În 2027, călătoria cu trenul spre Timișoara va dura mai mult, deoarece un segment important al magistralei feroviare către Banat va fi închis complet. Nici pe ruta Cluj–Oradea nu vor reveni trenurile, iar viteza medie a trenurilor de lung parcurs va rămâne la 50–55 km/h. Există însă și câteva vești bune.
- Noul mers al trenurilor intră în vigoare la 13 decembrie și va fi valabil până la 11 decembrie 2027.
- În februarie, un segment al uneia dintre principalele magistrale feroviare va fi închis pentru cinci ani, iar trenurile vor circula pe o rută ocolitoare cel puțin până în 2032.
- Sunt și zone unde vitezele cresc, iar o veste bună este că vor intra în circulație trenuri noi.
Linii închise în 2027
Pe rețeaua feroviară românească sunt deschise câteva șantiere mari și altele urmează să demareze. Acest lucru se va vedea și în Mersul Trenurilor, iar orașe precum Timișoara vor fi mai greu de atins cu trenul.
Cea mai importantă noutate din Mersul Trenurilor este faptul că din 17 februarie se închide pentru cel puțin cinci ani circulația feroviară între Drobeta Turnu Severin și Caransebeș, pe magistrala 100, rută pe care circulă de obicei majoritatea trenurilor București – Timișoara. Asta înseamnă că trenurile de lung parcurs, inclusiv câteva internaționale spre Budapesta, vor fi deviate pe linia 202, prin Valea Jiului.
Rămâne închisă și anul viitor circulația între Cluj și Oradea unde vor circula și în 2027 autobuze de înlocuire a trenului care fac aproximativ 4 ore între cele două orașe.
Nici în 2027 nu vor circula trenurile pe linia 102 București – Jilava – Comana – Giurgiu. Circulația a fost oprită în primăvara lui 2026 și trenurile vor reveni cel devreme în 2028, după ce se termină lucrările de modernizare.
Între București și Giurgiu se poate ajunge cu trenul doar pe varianta ocolitoare prin Videle (115 km), însă din aprilie se închide circulația timp de cel puțin opt luni între Giurgiu și Ruse. Asta înseamnă că vara lui 2027 va fi prima în care nu va mai exista tren direct între București și orașele Varna, Sofia, Istanbul și Ruse.
În Mersul Trenurilor, CFR SA menționează că în prezent se desfășoară lucrări de reabilitare pe tronsoanele de cale ferată în zonele
- Arad – Simeria
- Sighișoara – Brașov
- Cluj Napoca – Episcopia Bihor
- Războieni – Călărași Turda
- Arad – Timișoara – Lugoj – Caransebeș – Drobeta Turnu Severin
- Jilava – București Progresu – Giurgiu Nord – Giurgiu Frontieră – Ruse
Foarte puține trenuri internaționale
Cel mai cunoscut tren internațional de la noi este Dacia, care face aproximativ 19 ore până la Viena. Lucrurile rămân la fel în 2027.
Cele mai multe trenuri internaționale din România sunt către Budapesta – unele via Brașov, altele via Petroșani și Craiova și altele din Crișana și Maramureș către țara vecină. Drumul București – Budapesta durează cam 14-15 ore, în cel mai bun caz.
Până în aprilie va circula un tren București – Ruse, iar apoi singura legătură cu Bulgaria va fi trenul Craiova – Vidin (3 ore pe 119 km).
Va circula în continuare trenul „Prietenia”, spre Chișinău. Nu s-a anunțat dacă acest tren va avea și în 2027 vagoane către Kiev.
Cu Serbia nu mai avem legături feroviare de mai bine de un deceniu.
Pe unde circulă cele mai rapide trenuri
Una dintre veștile bune este că în 2027 vor intra în circulați câteva zeci de trenuri poloneze de la PESA care vor fi puse atât pe rute scurte, cât și pe unele de sute de kilometri. Vor mai intra și câteva trenuri electrice franțuzești de la Alstom.
Câteva trenuri românești IC și IR ating viteze de 150-160 km/h pe porțiuni dintre București și Fetești și între Sighișoara și Arad. Cele mai rapide trenuri IC vor face o oră și 57 de minute, fără oprire, pe cei 225 km dintre București și Constanța. Un exemplu este trenul Dacia care va parcurge cei 327 km dintre Sighișoara și Arad în numai 3 ore și 46 de minute. Față de anul acesta timpul de parcurs scade cu 17 minute.
Trenul care rulează cel mai mult fără oprire este IC 531 și perechea sa IC 532. Nu este însă un tren foarte rapid, din cauza restricțiilor de pe Brașov – Sighișoara. Pe 328 km face 5 ore și 40 de minute.
Un alt tren care va merge mult fără oprire este IC 553, între Ploiești Sud și Bacău, 242 km (3 ore și 27 de minute). Trenul este pe relația București – Suceava.
După mulți ani revin trenurile InterCity (IC) București – Craiova pentru că, în urma lucrărilor de modernizare, timpii de parcurs au scăzut sub trei ore pe cei 209 km. Acum trei decenii călătoria dura 2 ore și 10 minute cu IC.
Va circula un IC și între Bacău și Piatra Neamț, astfel că drumul București – Piatra Neamț va putea fi făcut fără a schimba trenul (aproape 6 ore pentru 363 km).
Vor circula trenuri IC și din București către Cluj, Iași și Suceava. Nu mai sunt prezente trenurile Intercity București – Galați. În Mers sunt trecute și IC-uri ale unor companii private spre Iași sau Constanța, însă rămâne de confirmat dacă vor circula.
Cea mai aglomerată linie ferată din țară
Pe cei 166 km dintre București și Brașov vor circula și în 2027 peste 40 de trenuri pe zi, pe sens, de la CFR Călători și de la alte cinci companii private, Cele mai multe fac în jurul a două ore și 40 minute, dar există și o pereche de trenuri IC care parcurg fără oprire cei 166 km și vor face două ore și zece minute. Trenurile care opresc în toate stațiile fac aproape patru ore.
Mai rapid spre Arad, mai lent spre Timișoara
Din cauza închiderii tronsonului de 113 km Caransebeș – Drobeta Turnu Severin, trenurile directe București – Timișoara nu vor mai putea circula pe ruta directă de pe magistrala 100 via Băile Herculane. Trenurile fac vor ocoli prin Valea Jiului, pe linia 202: Filiași – Târgu Jiu – Petroșani – Simeria – Arad.
Parcursul acestor trenuri va fi de 660 km, cu 127 km mai lung decât pe ruta directă care va mai fi posibilă până la jumătatea lui februarie.
Călătoria București – Timișoara ajunge să dureze 13 ore cu trenul, pe varianta ocolitoare, mai ales din cauză că viteza medie este de sub 45 km/h pe cei 201 km dintre Filiași și Simeria și între Arad și Timișoara, unde sunt șantiere. Pe ruta directă via Drobeta Turnu Severin – Caransebeș trenurile fac aproximativ zece ore.
O veste bună este că scade la sub zece ore parcursul trenurilor București – Arad, via Brașov, iar asta se întâmplă datorită creșterii vitezelor între Arad și Deva (100 de minute pe 149 km). Scăderea timpilor de mers este de aproximativ 20 de minute față de anul trecut.
Trenurile Soarelui și cele mai lungi călătorii
Între lunile iunie și septembrie CFR Călători va introduce trenurile Soarelui, iar operatorii privați vor adăuga noi curse sezoniere spre Mangalia sau Constanța. Un drum Brașov – Constanța va putea fi făcut în 4 ore și jumătate, însă pe rutele cele mai lungi media de viteză rămâne pe la 50-55 km/h.
Spre exemplu, trenurile care la vară pleacă de la Mangalia vor face 19 ore până la Oradea și Satu Mare, 16 ore până la Timișoara și opt ore până la Iași.
Între Constanța și Mangalia linia este simplă, astfel încât trenurile trebuie să aștepte în diverse puncte trecerea garniturilor din sens opus. Din cauza staționărilor și a vitezelor mici, cei 43 km sunt parcurși în 75 – 95 de minute.
Viteze medii de 70-80 km/h spre Moldova
Spre Moldova vitezele medii ale trenurilor IR și IC trec de 70 km/h. Spre exemplu, un tren IC face 5 ore și 35 de minute de la Suceava la București, viteza medie fiind 80 km/h. Spre Iași, vitezele medii sunt ceva mai mici, pe la 70-72 km/h. Drumul București – Iași durează cam șase ore. Trenurile IR fac cam cu 20-30 de minute în plus, având mai multe opriri.
Viteze mici dintr-o parte în alta a țării
Rămân scăzute vitezele medii ale trenurilor care traversează țara pe distanțe de sute de km. Spre exemplu, călătoria Iași – Timișoara durează peste 16 ore, iar București – Satu Mare, 14 ore. Pe varianta ocolită, unul dintre trenurile București – Cluj face 11 ore, cu o medie de viteză de 55 km/h.
Drumul cu trenul durează așa de mult din cauza numeroaselor segmente cu restricții și cu șantiere. De notat că nu cresc nici în 2027 vitezele pe Brașov – Sighișoara unde lucrările vor mai dura câțiva ani. Pe cei 128 km chiar și unele trenuri care nu opresc deloc fac patru ore.
Timpi foarte mari de parcurs în zonele unde nu s-au făcut modernizări
Pe rutele unde nu s-au făcut modernizări și pe liniile secundare vitezele medii pot fi și de 30-35 kmh. Spre exemplu, pe una dintre cele mai populare rute de navetă – Brașov – Zărnești – mare parte dintre trenuri parcurg 27 km în 50 de minute. Pe o altă rută cu mulți pasageri, Titan Sud – Oltenița, cei 59 km sunt parcurși în 110 minute.
Există mai multe linii secundare cu viteze medii de sub 40 km/h. Iată două exemple:
- Sighișoara – Odorhei, 47 km, 105 minute
- Sfântu Gheorghe – Brețcu, 66 km, 145 – 195 minute