Meloni îi ia din nou apărarea lui Musk: “Problema este că are influență și este bogat sau că nu este de stânga?”
Giorgia Meloni a fost întrebată dacă atacurile lui Elon Musk la adresa mai multor lideri europeni, printre care cancelarul german Olaf Scholz şi premierul britanic Keir Starmer, constituie o „interferenţă periculoasă”. Prim-ministrul Italiei spune că miliardarul îşi exercită pur şi simplu libertatea de exprimare, potrivit AFP, citată de News.ro.
„Problema este (mai degrabă) atunci când oamenii bogaţi îşi folosesc resursele pentru a finanţa partide şi asociaţii, precum şi politicieni, peste tot în lume, pentru a influenţa opţiunile politice ale statelor”, a răspuns şefa partidului Fratelli d’Italia, Giorgia Meloni.
Ea a completat: „Asta nu este ceea ce face Musk. Elon Musk a finanţat o campanie electorală în ţara sa, pentru candidatul său, într-o ţară în care, observ în treacăt, acest lucru este destul de comun”. „Dar, din câte ştiu eu, Elon Musk nu finanţează partide, asociaţii sau politicieni nicăieri altundeva în lume”, a subliniat ea.
„Este ceea ce face George Soros, de exemplu. Şi da, consider că aceasta este o interferenţă periculoasă în afacerile statelor şi în suveranitatea lor”, a punctat premierul italian.
„Problema este că Elon Musk are influenţă şi este bogat sau este că nu este de stânga?”, a întrebat Giorgia Meloni. Ea a mai spus că nu a primit niciun ban de la Musk, „spre deosebire de cei care au luat bani de la Soros”.
Meloni i-a mai luat apărarea lui Musk
Nu este pentru prima oară când Giorgia Meloni îl apără pe miliardarul american Elon Musk, în fața criticilor venite din parte europenilor. Recent, ea l-a descris drept „un om genial”, într-un interviu pentru cotidianul italian Corriere della Sera.
„El este o figură majoră a vremurilor noastre, un inovator extraordinar care are întotdeauna viitorul în minte”, a declarat atunci Meloni, care a spus că are „o relaţie foarte bună”, cu Elon Musk.
În noiembrie, după ce Donald Trump a câștigat alegerile, Meloni l-a felicitat pe „prietenul” Elon Musk, despre care este „convinsă că angajamentul şi viziunea sa pot fi o resursă importantă pentru Statele Unite şi Italia în timp ce lucrăm împreună pentru a face faţă provocărilor viitorului”.
Guvernul italian, pe cale să bată palma cu miliardarul american
Italia se află în discuții avansate cu SpaceX cu privire la încheierea unui acord de 1,5 miliarde de euro (1,55 miliarde de dolari) potrivit căruia compania deținută de miliardarul Elon Musk va furniza telecomunicații securizate guvernului de la Roma, a anunțat Bloomberg News duminică, potrivit Reuters.
Bloomberg a mai scris că acordul implică furnizarea de către SpaceX Italiei a unei game complete de criptare pentru serviciile de telefonie și internet utilizate de guvernul de la Roma.
Giorgia Meloni a negat joi că ar fi discutat cu Elon Musk despre un contract de securitate cibernetică între Italia şi compania SpaceX a miliardarului american, relatează AFP şi Reuters
Informația dezvăluită de Bloomberg a venit după ce premierul italian Giorgia Meloni a declarat duminica aceasta că este pregătită să colaboreze cu Donald Trump, după ce a făcut o vizită surpriză la reședința din Mar-a-Lago, Florida, a președintelui american ales, pentru a se întâlni cu acesta înainte de învestirea acestuia în funcție, pe data de 20 ianuarie.