Minciuni, propaganda si solutii pentru Sanatate in programele principalilor candidati la prezidentiale: Ponta, Iohannis, Udrea si Macovei

Propagandă – promisiuni – soluţii. Acestea sunt ingredientele de bază în orice program prezidenţial din democraţiile occidentale. Diferenţele dintre candidaţi sunt date de proporţiile în care aceste ingrediente sunt prezente la fiecare.

Am ales domeniul sănătăţii, căci ne priveşte direct pe toţi, pentru a analiza reţeta celor mai importanţi candidaţi la funcţia de preşedinte al României.

Aceeaşi reţetă este un indicator foarte bun al calităţii politicienilor dintr-o anume ţară: cu cât populism, câtă manipulare şi cât de multă guvernare consideră ei nimerit să se prezinte în faţa alegătorilor? Rezultatele în continuare.

• VICTOR PONTA: 60% propagandă – 30% promisiuni – 10% soluţii

Filozofia programului lui Victor Ponta este în acord cu doctrina socialistă la care se revendică: un sistem medical pentru toţi, indiferent de cât de multe taxe plăteşte individul şi indiferent de unde provine el.

Cât din această afirmaţie este propagandă şi cât intenţie serioasă? Spre deosebire de ceilalţi candidaţi care promit să ducă bugetul alocat sănătăţii până la 6% din PIB, Victor Ponta nu suflă un cuvânt despre acest prag necesar.

Cum Ponta este singurul dintre candidaţi care a condus România în ultimii 2 ani şi jumătate, premierul se vede nevoit să facă o trecere în revistă a realizărilor din această perioadă. Din cele patru înfăptuiri menţionate una este mincinoasă, două sunt propagandistice şi una prea ambiguă pentru a fi evaluată:

1. “Un accent mai mare pe redeschiderea spitalelor” – în covârşitoarea majoritate, aceste spitale au fost redeschise la iniţiativa şi cu sprijinul financiar al autorităţilor locale, nu a Guvernului. Numărul lor este nesemnificativ.

2. “Finanţarea unităţilor medicale” – este obligaţia oricărui guvern de 25 de ani încoace să finanţeze spitalele. Să te lauzi cu asta este ca şi cum te-ai lăuda că respiri.

3. “Mărirea veniturilor pentru medici” – o afirmaţie pur propagandistică. În realitate au fost crescute veniturile doar unei anumite părţi provenite doar din rândul medicilor rezidenţi. Creşterea a fost mică. Nici vorbă de o acţiune consistentă de care să fi beneficiat tot personalul medical.

4. “Extinderea unor servicii medicale” – nu e clar la ce se referă aici programul Ponta. Au apărut extinderi doar în cazul unor programe naţionale pentru boli rare. Bănuim că despre asta este vorba.

Victor Ponta face şi câteva promisiuni false. El promite “extinderea şi garantarea pachetului de bază de servicii medicale”. Acest pachet de bază este deja extins la maxim. O nouă extindere ar însemna ca statul român să asigure medical chiar şi dracii şi îngerii.

Ponta mai promite o nouă listă de medicamente compensate. În prezent statul român nu subvenţionează terapii mai noi de 6 ani, ceea ce reduce considerabil accesul pacienţilor din România la cele mai eficiente medicamente. Victor Ponta conduce Guvernul de 2 ani şi jumătate, perioadă în care nu a fost împiedicat de nimeni şi nimic să actualizeze această listă.

Programul Ponta oferă puţine soluţii pentru sistemul de sănătate. Construirea unor spitale regionale noi şi dotate modern este oportună şi a fost obţinută şi finanţarea necesară din partea UE.

Dar pentru “finanţarea suplimentară a marilor proiecte din Sănătate” nu sunt identificate sursele şi, prin urmare, o putem încadra doar la promisiuni nefundamentate.

• KLAUS IOHANNIS: 20% propagandă – 40% promisiuni – 40% soluţii

Programul lui Klaus Iohannis pentru Sănătate este cel mai detaliat dintre toate, dar suferă la capitolul limpezime. Pentru cei nefamiliarizaţi cu politicile de sănătate, lectura este dificilă şi aridă.

Ambele soluţii propuse de Iohannis sistemului medical sunt valide. Prima este demararea unui program naţional de prevenţie asumat de toţi actorii politici. Este singura cale de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei fără a creşte costurile. Dar executarea lui într-o ţară cu un nivel scăzut de educaţie medicală, cum este România, va fi foarte dificilă.

