom identifica originea tradițiilor, încă de pe atunci serviciul clinic medical veterinar fiind deținut strict de către medicii veterinari.

Astăzi, interesul ce descrie dorința de organizare a unei bresle în scopul asigurării unor servicii de calitate este cum vedem zdruncinat și supus unor raționamente neproductive, generate de interese neclare, care ne ridică bănuieli.

Exigența ”Interesului general” a fost din plin onorată de către profesia noastră, acolo unde ea s-a organizat în formă privată. Nu există nici un motiv să suspicionăm elemente de înapoiere și nu se justifică nicicum constatarea Consiliului Concurenței cu privire la faptul că domeniul clinic veterinar ar avea nevoie de oxigen prin acordarea unui drept omului de afaceri de a deține entități clinice veterinare și farmaceutice, fără ca acesta să aibă studii de medicină veterinară.

Cine decide normele etice în piață?

Respectând principiul deja stabilit, reafirmăm faptul că ”Piața” aparține strict clinicianului veterinar și în aceste ape Consiliul Concurenței trebuie să caute inadvertențe. Resursa în domeniul clinic se evaluează gradat în nuanțe de specializare. Astfel, oferta în acest segment nu este chiar așa de bogată, specialiștii formându-se greu, în ani mulți de practică și studii asociate. Medicul veterinar este de fapt în fiecare caz o entitate cu particularități profesionale și umane.

În contextul de mai sus nu se admit comparații între domeniul clinic al medicinei umane și cel al medicinei veterinare. Consiliul Concurenței trebuie să țină cont de acest fapt concret. Această stare există și cu doar câteva argumente Consiliul poate fi determinat să vadă mai clar aceste diferențe și apoi să-și reevalueze setul de opinii prin care își justifică argumentațiile.

”Competitivitate și eficiență”?

Nicicând domeniul clinic veterinar nu a fost mai competitiv și mai eficient. Consiliul Concurenței sugerează noțiuni contrare și intervine într-un moment de maximă creativitate, în care corpul clinicienilor organizați sub egida CMVR, își găsește după lunga tranziție căile spre a realiza cu adevărat o ofertă profesională în trend ascendent, fapt benefic în primul rând deținătorilor de animale de companie sau de fermă.

Intervențiile Consiliului Concurenței trebuie să aibă mereu un efect reparatoriu într-o piață și nu să producă dezastre, dezmembrând echilibre deja structurate. Corpul medicilor veterinari și-a dezvoltat tradiții în breaslă. Niciun blocaj nu intervine în calea unui tânăr care dorește să urmeze Facultatea de Medicină Veterinară. Mediul este specific unei profesii liberale și oferă posibilități de evoluție competitivă oricărui medic.

Prețurile serviciilor clinice s-au așezat an de an la niveluri corespunzătoare pieței. Nu există nici un argument care să justifice teza prin care oferirea accesului liber la deținerea unui cabinet veterinar de către persoane din afara profesiei ar duce la diminuarea costurilor serviciilor medical veterinare. Din contră, se vor impune medicilor angajați target-uri, mai ales prin vânzare de medicamente.

”Prevederi legale”

Noțiunea a fost greșit interpretată de către Consiliul Concurenței. Aici nu trebuie să observăm o obligativitate. Nicidecum! Medicii veterinari sunt de acord să muncească pentru un statut profesional ce deține norme de exclusivitate. Așa s-au dezvoltat civilizațiile profesionale în multe regiuni ale Europei. Și la noi s-a alcătuit această tradiție – aceea de a urma studii care să-ți ofere apoi accesul către zone elitiste ale profesiei. Așadar, nimic obligatoriu!

”Restricționarea operatorilor economici pe piețele respective” – exemplificăm prin acestă frază din ”studiu” faptul că din start conceptul de funcționare a serviciilor clinice veterinare nu a fost aprofundat. ”Operatorii economici” pur și simplu nu au drepturi etice în zonele de organizare ale medicinei veterinare.

”Conceptul de barieră de natură a afecta concurența”

Aici Consiliul Concurenței descrie teoretic unele noțiuni care nu se aplică uniform și în cazul medicinei veterinare clinice. Astfel paginile 5, 6 și 7 din ”Studiu” alcătuiesc o prezentare neechilibrată, parcă menită să ofere justificări unor concepte autointitulate, redactate într-un mănunchi am putea spune convenabil sensului dorit și este neîndoielnică senzația analistului. Exemplele adunate sunt pertinente însă nu suficiente pentru a convinge. Cu siguranță că o evaluare profundă ar fi dus la necesitatea selectării în mod dialectic a tuturor argumentelor ce descriu funcționarea domeniului clinic veterinar.

România funcționează adesea împotriva profesiilor superioare liberale. În arhitectură și astăzi decizia specialistului este terfelită în consiliile locale ale primăriilor, fapt pe care îl observăm în toată țara de la bordul autoturismului, când ne deplasăm în diferite locații urbane sau rurale.

Să îi confiști unei profesii întreg setul de mecanisme de decizie în numele unei echități în piață, dovedește în mod evident existența unor interese camuflate. Sunt domenii profesionale de siguranță națională, în care numai profesionistul decide, desigur în interesul general al societății. Un exemplu este domeniul clinic veterinar, unde numai medicii ce dețin un atestat de liberă practică pot să-și exercite profesia.

În continuare, la paginile 8, 9 și 10 – în ”Studiu” se expun enunțuri generale, care se potrivesc sau nu cu domeniul clinic al medicinei veterinare. Sigur că fondul prezentării este potrivit și chiar logic, însă deloc adaptat medicinei veterinare clinice, situație în care este evitată diferențierea semnificațiilor.

Între paginile 11 și 29 citim despre situația serviciilor clinice din medicina omului și ne întărim convingerea (fără a mai umple aici spațiul, lăsând argumentele pentru alte abordări) asupra faptului că nu este deloc indicat să realizăm comparații între modul în care funcționează sistemele clinice din medicina omului și cele din medicina veterinară. În fapt, conținutul mesajului ne duce către o astfel de accepțiune.

Între paginile 30 și 37 sunt descrise serviciile medical veterinare – cu ample preluări din legislația profesiei. Explicațiile oferite se realizează prin inserarea textelor din actele normative ale profesiei. Capitolul 4.1 este aproape copiat și prezentat în studiu în susținerea argumentațiilor din acest material. Într-adevăr, activitățile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor constituie o problemă de stat și da, termenul ”servicii” este corect înlocuit cu ”activități sanitar veterinare de liberă practică”.

În mod firesc medicina veterinară clinică este aplicată și prin mecanisme comerciale, însă medicul clinician nu prestează servicii. Nuanța trebuie înțeleasă în sensul în care publicul beneficiază de modul în care medicul veterinar servește în fapt valorile nobilei profesii.

Capitolele 4.2. și 4.3 din ”studiu”, denumite ”Accesul în profesie și exercitarea profesiei” și respectiv ”Organizarea profesiei”, derulate între paginile 33 și 37, informează cititorul oferindu-i texte reproduse integral din normativele de organizare specifice medicinei veterinare. Sunt lucruri cunoscute și cititorul nu distinge bine obiectivul urmărit în text.

”Piața relevantă”

Capitolul 4.4.demarează abrupt cu o frază în care raționamentul deraiază de la consecvența analitică și oferă cititorului un fundament greșit evaluat. Așadar noi intervenim franc și facem afirmația că nu, în nici un caz aspectele prezentate în ”studiu” cu referire la medicina umană nu se pot aplica și în medicina veterinară. Insistăm și atragem atenția Consiliului Concurenței să admită ca pertinent acest principiu.citeste intreg artioclul si comenteaza pe Contribuotrs.ro