Metrorex, după discuții cu sindicaliștii: Angajații nu vor fi sancționați sau dați afară după protest
Angajații care au participat la protestele de la metrou de săptămâna trecută nu vor fi sancționați, iar Metrorex nu face disponibilizări, a anunțat, marți, la finalul discuțiilor cu sindicaliștii de la USLM, directorul companiei, Ștefan Paraschiv.
Metrorex a finalizat marți prima rundă de discuții cu reprezentanţii Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), după protestul de vinerea trecută, când a fost blocat metroul, scrie Mediafax. Directorul Metrorex, Ștefan Paraschiv, a reiterat că, la acest moment, nu se vor face disponibilizări.
„Situația economică a companiei va fi pe agenda unei discuții viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să își asaneze problemele financiare. Matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri și cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliți prin lege. De asemenea, legea nu este subiect de negociere. Pe perioada discuțiilor cu sindicatul, acțiunea disciplinară internă la adresa participanților la acțiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura București”, se arată într-un comunicat transmis de directorul general al Metrorex, Ștefan Paraschiv.
Celelalte acțiuni de natură penală și cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează, potrivit sursei citate.
În urma acțiunii de ocupare a metroului bucureștean s-au produs pagube de 2.826.642 lei, anunță Metrorex.
- Citește și: Metrorex: „Acțiunea ilegală de ocupare a metroului bucureștean a produs pagube de 2.826.642 lei”
Bucureştiul a fost vineri paralizat de greva de la metrou. Peste 250.000 de călători au rămas fără transport, după ce sindicaliştii din Metrorex au decis să facă un protest spontan. Vineri dimineață, o parte dintre angajați au coborât în tunel, pe calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri. Circulația metroului a fost reluată de vineri seară, începând cu ora 22.00.
CITEȘTE ȘI: