Medicul raspunde la fel ca un functionar public daca comite infractiuni de coruptie

În săptămâna care s-a încheiat au fost date publicităţii mai multe informaţii şi mesaje în legătură cu o decizie recentă a justiţiei potrivit căreia medicii nu ar mai avea voie să primească cadouri. Încerc prin prezenta postare să aduc câteva clarificări cu privire la statutul medicilor şi posibilitatea lor de a primi plăţi sau donaţii în legătură cu actul medical:

1. Sunt două decizii relevante, pronunţate de completul pentru dezlegarea unor probleme de drept penal. Aceasta pentru că au fost instanţe care au cerut curţii supreme interpretarea oficială şi obligatorie a unor dispoziţii din noul cod penal, întrucât în legătură cu aceste dispoziţii ar fi existat posibilitatea unor interpretări eronate şi, deci, a pronunţării unor soluţii nelegale de speţă.
2. Ambele decizii au plecat de la cazuri în care medicii fuseseră trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de corupţie, constând în faptul că fie au primit bani înainte de efectuarea actului medical, fie au primit bani – fără să îi ceară – după efectuarea actului medical. În primul caz este vorba de un medic chirurg încadrat pe durată nedeterminată la un spital din reţeaua publică, în al doilea caz de un medic militar.
3. Prima decizie este adoptată de ICCJ în data de 3 dec. 2014 şi publicată în M.Of. din data de 13 ian. 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată de faptul că, pe de o parte, art. 375 din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii din 2006 prevede că  profesia de medic este una liberală şi că “având în vedere natura profesiei de medic şi obligaţiile fundamentale ale medicului faţă de pacientul său, medicul nu este funcţionar public“, iar pe de altă parte că art. 289 Codul penal prevede că infracţiunea de luare de mită se comite de un funcţionar public. Prin această decizie s-a stabilit că medicul îşi desfăşoară activitatea în realizarea unui serviciu de interes public şi că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public încadrându-se în categoria celor care `exercită o funcţie publică de orice natură` la care face referire art. 175 alin. 1 lit. b teza a doua Cod penal.
4. Fac precizarea că opiniile şi/sau practica instanţelor, în majoritatea lor, atât pe vechiul cod cât şi pe noul cod sunt conforme cu decizia menţionată mai sus; de asemenea, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens prin pct. 4.1 din decizia 2/2014. Mai fac precizarea că în noţiunea de `funcţionar public` în sensul legii penale intră şi expertul tehnic judiciar (ICCJ-CDCDP, dec. 20/2014), notar public şi executor judecătoresc (Expunere de motive Codul penal, p.33) – şi aceste profesii sunt liberale, potrivit legislaţiei proprii.
5. A doua decizie este adoptată de ICCJ în data de 4 iunie 2015 şi publicată în M.Of. din data de 5 august 2015. Dilema care a generat-o a fost provocată, pe de o parte, de faptul că art. 34 din Legea drepturilor pacientului prevede că “personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective“, dar că “pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plăţi suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii“; iar pe de altă parte că în art. 289 Codul penal se incriminează primirea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin inclusiv după îndeplinirea unei îndatoriri de serviciu. Prin această decizie s-a stabilit că fapta medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate de a primi plăţi suplimentare sau donaţii de la pacienţi nu este legală.
6. Nici sub vechiul cod penal, valabil în perioada 1969-2014, medicii nu aveau voie să pretindă sau să primească bani sau alte foloase înainte de efectuarea actului medical (fapta era luare de mită) şi nici să primească bani sau alte foloase după efectuarea actului medical fără a-i fi cerut înainte (fapta era primire de foloase necuvenite). Aceasta deşi existau şi atunci dispoziţii potrivit căruia medicul nu era funcţionar public şi nici nu putea fi asimilat acestuia (a se vedea art. 6 alin. 2 din Legea 306/2004, mai înainte art. 3 alin. 2 din Legea 74/1995, iar mai înainte art. 1 pct. 3 din HG 220/1992).
7. După cum se vede, dilemele de la care au plecat cele două decizii au legătură cu prevederi aparent contradictorii între legislaţia proprie medicilor şi legislaţia penală. Instanţa supremă însă a lămurit că prin legislaţia proprie medicilor sunt reflectate doar aspectele administrative şi civile ale relaţiilor de serviciu sau relaţiile medic-pacient, pe când legislaţia penală vizează relaţii de drept penal substanţial. Aşadar, noţiunea de funcţionar public din dreptul penal are un înţeles propriu şi nu se suprapune cu definiţia din Statutul funcţionarilor publici.
8. Instanţa supremă nu s-a pronunţat cu privire la medicii din reţeaua privată de sănătate, dacă ar avea voie sau nu să primeasă plăţi suplimentare, cadouri, donaţii de la pacienţi fără a răspunde penal. Mi-e greu să înţeleg de ce ar apela un pacient la un spital privat unde va plăti taxe reprezentând costul spitalizării şi al intervenţiei ca mai apoi să plătească ceva în plus, fără a i se tăia chitanţă. Oricum, atrag atenţia asupra conţinutului art. 308 din Codul penal potrivit căruia dispoziţia din art. 289 se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în cadrul oricărei persoane juridice, limitele speciale ale pedepsei reducându-se cu o treime. Potrivit acestei reglementări, chiar şi un portar de la un spital privat poate fi infractor dacă primeşte bani să lase un aparţinător, în afara orelor de vizită, la un pacient internat.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro