Sari direct la conținut

Mesaj RO-Alert după ce o ursoaică și doi pui au apărut pe o stradă din Petroşani

HotNews.ro
RO-ALERT, Foto: ANCOM
RO-ALERT, Foto: ANCOM

O ursoaică cu doi pui a fost observată pe o stradă din municipiul Petroşani, judeţul Hunedoara. Pompierii au transmis mesaj Ro-Alert, pentru a informa populaţia despre prezenţa animalelor.

  • „A fost semnalată prezenţa unei ursoaice cu doi pui în municipiul Petroşani, strada Maleia. Intervin IJJ Hunedoara şi SMURD Petrila. A fost emis mesaj RO-ALERT”, a transmis sâmbătă seară ISU Hunedoara, conform News.ro.

Nu este pentru prima dată anul acesta când este semnalată prezenţa unui urs în localităţi din judeţul Hunedoara. Astfel, au fost observaţi urşi la Vulcan, Băniţa, Lupeni şi Pasul Vâlcan, iar în toate aceste cazuri a fost transmis mesaj Ro-Alert.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro