Mesajul Papei Leon, la 40 de ani după catastrofa de la Cernobîl: „Să fie numai în slujba vieții și a păcii”
Energia atomică trebuie utilizată doar în scopuri pașnice, a declarat duminică Papa Leon al XIV-lea, la împlinirea a 40 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, transmite AFP.
Această catastrofă „a marcat conștiința umanității” și „rămâne un avertisment cu privire la riscurile inerente utilizării de tehnologii din ce în ce mai puternice”, a subliniat pontiful american la sfârșitul rugăciunii tradiționale de duminică, Regina Caeli, la Vatican.
„Sper ca la toate nivelurile de decizie să prevaleze întotdeauna discernământul și responsabilitatea, astfel încât fiecare utilizare a energiei atomice să fie în slujba vieții și a păcii”, a spus Papa, în vârstă de 70 de ani.
Explozia din 1986 de la centrala nucleară de la Cernobîl din Ucraina a fost cel mai grav dezastru nuclear civil din istorie.
Bilanțul uman este subiect de dezbateri. În septembrie 2005, un raport controversat al ONU a estimat la 4.000 numărul de decese confirmate sau anticipate în cele trei țări cele mai afectate. Apoi, în 2006, ONG-ul Greenpeace a estimat că un total de 100.000 de persoane au pierit în urma acestui dezastru.
Potrivit Națiunilor Unite, aproximativ 600.000 de „lichidatori”, numele dat celor care au participat la eforturile de limitare a contaminării radioactive, au fost expuși la doze mari de radiații.