Sari direct la conținut

Michelle Obama – o noua Jackie Kennedy de culoare

HotNews.ro

Michelle Obama, sotia candidatului democrat care a castigat prezidentialele din SUA, este considerata noua Jackie Kennedy a Americii. Motivele? Inteligenta remarcata in nenumarate rinduri de presa, dar si eleganta. In varsta de 44 de ani, Michelle a fost unul dintre punctele centrale ale campaniei sotului ei, sustinind discursuri la nenumarate mitinguri electorale si oferind sute de interviuri.

“Este mai inteligenta, mai dura si, categoric, mult mai seducatoare decat mine. O femeie care stie sa isi impartaseasca experienta personala, sa vorbeasca despre dificultatea de a fi o femeie care munceste si care stie sa jongleze intre casa si cariera”, si-a laudat Barack Obama sotia.

Michelle Obama a crescut la Chicago, in cel mai sarac cartier din acest oras. Tatal, grav bolnav, a fost functionar, iar mama sa a lucrat intr-o banca. In 1981, Michelle a reusit sa intre la prestigioasa Universitate Princeton, teza sa de sociologie avand ca subiect divizarea rasiala si modul in care studentii de culoare se „contamineaza” de la „structura sociala si culturala a albilor” si se identifica tot mai putin cu comunitatea lor de origine.

Dupa Princeton, a urmat cursurile facultatii de drept de la Harvard, inainte de a deveni avocat intr-un cabinet specializat din Chicago, unde l-a si intalnit pentru prima data pe Barack Obama.

S-au casatorit in 1992, ea fiind nevoita sa paraseasca sectorul privat pentru un post la primaria din Chicago, iar apoi la un spital universitar, unde este, in prezent, vicepresedinte pentru relatii externe in Consiliul de Administratie.

Pe parcursul campaniei electorale, Michelle a fost considerata un atu pentru senatorul de Ilinois, datorita inteligentei de care a dat dovada. Ea a recunoscut ca a avut reticente atunci cand sotul ei s-a inscris in cursa pentru Casa Alba, deoarece dorea sa-si pastreze viata de familie. A acceptat in cele din urma, insa cu conditia ca cele doua fiice – Malia, in varsta de zece ani, si Sasha, in varsta de sapte ani – sa isi vada tatal cel putin o data pe saptamana, iar acesta sa renunte la fumat.

Mereu increzatoare in victoria sotului ei, Michelle Obama a declarat in repetate randuri ca alegandu-l pe Barack Obama, americanii ar avea presedinte un om care stie cum este viata reala si nu un politician de cariera.

La Casa Alba, Michelle prefera un rol discret. „Cu Barack vorbesc despre orice, dar nu sunt consilierul lui politic. Sunt sotia lui si ma voi comporta ca atare”, a declarat Prima Doamna pentru AFP.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro