Sari direct la conținut

Mesajul premierului Viktor Orban: Sa fie Ardealul si natiunea ungara asa cum au fost

HotNews.ro

Sa fie Ardealul cum a fost si natiunea ungara cum a fost, este mesajul transmis de premierul ungar Viktor Orban maghiarilor care participa la manifestarile de marcare a Revolutiei de la 1848-1849, organizate, marti, de Partidul Civic Maghiar (PCM) si de Consiliul National Secuiesc (CNS) la Targu Mures, relateaza Agerpres.

„Ar fi bine ca ungurimea din Ardeal sa nu dureze doar 2-3 generatii, ci sa se mentina in continuare prin fluctuatiile generatiilor, in mod absolut normal, liber, lucrand pentru comunitate. Sa ne aducem aminte de stapanii Ardealului, de sotiile lor, care au fost un exemplu de toleranta, domnitorii Ardealului care au inteles ca Ardealul trebuie sa fie un pamant de solidaritate. Un lucru este foarte important: sa nu lasam steagul sa cada la pamant, pentru ca daca va cadea, cineva tot trebuie sa-l ridice. Trebuie sa predam generatiilor tinere capacitatea noastra intelectuala, forta noastra, credinta noastra, coloana noastra vertebrala. Este un mesaj de viitor, de speranta. Sa fie Ardealul cum a fost si natiunea ungara cum a fost. Asta va doresc din suflet’, se arata in mesajul lui Viktor Orban, citit la Targu Mures de Erzsebet Ajtay, din partea Ambasadei Ungariei la Bucuresti.

In mesajul premierului se mai arata ca poetul Sandor Petofi stia, in timpul Revolutiei maghiare, ca adevaratele batalii se vor da in Ardeal si ca forta maghiarilor este aceasta regiune.

„Petofi, cand a venit in Ardeal a stiut foarte bine ca forta maghiarilor de atunci o constituie Ardealul, ca ardelenii sunt coloana vertebrala a ungurilor. Petofi a scris ca fiecare picatura de sange a eroilor maghiari valoreaza aur. De fapt, Ardealul a fost luat de la noi de tarile si puterile care au avut un scop foarte bine definit, de a atata natiunile si de a desena niste granite la care ei sa fie in continuare puternici si dirijori. Acum aceasta lupta se duce prin pace, prin calm si intelegere, ca sa predam stafeta generatiilor viitoare”, se mai arata in mesaj.

In mesajul presedintelui Ungariei, Schmit Pal, prezentat de acelasi diplomat in timpul manifestarii, se arata ca ziua de 15 martie este o amintire a evenimentelor din 1848-1849 si ca pentru maghiari este foarte important pentru ca inseamna respect fata de cultura si inseamna unitatea acestei natiuni.

„Fiecare ungur care traieste in tara mama sau oriunde altundeva in lume simte ca, atunci cand vine primavara, trebuie sa ne adunam sa punem cocardele. In acelasi timp, este un eveniment in care putem face un bilant asupra starii natiunii. Avem foarte multe de facut. Suntem in fata unor probleme deosebite. Am avut si avem si acum foarte multe probleme la care nu putem astepta (…) Am decis sa fie Ziua Solidaritati Nationale, am rezolvat primirea cetateniei maghiare a celor care traiesc in afara granitelor Ungariei, cu conditia, sau in primul rand, ca sa nu-si paraseasca pamantul natal. Acum ne indreptam spre noua Constitutie care a fost inaintata Parlamentului, care formuleaza si exprima solidaritatea tuturor ungurilor dar in acelasi timp si responsabilitatea Ungariei pentru toti ungurii indiferent unde traiesc in lume”, a mai spus presedintele Schmit Pal, in mesajul sau.

Vorbitorii de la manifestarea organizata la statuia poetului Sandor Petofi din Targu Mures au mai reiterat dorinta de autonomie a secuilor si au accentuat ca acele crezuri ale Revolutiei ungare din 1848 sunt inca valabile.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro