Skip to content

Mini-reactoarele de la Doicești: Nuclearelectrica analizează posibilitatea anulării unor plăți către partenerul privat Nova Power and Gas

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Nuclearelectrica va începe un control amănunțit legat de neregulile descoperite de Corpul de Control al prim-ministrului în cazul proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, relevă o notă oficială a companiei care va fi discutată în ședința AGA din 10 septembrie. 

Compania va analiza sumele cerute de asociatul privat Nova Power and Gas către compania de proiect RoPower Nuclear, în care Nuclearelectrica și partenerul său dețin câte 50%, posibilitatea anulării sau ajustării acestora. Aceasta în condițiile în care Nova Power a vândut către compania de proiect un teren la costul total de 46 milioane de euro, după ce îl cumpărase cu 2,8 milioane euro.

Nuclearelectrica spune că a solicitat deja un „audit forensic” independent. Un audit forensic este o verificare financiară și documentară aprofundată, făcută pentru a identifica nereguli, tranzacții suspecte, supraevaluări, conflicte de interese, cheltuieli nejustificate sau posibile fraude și pentru a stabili dacă există dovezi care pot fi folosite ulterior într-un litigiu sau într-o investigație.

În cazul Nuclearelectrica – RoPower Nuclear, auditul forensic are ca miză verificarea banilor refacturați de Nova Power către RoPower Nuclear.

Nuclearelectrica a întocmit nota care va fi discutată în AGA la solicitarea Ministerului Energiei, după finalizarea raportului Corpului de Control al Prim-Ministrului care arată că sunt numeroase probleme cu proiectul de la Doicești: de la modul în care a fost înființată compania de proiect RoPower Nuclear SA, asocierea dintre Nuclearelectrica și Nova Power & Gas (NPG), alegerea amplasamentului de la Doicești, tranzacția prin care compania de proiect a dobândit terenul până la cheltuielile efectuate și finanțarea proiectului.

Guvernul nu vrea să spună dacă a sesizat DNA

Nu este clar dacă după acest raport au fost sesizate instituții cu atribuții de control, respectiv Parchetul, Direcția Națională Anticorupție (DNA) sau Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT). Guvernul a răspuns, în urma unei solicitări adresate de HotNews, că „informațiile solicitate sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor”. 

Potrivit notei transmise acționarilor, Consiliul de Administrație al Nuclearelectrica susține că își propune să implementeze toate recomandările adresate companiei de către Corpul de Control.

Recomandările Corpului de Control către Nuclearelectrica: 

– Evaluarea costurilor refacturate de partenerul privat Nova Power, inclusiv analiza unui demers judiciar pentru anularea Acordului de refacturare;

– Instituirea unui sistem de monitorizare eficace a cheltuielilor companiei de proiect RoPwer Nuclear.

Cum a fost ales terenul clasat pe locul 2

Una dintre concluziile Corpului de Control al premierului este că etapele proiectului SMR aprobate inițial în septembrie 2022 au fost decalate. Finalizarea etapei FEED 2 (etapa a doua de studii) s-a realizat cu o întârziere de 20 de luni față de calendarul inițial. Corpul de Control a respins argumentele Nuclearelectrica potrivit cărora întârzierile ar fi fost imprevizibile, motivând că aprobările corporative sunt prevăzute chiar în actul de constituire al companiei, deci erau cunoscute dinainte.

Raportul critică și modul în care a fost ales amplasamentul de la Doicești, un teren achiziționat de Nova Power. Potrivit Corpului de Control, acesta s-a clasat pe locul al doilea într-o evaluare realizată de consultantul Sargent & Lundy. 

Alegerea Doiceștiului s-ar fi bazat pe argumente generale, fără o analiză comparativă concretă a avantajelor și dezavantajelor tehnice și economice ale amplasamentelor recomandate. Corpul de Control nu contestă alegerea în sine, ci lipsa unei analize comparative cuantificabile care să justifice de ce s-a mers pe locul 2.

Studiul de selecție, finanțat cu 1,2 milioane de dolari de U.S. Trade and Development Agency, s-a derulat în perioada 6 mai 2021 – 19 mai 2022, fiind evaluate nouă amplasamente.

Nereguli la înființarea companiei de proiect RoPower

Asocierea Nuclearelectrica – Nova Power and Gas s-a derulat fără o Procedură de asociere (cerută de Ordinul ministrului economiei nr. 1180/2021, emis 04.11.2021) și fără test al investitorului privat prudent (TIPP) ex-ante, deși jurisprudența europeană cere o asemenea analiză, se arată în document. TIPP a fost făcut abia post-factum, la aproape 2 ani de la înființarea companiei de proiect RoPower Nuclear, în septembrie 2022, concluzionând totuși că un investitor privat ar fi acționat similar, cu rezerva contradictorie că „nu se poate face o evaluare a nivelului de risc”, notează Corpul de Control. În plus, recomandarea acelui studiu de a obține un aviz formal de la Consiliul Concurenței nu a fost pusă în practică.

Corpul de Control consideră nefondată participarea egală a Nova Power, deoarece aceasta nu a adus terenul ca aport în natură. Acordul Investitorilor prevedea de la bun început doar o opțiune de cumpărare a terenului de către compania de proiect. Concluzia Corpului de control este că asocierea în cote egale „nu are o justificare logică sau economică”.

Corpul de control mai consideră că există un dezechilibru de drepturi. Acordul Investitorilor, care prevalează Actului Constitutiv, nu conferă drepturi și obligații simetrice. Nova Power are drept de retragere din asociere prin vânzarea acțiunilor și de cesionare a împrumuturilor, cu randament de 12%, în timp ce Nuclearelectrica nu are un drept echivalent. Aceasta deși finanțarea RoPower s-a făcut exclusiv prin credit de la Nuclearelectrica. 

Corpul de control consideră că modelul de asociere a scos activitatea RoPower din sfera normelor OECD de guvernanță corporativă și din reglementările privind achizițiile publice, permițând decontarea unor lucrări achiziționate netransparent, inclusiv de la firme afiliate Nova Power.

Teren cumpărat cu 2,8 milioane euro, vândut cu 46 milioane euro

Nova Power a cumpărat 170,59 ha în decembrie 2021 cu preț agreat inițial de 7,3 mil. euro, redus prin acte adiționale la un preț efectiv de 2,8 milioane euro, plătit până la 31 decembrie 2023. 

Acordul Investitorilor prevedea inițial ca RoPower să cumpere terenul de la Nova Power la valoare contabilă, clauză care, susține Corpul de Control, încalcă un articol din Legea 31/1990 referitor la protecția acționarilor/creditorilor la achiziția unui bun semnificativ de la un acționar, în primii 2 ani de la constituire, și o prevedere din Codul Fiscal referitoare la obligația tranzacțiilor între afiliați la valoare de piață, se arată în document. 

Achiziția efectivă a avut loc abia pe 5 iunie 2025, cu peste un an întârziere față de termenul contractual (31 decembrie 2023), moment în care RoPower ieșise deja din fereastra de protecție de 2 ani prevăzută de Legea 31/1990. Acordul a fost modificat pe 27 mai 2025 pentru a introduce, formal, un preț la valoare de piață plus un „Acord de refacturare” separat, dar, Nuclearelectrica nu a fost implicată direct în negocierea prețului, deși era acționarul expus riscului de supraevaluare.

În mai 2025 au fost modificate competențele. Printr-o hotărâre a acționarilor din 29 mai 2025, cu votul reprezentantului Nuclearelectrica, pragul de aprobare prin adunarea generală a acționarilor, adică în mod transparent, a fost ridicat de la peste 5 milioane euro la peste 50 milioane euro, contractele 20-50 milioane euro au trecut la Consiliul de Administrație, iar sub 20 milioane euro la directorul general. Efectul a fost că reprezentanții Nuclearelectrica nu și-au mai asumat formal aprobarea unor operațiuni sub 20 milioane euro, exact plafonul sub care s-a încadrat Acordul de refacturare.

Pe 5 iunie, terenul a fost vândut cu 24,4 milioane de euro, la care s-a adăugat un Acord de refacturare de 19.5 milioane de euro, fără TVA (circa 22 milioane de euro cu TVA). Costul total a ajuns la peste 46 milioane de euro, de aproape două ori peste valoarea de piață relevantă.

Acordul de refacturare nu a fost supus aprobării Consiliului de Administrație. Corpul de Control a respins argumentul Nuclerelectrica potrivit căruia suma calculată fără TVA s-ar fi încadrat sub prag.

Ce însemnau acele costuri refacturate? Circa 5 milioane de euro în facturi emise de o firmă afiliată vânzătorului Nova Power, pentru lucrări de organizare de șantier, costuri pe care Corpul de Control le consideră fără mandat clar din partea companiei de proiect sau anterioare asocierii Nuclearelectrica – Nova Power.

Costurile totale ale proiectului aproape s-au dublat

În decembrie 2025, costurile proiectului au ajuns să fie estimate la 6,5 miliarde dolari, cu circa 3,8 miliarde dolari mai mult decât estimarea din septembrie 2022.

Pentru acest proiect Nuclearelectrica a acordat împrumuturi către compania RoPower de 243 milioane de dolari, din care au fost trase sume de circa 228 milioane dolari. Structura cheltuielilor RoPower: 75,6% inginerie/costuri tehnice, 18,3% dobândire amplasament, 6,1% funcționare (din care 63,9% personal, 7,9% servicii juridice, 4,8% chirii/utilități).

Aportul de capital este egal al celor doi acționari, 39.886.000 lei.

Corpul de Control a constatat absența unui sistem de monitorizare eficient la nivelul Nuclearelectrica pentru cheltuielile finanțate din creditul de acționar, în ciuda dreptului contractual de audit neîngrădit.

Ce a răspuns Nova Power

Nova Power & Gas, partener cu 50% în societatea de proiect RoPower Nuclear SA, a afirmat, într-un răspuns solicitat de HotNews și primit după publicarea raportului, că rolul său în RoPower a fost conceput de la început ca fiind tranzitoriu, urmând să se retragă din acționariat înainte de a începe construcția.

​În ipoteza abandonării definitive a proiectului SMR pe amplasamentul de la Doicești, ​Nova susține că a transmis către RoPower opțiunea de reversare a tranzacției de cumpărare a terenului, returnând banii încasați și renunțând la pretențiile financiare privind lucrările neachitate.