Medicul care l-a tratat pe Alexei Navalnîi anul trecut a fost găsit după 3 zile de căutări – presa rusă
Doctorul siberian care l-a tratat pe disidentul rus Alexei Navalnîi după otrăvirea sa de anul trecut a reapărut luni după ce a fost dat dispărut în timpul unei expediții de vânătoare, relatează agențiile de presă din Rusia citate de Reuters.
Murahovski a părăsit pădurea pe cont propriu și a luat legătura cu locuitori din satul Basly, potrivit agenției RIA care a citat un oficial al guvernului regional din Omsk.
Acesta ar fi într-o „stare normală”, potrivit unui consult medical efectuat ca precauție la un spital din regiune, precizează aceeași sursă.
Murahovski a fost medic şef la spitalul din oraşul siberian Omsk unde a fost tratat Navalnîi o perioadă, după ce i s-a făcut rău în avion. El a devenit ulterior ministru regional al Sănătăţii.
Un neobosit activist în lupta împotriva corupţiei şi un critic feroce al Kremlinului, Aleksei Navalnîi s-a simţit rău la 20 august 2020, la bordul unui avion, în Siberia, unde se afla în campanie electorală. El a fost dus după o perioadă la tratament în Germania.
Trei laboratoare europene au conchis că a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, conceput în scopuri militare în epoca sovietică, iar capitale occidentale au îndemnat Rusia să prezinte explicaţii şi să ancheteze. Moscova a respins toate acuzaţiile.
Citește și: