Mihai Gainusa s-a casatorit religios in post
Unul dintre cele mai simpatice personaje din show-bizzul nostru, carcotasul Mihai Gainusa, s-a casatorit sambata cu Ioana. El a facut cununia civila in urma cu o saptamana si abia la sfarsitul saptamanii trecute a facut si nunta, in selectul Hotel Crown Plaza din Bucuresti.
Gainusa, un ins extrem de rezervat in ceea ce priveste viata sa privata, a incercat sa tina departe de ochii presei acest eveniment important. De aceea, spun unii, vedeta Tv a preferat sa se casatoreasca religios in Postul lui Petru si Pavel, pentru ca, in mod normal, in aceasta perioada a anului nu se fac nunti.
Probabil ca insurateii au primit o dezlegare din partea episcopului locului, pentru ca preotii sa-i poata cununa.
Ceremonia a avut loc in parculetul Hotelului Crown Plaza, unde s-a intins covorul rosu si s-a amenajat totul ca la carte. O alta „diversiune” a carcotasului a fost aceea ca nu a anuntat nunta, ci o petrecere oarecare, iar dupa plecarea ziaristilor, s-a trecut la ceremonia in sine.
Luna de miere in SUA
La eveniment au participat numai prietenii buni si familia. Nasi au fost colegul de „carcoteala”, Serban Huidu, si sotia sa, Cristina. Acesta le-a facut cadou mirilor si un… concert al celor de la Voltaj.
Ca la orice nunta care se respecta, nu au lipsit prinderea buchetului (fericita fiind sora Cristinei Huidu) si furatul miresei, problema „rezolvata de Pustiu’, Mistretul si Catalin Dezbracatu’. Acestia au dus tanara nevasta pana in Agronomie, de unde a fost recuperata, iar petrecerea a durat pana spre ora 6.00 dimineata.
Cat despre luna de miere, Mihai si proaspata sa consoarta vor pleca, luni, in America, in LA, la invitatia surorii lui Mihai, care se va casatori, la randul ei, cu un cetatean american. „Casa de piatra” si multi copii!