Sari direct la conținut

Mihai Craiu: Boala Kawasaki este o posibilă reacţie a COVID-19 la copii

HotNews.ro
copiii trebuie sa poarte masti, Foto: Pexels
copiii trebuie sa poarte masti, Foto: Pexels

O serie de medici pediatri europeni au remarcat în ultima perioadă apariţia unor cazuri de boală Kawasaki, ce par a fi declanşate de virusul SARS-CoV-2. Dacă până acum experții susțineau că noul coronavirus nu afectează copiii, noile informații îi contrazic.

Medicul pediatru Mihai Craiu avertizează că părinții trebuie să fie atenți la simptome, care se manifestă prin febră, ganglioni umflaţi, mâini şi picioare umflate, și să se ducă „repede cu copilul la spital”.

„Suficient de repede înseamnă în primele patru-cinci zile de la debutul acestei maladii, în contextul celor cinci semne clinice majore asemănătoare de boală Kawasaki: febră mare mai multe zile, cinci sau pe acolo, să ai ganglionii umflaţi la gât, să ai conjunctivită, să ai ochii ca şi cum ţi-ar fi intrat apă cu săpun în ei, nu să curgă cu puroi, să fie non-supurativă. Să ai ochii roşii-roşii, să ai buzele umflate şi crăpate şi să ai umflături la mâini şi la picioare, eventual cu erupţie”, a declarat Mihai Craiu citat de Mediafax.

Inițial informația a apărut în Marea Britanie, dar și alți medici pediatri din Italia, Spania, Belgia şi Franţa au recunoscut simptomele.

„Cei mai mulţi pacienţi cu tablou clinic de Kawasaki nu au serologie de Covid-19. Că e prea tarziu sa mai aibă anticorpi, e posibil.

Profesorul francez de la Necker care îngrijeşte aceşti copii a spus că cei care au avut ceva care a semănat cu SARS Cov-2 au avut în urmă cu trei săptămâni. Apare, chiar dacă e legată de Covid, după vindecarea bolii iniţiale, la nişte săptămâni, nici nu mai ştii că nu ai avut boala dacă nu ai fost testat”, a adăugat medicul pediatru.

În urmă cu două zile medicii din Marea Britanie au emis o alertă de urgență, după ce au observat că o parte dintre copiii infectați cu coronavirus au suferit o formă a bolii Kawasaki.

Medicii britanici au transmis că au avut la secțiile de terapie intensivă internați copii grav bolnavi, cu simptome neobișnuite, potrivit BBC. Copiii prezentau inflamarea mai multor organe, cu simptome asemănătoare gripei. Unii dintre ei, dar nu toți, au fost testați pozitiv cu coronavirus.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro