Memorandum privind contractarea a două împrumuturi de la BEI pentru construirea spitalelor regionale Cluj și Craiova, pe agenda ședinței de Guvern
Un memorandum privind contractarea a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții pentru construirea spitalelor regionale de la Cluj și Craiova se află pe agenda ședinței de Guvern de astăzi. Banca Europeană de Investiții finanțează în mod uzual până la 50% din costul net al unui proiect, rezultând o valoare propusă a împrumuturilor de până la 226 de milioane de euro pentru Spitalul Regional Cluj, respectiv până la 254 de milioane de euro pentru Spitalul Regional Craiova, potrivit proiectului de memorandum.
Valoarea finală a celor două împrumuturi se va stabili împreună cu finanțatorul pe parcursul pregătirii proiectelor, luând în considerare politica de finanțare a BEI și eventuale facilități aplicabile în anumite condiții, care pot conduce la depășirea procentului de 50%, se mai arată în document.
Proiectele celor două spitale sunt în derulare și se estimează că vor fi finalizate în anul 2027, potrivit documentului.
Guvernul a aprobat un memorandum privind contractarea unui împrumut similar de la BEI, în valoare de 250 de milioane de euro, și pentru Spitalul Regional Iaşi, în toamna anului 2020.
Potrivit studiilor de fezabilitate, costul total al celor 3 spitale se ridică la circa 1,64 miliarde de euro. Finanțarea acestora este susținută parțial prin fonduri externe nerambursabile atât în cadrul exercițiului financiar 2014-2020, cât și în cadrul exercițiului 2021 – 2027, se arată în proiectul de memorandum.
Potrivit estimărilor recente, alocarea financiară care urmează a fi asigurată din viitorul Program Operațional Sănătate (POS 2021-2027) pentru cele trei spitale regionale este de 500 de milioane de euro, acoperind 39,02% din costul net al acestora, diferența urmând a fi asigurată din alte surse legal constituite.
În acest context a fost necesară identificarea unor surse suplimentare pentru acoperirea întregului necesar de finanțare. Pentru susținerea construirii Spitalului Regional de Urgență Iași este deja în curs de semnare un împrumut contractat de la Banca Europeană de Investiții, se arată în proiectul de memorandum.
Implementarea va fi asigurată de Ministerul Sănătății, care va urmări pe parcursul acestei perioade respectarea cadrului general privind programarea bugetară anuală. Ca urmare, elementele legate de valoarea finală a împrumuturilor/costul proiectelor, precum şi alte elemente specifice, cum ar fi graficul de implementare, elemente legate de efectuarea tragerilor în cadrul împrumuturilor, aranjamentele instituționale, aspecte legate de monitorizare și raportare vor fi analizate și clarificate cu finanțatorul pe perioada de pregătire a împrumuturilor, prevede documentul.
„Având în vedere cele de mai sus, supunem spre aprobare acordul de principiu privind contractarea a două împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții pentru susținerea realizării obiectivelor de investiții publice Spital Regional de Urgenţă Cluj și Spital Regional de Urgenţă Craiova. După aprobarea prezentului memorandum, Ministerul Finanțelor și Ministerul Sănătății vor întreprinde demersurile necesare pentru parcurgerea celorlalte etape în vederea contractării împrumuturilor conform legislației în vigoare, corelat cu desfășurarea procesului de aprobare la nivelul finanțatorului”, prevede proiectul de memorandum.