Meteorologii anunță când vin ploile în România. Prognoza pe următoarele patru săptămâni
Temperaturile vor fi uşor mai ridicate decât cele obişnuite, săptămâna viitoare, dar şi la jumătatea lunii noiembrie în cea mai mare parte a ţării, potrivit meteorologilor, care au făcut publică prognoza pentru următoarele patru săptămâni, scrie News.ro. Vremea va fi ploioasă în prima jumătate a lunii noiembrie.
Săptămâna 28.10.2024 – 04.11.2024
Valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi deficitar la nivelul întregii ţări.
Săptămâna 04.11.2024 – 11.11.2024
Temperaturile medii vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a ţării.
Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă uşor excedentară în majoritatea regiunilor, dar mai ales în cele sud-vestice.
Săptămâna 11.11.2024 – 18.11.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări.
Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nord-vestice.
Săptămâna 18.11.2024 – 25.11.2024
Mediile valorilor termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în jumătatea nordică a ţării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Sursă foto: Dreamstime