Mette Frederiksen, premierul Danemarcei, a fost atacată în centrul capitalei țării
Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, era în stare de șoc vineri seară după ce a fost atacată și lovită de un bărbat în centrul Copenhagăi, a informat agenția de presă Ritzau, citând poliția și biroul primului ministru, relatează Reuters.
UPDATE 23:44 Premierul danez a plecat pe picioarele ei în urma atacului și nu avea semne vizibile de vătămare, a declarat pentru Reuters un martor.
UPDATE 23:19 Poliția a scris pe X că incidentul a avut loc în piața Kultorvet și că în acest moment îl cercetează pe bărbatul reținut.
„În prezent, nu avem alte comentarii sau observații pe această temă”
Nu era clar dacă Frederiksen a fost rănită de atacator.
Bărbatul a fost reținut în urma incidentului, a spus Ritzau.
Un tabloid danez scrie, citând surse, că prim-ministrul este bine în aceste circumstanțe, dar că este „foarte zguduită”.
„Părea puțin stresată”, a declarat pentru Reuters Soren Kjergaard, care lucrează ca barista în piața în care a fost atacată Frederiksen, după ce a văzut că prim-ministrul a fost escortată de agenții în urma atacului.
Liderul guvernului danez a fost atacat cu două zile înainte de alegerile europarlamentare de pe 9 iunie.
Pe tot parcursul zilei, premierul a făcut campanie alături de candidatul principal al social-democraților, europarlamentarul Christel Schaldemose, televiziunea publică TV2.
Val de reacții din partea liderilor de stat și guverne
La scurt timp au început să apară mesaje de condamnare a violenței din partea liderilor.
- „Vești tulburătoare despre atacul împotriva prim-ministrului Danemarcei Mette Frederiksen la Copenhaga în această seară. Violența este complet inacceptabilă într-o societate democratică”, a reacționat pe X președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, care a spus că gândurile lui se îndreaptă către premierul danez și familia ei.
Premierul Finlandei, Petteri Orpo, a spus că este șocat de atacul asupra „colegei și prietenei” sale.
Prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson a reacționat și el la atacul lui Mette Frederiksen.
- „Sper din tot sufletul că este bine”
- „Un atac asupra unui lider ales democratic este, de asemenea, un atac la adresa democrației noastre. În seara asta, gândurile mele și ale familiei sunt alături de ea, scrie Kristersson pe X.
Ministrul danez al Mediului Magnus Heunicke a declarat pe X: „Mette este în mod natural șocată de atac. Trebuie să spun că ne zguduie pe toți cei apropiați de ea”.
Atacul vine la aproape o lună după ce Fico a fost împușcat de patru ori de la mică distanță, inclusiv în abdomen, la 15 mai.
Incidentul din Slovacia – prima tentativă majoră de asasinat asupra unui lider politic european de peste 20 de ani – a evidențiat polarizarea profundă a politicii în țara central-europeană de 5,4 milioane de oameni.