Mihai Fifor: Proiectul de lege pentru achizitionarea rachetelor HIMARS si hotararea privind corvetele vor fi aprobate joi in sedinta de guvern
Ministrul Apararii, Mihai Fifor, a anuntat, luni, ca proiectul de lege pentru achizitionarea sistemelor de rachete HIMARS si hotararea referitoare la corvetele multifunctionale vor fi aprobate joi in sedinta de guvern.
„Proiectul de lege pentru achizitionarea rachetelor HIMARS joi va fi in sedinta de guvern si se va aproba. (…) O sa facem plata pana la 28 februarie pentru primul sistem de rachete HIMARS (…) in valoare de aproape un miliard de dolari. (…) Joi, in sedinta de guvern, vom aproba si hotararea privind cele patru corvete multifunctionale”, a declarat Mihai Fifor, luni seara, la Antena 3, potrivit Agerpres.
El a aratat ca se doreste ca aceste corvete sa fie construite intr-un santier naval din Romania, iar cu off-setul provenit de la acestea sa se faca modernizarea celor doua fregate aflate in dotarea Marinei romane.
Ministrul Mihai Fifor a mai precizat ca in iulie-august se va face plata pentru cel de-al doilea sistem de rachete Patriot.
Pe de alta parte, Mihai Fifor a sustinut ca salariile militarilor vor creste cu 3,64% ca urmare a aplicarii Legii salarizarii si ca nicio pensie militara nu va scadea.
„In Armata Romana salariile nu scad. In 2017 salariile militarilor au crescut in medie cu 15-20%. (…) In medie, cresterea este de 3,64% in Armata incepand cu aplicarea Legii salarizarii unitare. (…) In momentul de fata, ne-am dorit o stabilitate a pensiei militare si, iata, o avem. Nicio pensie nu scade”, a precizat ministrul Apararii.