Medicul Adrian Marinescu, după ce românii au golit rafturile cu spirt din farmacii și supermarketuri: Spirtul nu distruge coronavirusul, este un mit
Spirtul medicinal nu are efect biocid și nu distruge coronavirusul, este doar „un mit”, chiar dacă românii au golit, în ultima perioadă, rafurile cu spirt din farmacii și supermarketuri, iar acesta este momentan de negăsit, declară Adrian Marinescu, medic primar la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, într-un interviu acordat HotNews.ro.
„Spirtul medicinal sau alcoolul sanitar, cum vrem să îi spunem, nu este eficient în cazul coronavirus din cauză că nu are o proprietate extrem de importantă – nu este biocid, adică nu distruge virusul. Este important ca un dezinfectant care e dedicat să aibă această proprietate – să fie biocid, adică să distrugă viruși”, a explicat medicul Adrian Marinescu, pentru HotNews.ro.
Ce dezinfectanți ar trebui să folosim în această perioadă:
- Dezinfectant pe baza de alcool care să aibă neapărat proprietatea să fie biocid. „Pe piață există foarte multe dezinfectante dedicate, care conțin o cantitate mare de alcool”, potrivit medicului Adrian Marinescu.
- Dezinfectant care să conțină clor. „Și aici mă refer inclusiv la substanțele folosite în bucătărie, mai puțin clorhexidină, care nu este eficientă. Singura problemă cu substanțele care conțin clor este că sunt iritante, irită pielea. Clorul este foarte bun, dar trebuie să folosim mănuși, ca să nu ne irite pielea”, a explicat medicul Adrian Marinescu.
Medicul Adrian Marinescu atrage atenția că „mitul spirtului medicinal” nu este singurul care circulă în aceste zile. „Mitul vitaminei C, mitul spirtului medicinal sau mitul că dacă bem tot timpul apă scăpăm de infecția cu virusul, pe toate trebuie să le desființăm”, spune medicul.
Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș, declarase, miercuri seară, că spirtul medicinal nu este bun ca dezinfectant pentru coronavirus, ci trebuie folosite substanțe pe bază de alcool care sunt biocide. De asemenea, substanțele pe bază de clor sunt active pentru COVID-19, a precizat el.
„Alcoolul sanitar nu este bun, nu foloseşte la nimic. Spirtul medicinal nu e bun. Substanţele care sunt pe bază de alcool, dar sunt speciale, care să fie biocide. Spirtul nu este biocid. Sunt bune şi substanţele pe bază de clor, dar nu clorhexidina pentru că s-a demostrat că nu este activă pe coronavirus. Este lucru cert în documentele oficiale ale OMS. Cele din bucătărie care au clor sunt foarte bune, numai că alea şi ard. Atunci, trebuie avută foarte mare grijă pentru că structura pielii mâinii este foarte importantă pentru viaţa de zi cu zi”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, miercuri, la Antena 3.