Medvedev avertizează NATO că livrarea de avioane Kievului echivalează cu a intra în război împotriva Rusiei
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a avertizat joi NATO să nu pună la dispoziţia Ucrainei avioane de luptă şi să le asigure întreţinerea în Polonia, spunând că acest lucru ar echivala cu a intra în război direct împotriva Rusiei, informează Reuters.
„Şi oricine decide livrarea (şi repararea) unor astfel de echipamente sau mijloace de distrugere, precum şi mercenarii şi instructorii militari străini, vor trebui să fie consideraţi o ţintă militară legitimă”, a scris el joi pe Telegram.
Acesta, a spus el, a fost probabil singurul lucru care i-a oprit pe „infantilii de occidentali” să furnizeze avioane şi arme cu rază lungă de acţiune ”dependenţilor de droguri de la Kiev”.
El nu se aşteaptă, totuşi, ca ei să reziste mult timp, „pentru că tentaţia de a distruge Rusia este mare”, a spus Medvedev, care este actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.
Dmitri Medvedev a fost perceput ca destul de liberal în perioada în care a exercitat funcţiile de prim-ministru şi preşedinte.
El afişează însă acum o poziţie dură în contextul războiului, observatorii estimând că, prin această atitudine, încearcă să îşi asigure poziţia în structura de putere din Federaţia Rusă. (Agerpres)
Urmărește ultimele evoluții din a 373-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.