Cealaltă soluţie propusă este introducerea unui pachet suplimentar de asigurări private de sănătate. Acest gest ar scoate la lumină şi fiscaliza banii numeroşi care astăzi circulă în plicuri şi ar avea potenţialul de a proteja pacientul în faţa cazurilor de incompetenţă sau nesimţire care apar în spitalele private. Deşi altfel detaliat, programul Iohannis nu dezvoltă deloc în direcţia acestei propuneri foarte importante, astfel că o putem încadra doar la promisiuni nefundamentate.

Iohannis lansează şi el câteva promisiuni false. De pildă “informatizarea sistemului medical” sau “descentralizarea” – ambele fiind acţiuni deja în derulare şi destul de avansate pe anumite segmente.

Foarte interesantă este promisiunea de depolitizare a funcţiilor de conducere din spitale şi a strategiei naţionale de Sănătate. Iohannis promite şi creşterea finanţării la 6% din PIB, menţionând că aceasta nu este suficientă fără alte acţiuni de reaşezare a sistemului, cum ar fi întărirea policlinicilor.

Programul Iohannis în zona sănătăţii este de departe cel mai detaliat dintre programele prezidenţiabililor români dar, ca şi candidatul, suferă grav la capitolul comunicare.

• ELENA UDREA: 80% propagandă – 20% promisiuni – 0% soluţii

Analiza capitolului Sănătate în cazul programului candidatului Elena Udrea este simplă. Deoarece conţinutul este simpluţ: aprobarea unei noi legi a Sănătăţii în vechea formă propusă în 2012 de guvernul Boc.

Elena Udrea acuză blocarea acelei legi de către “un guvern incompetent”, uitând însă să precizeze că aceeaşi lege fusese pusă în dezbatere publică de guvernul Boc în perioada dintre Crăciun şi Bobotează. Desigur că nici o şoaptă despre numeroasele imperfecţiuni ale proiectului.

În fine, nu merită să risipim timpul cu discuţia unui program prezidenţial extrem de subţire la capitolul Sănătate: conţine doar 2 paragrafe.

• MONICA MACOVEI: 10% propagandă – 70% promisiuni – 20% soluţii

Deşi candidat independent, Monica Macovei propune la Sănătate o abordare clar de dreapta. Principalul punct este privatizarea completă a sistemului de asigurări de sănătate. Deşi în teorie poate suna bine, executarea bruscă a acestei propuneri într-o ţară cu o parte importantă din populaţie sărăcită şi fără obişnuinţa gospodăririi autonome ar putea fi periculoasă.

De altfel, programul Macovei propune limpede “separarea asistenţei medicale de asistenţa socială”. Din nou, o astfel de acţiune este imposibil de realizat într-o ţară cu profilul României. Chiar şi sistemul medical american, încă dinainte de reforma Obama, are o importantă componentă socială prin programele sale de asigurări medicale subvenţionate de guvern (Medicare şi Medicaid).

Introducerea unor standarde de cost pentru serviciile medicale, propunere ne-menţionată de ceilalţi candidaţi, este o soluţie oportună şi solicitată de mult timp de experţii bun-cunoscători ai sănătăţii din România.

Programul Macovei începe cu o serie de cifre folosite ca argument pentru o afirmaţie validă – “banii alocaţi sănătăţii nu sunt pierduţi, ci investiţi” – menţionând pragul necesar de 6% din PIB. Dar sfârşeşte cu câteva promisiuni idealiste, până acum nerealizate de vreun alt guvern din lume, sau chiar cu confuzii.

De pildă promisiunea de a stopa în România “legăturile dintre producătorii de medicamente şi cei care avizează intrarea pe piaţă a unor noi medicamente”. Legăturile menţionate aici de programul Macovei există în România mai degrabă la nivelul intrării unor noi medicamente pe lista celor subvenţionate de stat.

Ceea ce diferă de intrarea pe piaţă a unor noi medicamente, care se face în principal la nivel european, în urma unor riguroase procese de avizare ştiinţifică, şi este valabilă şi în România. Dacă nu ar fi aşa, ar fi plină Europa de pacienţi care acuza felurite efecte adverse ale tratamentelor urmate.

O MENŢIUNE GENERALĂ

Toţi candidaţii de mai sus oferă ca soluţie la exodul medicilor din România creşterea salariilor. Niciunul nu vorbeşte despre principalul motiv al acestui exod care este, conform mai multor studii, nu venitul insuficient, ci lipsa respectului faţă de medici şi a posibilităţilor de dezvoltare profesională.

Iar cea mai simplă formă de respect se cuantifică în efortul investit în cunoaşterea problemelor celor ale căror voturi le ceri.