Mesianisme politice si pasiuni intelectuale: O conferinta la Washington

Una din marile lectii ale secolului al XX-lea este ca ideile conteaza enorm, ca utopiile sociale si politice pot avea consecinte dezastruoase pentru indivizi reali supusi acestor capricii nascute din mintile inferbantate ale unor intelectuali cu pretentii mesianice. Doar aparent stinse, pasiunile revolutionare, inclusiv anti-capitalismul, anarhismul, colectivismul, anti-parlamentarismul, anti-liberalismul, marxismul de diverse orientari, continua sa pulseze in lumea de azi. Cum se explica rinocerizarea atator figuri stralucite in secolul lagarelor de concentrare, al camerelor de gazare, al orgiilor propagandistice si al planurilor cincinale?

Ieri s-a incheiat la Washington conferinta despre furtunile ideologice ale modernitatii si ispita totalitara organizata la Wilson Center si la Ambasada Romaniei cu sprijinul ICR, al Universitatii Maryland si al Universitatii Georgetown. Mark Lilla, profesor la Universitatea Columbia, a vorbit in deschidere despre relatia dintre naivitate, ingenuitate, orbire si servitute voluntara in randul intelelectualilor tiranofili. Au prezentat comunicari Michael Scammell (Columbia), biograful lui Arthur Koestler, Stanislao Pugliese (profesor la Hofstra University, biograful lui Carlo Roselli si al lui Ignazio Silone), Jeffrey Isaac (Indiana University, autorul unei excelente carti despre politica revoltei la Hannah Arendt si Camus), Richard Wolin (City University of New York, autorul vastului studiu “The Seduction of Unreason”), Michael David-Fox (Georgetown, autorul recent publicatei monografii despre “tovarasii de drum”), Cristian Vasile (Institutul Iorga si IICCMER), Angelo Mitchievici (Universitatea “Ovidiu” si IICCMER), Constantin Iordachi (CE), Balasz Trencesny (CEU), Jeffrey Herf (Universitatea Maryland, autorul importantei lucrari “The Politics of Reactionary Modernism”), Nikos Marantzidis (profesor la Salonic si la Universitatea din Praga, a vorbit despre intelectualii greci si fascinatia comunismului), Jan-Werner Muller (Princeton, a carui carte “Contesting Democracy: Political Ideas in Twentieth Century Europe” a aparut luna trecuta la Yale University Press). Sesiunile au fost conduse de cunoscuti universitari, intre care Dennis Deletant (Ratiu Chair, Georgetown University), Dick Howard (SUNY) si Cristina Vatulescu. (NYU) care au prezentat incitante comentarii pe merginea contributiilorr. Am prezentat o lucrare despre “Radicalism, istorie si utopie la Emil Cioran” urmata de o interventia-comentariu a lui H.-R. Patapievici. Voi reveni cu un articol analitic mai larg.

Public mai jos raspunsul meu la intrebarea lui Cristian Robu Corcan aparut in cadrul rubricii lunare “Pornind de la Kolakowski” din revista “Obiectiv Cultural”. Numele lui Leszek Kolakowski a revenit frecvent in timpul conferintei, alaturi de Hannah Arendt, Raymond Aron, Daniel Bell, Isaiah Berlin, Francois Furet, Tony Judt, Claude Lefort, Martin Malia, George Orwell, J. L. Talmon.

CRC: După război, Uniunea Sovietică era aproape în colaps – pierderi umane imense şi ruină economică. În schimb, prestigiul personal al lui Stalin crescuse colosal. E momentul noii ofensive ideologice, de contracarare a unui anumit reviriment cultural născut pe fondul unei relaxări a criteriilor ideologice marxiste determinate de teroarea războiului. Astfel, Anna Ahmatova devine o mistică obsedată sexual, umoristul Zoşcenko este înfăţişat ca „un şobolan de mahala pripăşit prin literatură”, Glinka, Ceaikovski şi Mussorgski sunt atacaţi violent. Jdanov, agentul numărul 1 al acestei politici, se prevala de următorul laitmotiv: încetarea ploconorii faţă de Occident şi nimicirea oricărei urme de independenţă în gândire şi artă. Kolakowski observă că doctrina, de fapt, se baza pe o împărţire a omenirii în două lagăre: 1. lumea coruptă şi decadentă a imperialismului; 2. lagărul păcii şi al socialismului, bastion al progresului. Politica rusească actuală faţă de Occident, ofensiva islamului împotriva „demonului” occidental, presa de calomnie românească din ultimii 20 de ani, demonizarea Americii, declaraţiile stupefiante ale unor economişti celebri faţă de „adevărurile” lui Marx, iată câteva repere de repetiţie, sub altă formă, a politicii sovietice de după război. Cum percepeţi, Domnule Profesor, lumea de astăzi din această perspectivă?

VT: In epilogul trilogiei sale, Kolakowski nu facea un secret din convingerea, ori teama, ca resursele radicalismului utopic nu s-au epuizat, ca exista un magnetism al nesabuintei, o atractie spre hubrisul politic, o cecitate voluntara de pe urma careia profită mereu demagogii, pseudo-profetii, autodesemnatii „mantuitori carismatici”. Ofensiva despre care vorbiti, ceea ce in istoria URSS a intrat sub numele de jdanovşcina, avea drept tinta principala tot ce tinea de modernitate, de diferenţă, de alteritate, de o oricat de firava, insa reala autonomie a spiritului. Informat de politia secreta (MGB, Ministerul Securitatii Statului, cum se numea dupa razboi) de intalnirile dintre Anna Ahmatova si Isaiah Berlin (una sau doua, sunt inca discutii), Stalin l-a insarcinat pe Andrei Alexandrovici Jdanov, pe atunci numarul doi in ierarhia mafiei de la Kremlin, ideologul en titre al PC (b) al URSS, sa declanseze un atac de o virulenta inimaginabila, defaimator, injurios, amenintator, la adresa marii poete. Despre Mihail Zoşcenko se poate spune ca a fost intr-un fel o victima colaterala, s-a trezit plasat alaturi de Ahmatova pe lista scriitorilor antisovietici, decadenti, infeudati „cosmopolitismului”. Acest termen-umbrela desemna tot ce nu convenea ideologic. Invocarea cosmpolitismului servea intensificarii antisemitismului tot mai pronuntat si tot mai abject din acea perioada. Un antisemitism cu atat mai odios cu cat era instrumentat dupa catastrofa celui de-al II-lea razboi mondial, dupa Holocaust.

citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro